ICCJ. Decizia nr. 4394/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4394/2010
Dosar nr. 37435/3/2008
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul M.S.G. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor P.C.C. şi SC D.D.C. SRL să prezinte următoarele documente: numerele licenţelor taxi aprobate şi ecusoanele achiziţionate, numărul autoturismelor pentru fiecare maşină, situaţia fiecărei licenţe taxi de la data eliberării, situaţia cu veniturile şi cheltuielile realizate cu fiecare în parte, contractele de dispecerat, de închiriere, de colaborare, de comodat, de consultanţă şi asistenţă, precum şi toate contractele comerciale şi financiare încheiate de administratorul societăţii, în numele societăţii, documentele ce dovedesc achitarea taxelor aferente către Administraţia Financiară pentru anii 2004 - 2008, contractele de colaborare încheiate între societate şi proprietarul autoturismului în perioada 2004 - 2007, raportul fiscal Z specific activităţii de taxi pentru aceeaşi perioadă şi pentru anul 2008, contractul cu dispeceratul şi situaţia numărului de licenţe.
Prin sentinţa nr. 4458 din 19 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând că reclamantul nu a probat că actele solicitate nu i-ar fi fost aduse la cunoştinţă şi, mai mult, situaţia actelor pretinse era cunoscută de acesta - din Dosarul nr. 3747/2008 - în care acesta a fost parte, conform susţinerilor pârâtei.
Instanţa a reţinut că, potrivit actelor din dosarul menţionat s-a constatat că licenţele de taxi sunt reţinute de primărie, fiind suspendate ca urmare a modificării legislaţiei specifice privind aparatele de marcat electronice, printr-o altă modificare legislativă - societăţile de taximetrie fiind obligate să lucreze cu parc auto şi nu închiriat.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins, iar apelurile declarate de pârâţii P.C.C. şi SC D.D.C. SRL au fost admise prin Decizia nr. 512 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei, respectiv 800 lei. De asemenea, apelantul reclamant a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată din apel de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 - „ în lipsă de cenzori, sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi, care nu este administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în societăţile în nume colectiv” - iar datorită faptului că legea nu prevede niciun drept special de control al gestiunii pentru asociaţii societăţii în nume colectiv, aceştia pot exercita controlul gestiunii în cadrul adunării asociaţilor, prin consultarea registrelor societăţii, a bilanţurilor şi a contului de profit şi pierderi.
S-a mai reţinut că, iniţial, reclamantul nu şi-a motivat cererea de chemare în judecată, prevalându-se în motivare de dreptul său la informare, pentru ca, ulterior să invoce dispoziţiile art. 191 - 192, 194 - 196, 198 - 199 şi art. 201 din Legea nr. 31/1990, iar în apel să invoce dreptul său de control asupra gestiunii conform art. 199 alin. (5) din Lege.
Instanţa de apel a avut în vedere aceeaşi situaţie reţinută şi de prima instanţă, faptul că reclamantul a avut acces la registrul asociaţilor şi la celelalte registre comerciale, la bilanţ şi la contul de profit şi pierderi, documente ce au fost date publicităţii de către administrator, luând în considerare că - în Dosarul nr. 3747/3/2008 s-a constatat că licenţele de taxi sunt reţinute de primărie, fiind suspendate ca urmare a modificării legislaţiei specifice.
În fine, s-a constatat din materialul probator că pârâţii nu i-au refuzat reclamantului accesul la documentele societăţii.
Cu privire la apelul pârâţilor s-a considerat că sunt fondate întrucât la dosarul de fond se regăsesc dovezile cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.
Împotriva deciziei, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut următoarele:
1. - Decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) pentru următoarele considerente:
- motivaţia instanţei se referă la administrarea unor probe în Dosarul nr. 3747/3/2008 ce nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât obiectul dosarului menţionat l-a constituit anularea unui act administrativ cerută de SC D.D.C. SRL, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, neavând relevanţă că reclamantul a solicitat - în acel dosar - anularea tuturor actelor ce au stat la baza autorizaţiilor reţinute, precum şi a actului administrativ prin care s-au reţinut autorizaţiile;
- argumentarea instanţei ce vizează o pretinsă îndeplinire de către pârât a obligaţiei de a prezenta documentele solicitate prin desfăşurarea unor acte procesuale într-o altă cauză nu are legătură cu prezenta cauză;
- niciunul din argumentele instanţei nu se referă la faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia deşi s-a reţinut corect că principala modalitate în care asociaţia se implică în mod colectiv, în viaţa societăţii, sunt adunările generale;
- instanţa nu a reţinut aspecte ale situaţiei de fapt dovedite cu probele administrate în faţa instanţei şi nu a avut în vedere că pârâtul nu a prezentat niciun document financiar - contabil al societăţii;
- reţinerea faptului că reclamantul a fost invitat să ia cunoştinţă de documentele financiar - contabile ale societăţii prin intermediul unei notificări este greşită, neavând legătură cu cauza;
2. - Decizia a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru următoarele motive:
- acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 191 - 200 din Legea nr. 31/1990, în special pe dispoziţiile art. 199 alin. (5), dispoziţii a căror incidenţă nu a fost analizată, iar motivarea instanţei este în contradicţie vădită cu spiritul acestor prevederi, în contextul în care situaţia de fapt confirmă refuzul pârâtului a oricărui control real şi serios asupra documentaţiei financiar - contabile, iar dreptul său este limitat doar la posibilitatea de a lua cunoştinţă de bilanţul financiar doar pe anul respectiv;
- instanţa a admis în mod nelegal cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. întrucât intimaţii nu au formulat o cerere expresă de acordare a acestora.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi care se referă la ipoteza unei motivări străine de natura pricinii nu poate fi primită, constatându-se - din argumentele aduse în susţinere - că este una formală, care exprimă de fapt nemulţumirea recurentului faţă de soluţia instanţei şi o încercare de reevaluare a modului în care a fost stabilită situaţia de fapt.
Din analiza considerentelor deciziei atacate, instanţa constată că acestea se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, fără a conţine elemente străine de natura pricinii.
2. Nici critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită, reţinându-se corect că textul în discuţie face trimitere la dreptul de control pe care asociaţii îl au în societăţile în nume colectiv, în situaţia în care nu există cenzori ori, după caz, de auditori financiari.
În aceeaşi logică juridică s-a arătat - pe bună dreptate - că legea nu prevede niciun drept special de control al asociaţilor societăţilor în nume colectiv şi că principala modalitate de implicare în viaţa societăţii rămâne adunarea generală a asociaţilor, precum şi posibilitatea consultării registrelor societăţii, a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi.
Mai mult, instanţele au reţinut că reclamantul nu a reuşit să facă dovada refuzului accesului la documentele societăţii, ci dimpotrivă.
- În ce priveşte critica ce vizează nesocotirea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se constată că este fondată.
Astfel, regula instituită de textul menţionat constă în aceea că partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauza dedusă judecăţii, în mod nelegal s-au acordat cheltuielile de judecată efectuate de pârâţi la instanţa de fond întrucât nu s-a avut în vedere că una din condiţiile impuse de art. 274 alin. (2) C. proc. civ. - aceea de a exista o cerere în acest sens - nu era îndeplinită.
Cum, pârâţii nu au formulat o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, chiar dacă reclamantul s-a aflat în culpă procesuală, acesta nu putea fi obligat să plătească cheltuielile de judecată.
În atare situaţie, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că va admite recursul şi va modifica decizia atacată, cu consecinţa respingerii apelurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei, menţinând restul dispoziţiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul M.S.G., împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 512 din 7 decembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge şi apelurile formulate de pârâţii P.C.C. şi SC D.D.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 4458 din 19 martie 2009.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4399/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Comercial → |
|---|
