ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4386/2010
Dosar nr. 1132/111/2007
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că prin cererea înregistrată la 28 februarie 2007 reclamantul B.D. a chemat-o în judecată pe pârâta SC L. SA solicitând constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A. din data de 25 august 2004 adoptate de pârâtă şi a actului adiţional întocmit în baza acestora.
Reclamantul şi-a modificat succesiv cererea (filele 5, 21, 49 şi 82) solicitând şi constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.E.A. din 23 septembrie 2005, A.G.A. din 27 - 28 aprilie 2007, a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate ulterior adoptării acestora, antrenarea răspunderii administratorului pârâtei, precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra imobilelor ce au format obiectul contractelor.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a invocat excepţiile tardivităţii, netimbrării şi a lipsei calităţii procesuale active.
La temenele din data de 5 decembrie 2007 şi 19 noiembrie 2008 instanţa a disjuns cererile accesorii referitoare la anularea contractelor de vânzare - cumpărare, instituirea sechestrului asigurător şi antrenarea răspunderii administratorului şi a acţionarului majoritar dispunând constituirea unor dosare distincte.
Reclamantul prin înscrisurile aflate la filele 108 şi 195 a renunţat la cererea referitoare la constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adunării generale ordinare şi a adunării generale extraordinare din data de 23 septembrie 2005 şi 27 - 28 aprilie 2007.
Prin sentinţa nr. 492/Com din 15 aprilie 2009, pronunţată în Dosar nr. 1132/111/2007, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâta SC L. SA.
S-a luat act de renunţarea la judecarea cererii formulate de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC L. SA în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adunării generale ordinare şi a adunării generale extraordinare din data de 23 septembrie 2005 şi 27 - 28 aprilie 2007.
S-a respins, ca nefondată cererea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC L. SA în privinţa hotărârii A.G.A. şi A.G.E.A. din 25 august 2004.
Prima instanţă a reţinut cât priveşte excepţiile invocate, că în măsura în care se invocă o cauză de nulitate absolută ca şi temei al formulării cererii, învestirea instanţei se poate face de orice persoană care are interes. În plus, întrucât interesul ocrotit depăşeşte sfera celui particular, cererea poate fi formulată oricând, nefiind incidente regulile prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.
Reclamantul prin cererea formulată a invocat nerespectarea regulilor referitoare la convocarea adunărilor generale, reguli ce sunt stabilite prin norme cu caracter imperativ.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 25 august 2004 a avut loc adunarea generală ordinară şi extraordinară a SC L. SA în cadrul căreia a fost votată modificarea statutului acesteia (art. 17 şi 18), revocarea cenzorilor şi a administratorilor, a fost certificată modificarea structurii acţionariatului şi s-a decis vânzarea tuturor imobilelor către SC M. SA.
Fiind vorba de o hotărâre adoptată în cursul anului 2004, verificarea respectării formalităţilor impuse de lege trebuie făcută prin raportare la forma Legii nr. 31/1990 la acel moment întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile.
Din coroborarea înscrisurilor aflate la filele 44, 87 şi 184 a rezultat că pârâta a publicat în M. Of. partea a IV-a din data de 6 august 2004 convocările pentru cele două adunări, anunţul regăsindu-se şi în cotidianul C. din data de 14 august 2004. Raportat la momentul la care s-au ţinut cele două adunări - 25 august 2004 - este neîndoielnic că nu a fost respectat termenul de 15 zile în privinţa convocării publicate în cotidianul C.
Totodată, reprezentând o garanţie a legalităţii participării acţionarilor la adunarea generală, anunţurile trebuie să cuprindă ordinea de zi din cadrul celor două şedinţe, art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 impunând ca în cuprinsul convocării să se indice locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Comparând cuprinsul hotărârilor adoptate de A.G.A. şi A.G.E.A. cu cel al convocărilor publicate în M. Of. şi presă, instanţa a reţinut că nu sunt deosebiri semnificative. Singura diferenţă apare în ceea ce priveşte pct. 4 din hotărârea A.G.A. prin care s-a decis vânzarea tuturor imobilelor aparţinând societăţii către SC M. SA.
Această menţiune se regăseşte însă la pct. 3 din convocarea publicată pentru şedinţa A.G.E.A, formularea ei nediferenţiindu-se esenţial de rezultatul votului. Faptul că nu a fost înscrisă în convocarea A.G.A., ci în cea a A.G.E.A nu poate duce la reţinerea vreunei cauze de nulitate atâta timp cât ambele adunări au avut loc în aceeaşi dată şi în acelaşi loc.
În ceea ce priveşte decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în patrimoniul pârâtei către SC M. SA, s-a reţinut că prin intermediul cererii reglementate de art. 132 din Legea nr. 31/1990, instanţa exercită numai un control de legalitate asupra hotărârilor adoptate. Oportunitatea măsurii luate ţine de voinţa proprie a societăţii ce scapă controlului judecătoresc.
Motivele care au determinat adoptarea pct. 4 de către A.G.A. atâta timp cât nu îmbracă forma fraudei la lege nu pot fi cenzurate pe cale judecătorească, reclamantul criticând oportunitatea vânzării imobilelor, ceea ce nu îmbracă această formă ilicită, astfel că ele nu se încadrează în cadrul prescris de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte, însă desfiinţarea hotărârilor adoptate de către cele două adunări în condiţiile în care s-a stabilit că nu a fost respectat termenul de 15 zile amintit anterior, presupune luarea în considerare şi a poziţiei reclamantului faţă de pârâtă la acel moment.
Din această perspectivă, instanţa a reţinut că abia la data de 31 august 2006 reclamantul a dobândit calitatea de acţionar în cadrul SC L. SA (fila 86). Raportat la momentul adoptării hotărârilor era imposibil ca faţă de acesta să se fi efectuat formalităţile de convocare, astfel încât respectarea sau nu a termenului de 15 zile în privinţa lui nu are nicio relevanţă, iar aplicarea sancţiunii nulităţii absolute nu are niciun temei întrucât contravine scopului avut în vedere de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.D., solicitând modificarea ei, în sensul constatării nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A de la SC L. SA Oradea, din 25 august 2004 şi a Actului adiţional din 28 octombrie 2004 autentificat şi a se dispune menţionarea în registrul comerţului Bihor şi publicarea în M. Of. a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa şi radierea din Registrul Comerţului Bihor a menţiunilor făcute în urma Hotărârii A.G.A. şi A.G.E.A de la SC L. SA Oradea din 25 august 2004 şi a actului adiţional menţionat.
În motivarea apelului său, reclamantul a arătat că instanţa de fond confundă nulitatea absolută cu nulitatea relativă prin motivarea pe care o face cu privire la nerespectarea termenului de 15 zile de la data primei convocări a adunării şi până la adoptarea hotărârii, fiind evident că sancţiunea în cauză este desfiinţarea hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A. faţă de caracterul absolut al nulităţii, raportat la caracterul imperativ al normelor.
Totodată, a apreciat că înstrăinarea tuturor imobilelor societăţii către SC M. SA, prevăzută de pct. 4 al Hotărârii A.G.A., nu se regăseşte în niciunul dintre punctele convocatoarelor A.G.A. şi A.G.E.A. contestate, iar hotărârea de vânzare a tuturor spaţiilor comerciale ale SC L. SA, este contrară intereselor societăţii, şi nelegală potrivit: art. 57 din Constituţia României, art. 1080 C. civ., art. 1361 din Legea nr. 31/1990, art. 210 alin. (2) şi art. 225 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sens în care prima instanţă trebuia să se pronunţe.
Intimata SC L. SA Oradea, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 15/CA din 24 noiembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere că, faţă de motivarea contradictorie şi neanalizarea legalităţii hotărârii în privinţa vânzării spaţiilor comerciale, în limitele cererii cu care a fost investită devin incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. care atrag desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva acestei hotărâri au formulat, în termenul legal, recurs ambele părţi.
Reclamantul a invocat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a susţinut, în esenţă, că instanţa trebuia să soluţioneze cauza, conform art. 296 C. proc. civ. şi nu conform art. 297 C. proc. civ., iar pe fond a arătat că hotărârile atacate sunt contrare legii, motivele de nulitate invocate fiind de ordine publică sens în care le-a dezvoltat din nou raportându-se la dispoziţiile legale incidente şi la doctrina în materie.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. făcând referiri direct la cererea de chemare în judecată pe care o apreciază, ca neîntemeiată, din perspectiva motivelor de nulitate invocate, fără a aduce o critică efectivă hotărârii pronunţate în apel.
Faţă de această situaţie, din oficiu, instanţa de recurs a pus în discuţie, excepţia nulităţii acestui recurs faţă de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Analizând în primul rând recursul reclamantului se găseşte fondat.
Astfel, se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre pe fond potrivit dispozitivul hotărârii, atât în ceea ce priveşte cauzele de nulitate ale hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A. din punctul de vedere al procedurii legale de organizare şi adoptare al acestora luate cât şi în privinţa măsurii înstrăinării unor imobile, prin raportare la cauzele formulate, concluzionându-se, în esenţă, că instanţa nu poate reţine motivele de fraudă la lege în lipsa unor dovezi, iar cu privire la oportunitate că este doar de competenţa A.G.A. să hotărască, ceea ce echivalează cu o dezlegare pe fond a pricinii, care atrăgea judecarea apelului pe fond în limita motivelor invocate, conform art. 296 C. proc. civ.
Apelul fiind o cale de atac ordinară de reformare şi devolutivă, art. 297 C. proc. civ. trebuie să-şi găsească aplicare doar în situaţiile anume reglementate prin acest text de lege, care exclud situaţia în care prima instanţă a respins acţiunea formulată, ca nefondată.
Aşa fiind, recursul formulat de reclamant va fi admis, iar hotărârea casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs a invocat, din oficiu, nulitatea recursului cu raportare la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., partea nemotivând şi neîncadrând cererea sa în motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care permit modificarea sau casarea unei hotărâri pronunţate în apel.
Referirile pârâtei direct la pretinsa netemeinicie a cererii de chemare în judecată şi nu la nelegalitatea hotărârii care face obiectul recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., atrage sancţiunea nulităţii recursului formulat de pârâtă, sens în care Înalta Curte urmează a se pronunţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul B.D., împotriva Deciziei Curţii de Apel Oradea nr. 15 din 24 noiembrie 2009, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC L. SA Oradea, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4394/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4305/2010. Comercial → |
|---|
