ICCJ. Decizia nr. 4398/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4398/2010
Dosar nr. 3017/95/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 991 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială, în Dosarul nr. 3017/95/2009, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC F.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.R. SA având ca obiect obligarea la plata contravalorii dividendelor aferente anului 2005 şi la dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că cererea formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât prin Hotărârea A.G.A. a SC C.E.R. SA din 29 mai 2006 s-a statuat că acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividendele aferente anului 2005 sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau cele furnizate de registrul privat al acţionarilor, corespunzător datei de referinţă. Cu privire la SC F.P. SA, în cazul în care se află în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 123 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, s-a stipulat că plata dividendelor se face numai după apariţia oricăruia din evenimentele descrise. Această hotărâre nu a fost atacată, iar prin Ordinul M.E.C. din 29 mai 2006, s-a stipulat că acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividendele sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate în registrul privat al acţionarilor, corespunzător datei de referinţă, potrivit prevederilor art. 123 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată.
A reţinut instanţa de fond, că potrivit copiei Registrului acţionarilor SC C.E.R. SA, cesiunea de acţiuni între M.E.C. şi SC F.P. SA, a fost înregistrată la data de 5 iunie 2006, dată de la care potrivit ordinului M.E.C. reclamanta este îndreptăţită la dividende şi de asemenea, a mai reţinut instanţa de fond, pârâta SC C.E.R. S.A., a respectat dispoziţiile actului administrativ - Ordinul M.E.C. din 29 mai 2006, care nu a fost contestat. Astfel urmare a corespondenţei dintre pârâta SC C.E.R. SA şi A.V.A.S. şi aceasta din urmă cu M.E.C., dividendele aferente anului 2005 au fost restituite la data de 13 februarie 2008 pârâtei SC C.E.R. SA, astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la fila 64 dosar fond, iar aceasta le-a plătit reclamantei SC F.P. SA prin O.P. din 11 decembrie 2008.
Nu se poate constata vreo culpă a pârâtei pentru depăşirea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 81/2007, aceasta datorându-se neelaborării în timp util a metodologiei de restituire a dividendelor şi neacordării la timp a avizelor şi prin urmare aceasta nu poate fi obligată la plată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC F.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
La data de 25 februarie 2010, intimata - pârâtă SC C.E.R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Prin Decizia nr. 47 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamanta SC F.P. SA, cu sediul în București și a schimbat sentința nr. 991 din 11 noiembrie 2009, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.P. SA.
A obligat intimata - pârâtă SC C.E.R. SA la 567.525,29 lei dividende, 16.252,21 lei dobândă legală pe perioada 11 decembrie 2008 - 23 martie 2009 şi 14.900 lei cheltuieli de judecată către apelanta - reclamantă SC F.P. SA.
p entru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) - e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, la constituire capitalul social iniţial al SC F.P. SA, a fost format din următoarele active:
a. Acţiuni deţinute de A.V.A.S. la societăţile comerciale conform anexei;
b. Acţiuni deţinute de Oficiul participaţiilor statului şi privatizării în industrie la diverse societăţi comerciale conform anexei;
c. Acţiuni deţinute de M.F.P. la diverse societăţi comerciale conform anexei;
d. Acţiuni deţinute de M.T.C.T. la diverse societăţi comerciale conform anexei;
c. Acţiuni deţinute de M.C.T.I. la diverse societăţi comerciale conform anexei.
Potrivit anexei 1 pct. 1.19 din Legea nr. 247/2005 privind descrierea activelor ce vor fi transferate la F.P., s-a prevăzut că Fondul este acţionar al SC C.E.R. SA, deţinând o cotă de 15 % din capitalul social.
Din interpretarea coroborată a textelor de lege reiese că, în virtutea legii, F.P. a devenit de drept proprietar asupra acţiunilor deţinute de stat, conform art. 9 alin. (1) lit. b) Titlul VII din Legea nr. 247/2005. De altfel, acesta este şi scopul pentru care a fost constituit F.P., acela de a afecta o parte din proprietatea statului în vederea îndeplinirii unor obligaţii proprii stabilite de lege.
În acest sens, au fost efectuate şi înregistrările de la O.R.C. la data de 28 decembrie 2005 prin încheierea, în care se menţionează că la momentul constituirii SC F.P. SA, întregul capital social este integral subscris şi vărsat.
Un argument în plus în sprijinul acestei interpretări l-a adus chiar legiuitorul prin O.U.G. nr. 81/2007 care a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevăzând la art. 91 alin. (1) că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, „Capitalul social iniţial este considerat subscris şi integral vărsat la statul român prin efectul legii, sub condiţia înregistrării SC F.P. SA, condiţie care, în speţă, a fost îndeplinită aşa cum s-a precizat anterior.
De asemenea, nu se poate susţine nici faptul că dreptul apelantei -reclamante la plata dividendelor aferente anului 2005 s-a născut în temeiul O.G. nr. 81/2007, întrucât, pe de o parte, calitatea de acţionar a fost dobândită de aceasta în temeiul Legii nr. 247 în anul 2005, iar pe de altă parte, prin actul normativ mai sus invocat, legiuitorul nu a făcut altceva decât o interpretare oficială a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 247/2005, lămurind faptul că F.P. a devenit de drept proprietar asupra acţiunilor deţinute la intimata - pârâtă, de la data înfiinţării.
În consecinţă, apelanta - reclamantă având calitatea de acţionar la data adoptării Hotărârii A.G.A. a SC C.E.R. SA din 29 mai 2006, aceasta era îndreptăţită, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990 şi la plata dividendelor de la acea dată, proporţional cu cota de 15 % din capitalul social.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. com., d atoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
În ceea ce priveşte plata sumei de 2.697.837,54 lei, achitată de către intimata - pârâtă SC C.E.R. SA prin O.P. din 11 decembrie 2008, Curtea constată că susţinerile apelantei - reclamante sunt întemeiate, întrucât în lipsa unei convenţii referitoare la ordinea efectuării plăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 1111 C. civ., care prevăd că imputaţia plăţii se face mai întâi asupra dobânzilor, în cazul în care creanţa este purtătoare de dobânzi şi apoi asupra creanţei principale. Or, în speţă, la data efectuării plăţii parţiale, dobânda aferentă dividendelor anului 2005 se ridică la suma de 2.714.089,75 lei, rămânând astfel un rest de 16.252,21 lei, calculat până la data de 23 martie 2009, data introducerii acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, în termenul legal, invocând critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. după cum urmează:
- Potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii pentru acţionarii care nu au luat parte la o adunare sau au votat contra, iar prin alin. (2) se dispune că hotărârile adunărilor generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la publicarea în M. Of. al României Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul - verbal al şedinţei.
Cum intimata - reclamantă nu a participat la adunarea generală din 29 mai 2006, avea calitatea de a ataca în justiţie hotărârea atât timp cât se reţine de către instanţa de apel calitatea de acţionar al acesteia în baza Legii nr. 247/2005 şi cum nu a făcut-o, nu poate pretinde dividende.
Sub acest aspect, în mod greşit, s-a reţinut că hotărârea A.G.A. a avut o altă cauză decât modul de distribuire al dividendelor.
- Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente atunci când a reţinut că dreptul intimatei - reclamante s-a născut anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 81/2001 şi că acest act normativ este doar o interpretare oficială a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 247/2005.
În realitate, reglementarea, în interpretarea corectă care trebuie dată, este aceea care rezultă expres, fără alte referiri la plata dividendelor, anume că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată şi modificată, capitalul social iniţial este considerat subscris şi integral vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiţia înregistrării societăţii comerciale SC F.P. SA la O.R.C.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi Anexa la Lege.
- În baza O.U.G. nr. 81/2007, s-au urmat toate etapele necesare restituirii dividendelor pentru anul 2005, dar în lipsa unei metodologii comunicată în termen, nu se poate reţine culpa societăţii, cu atât mai mult cu cât dividendele aferente anului 2005 au fost restituite societăţii de către A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în data de 10 decembrie 2008, iar achitarea a avut loc la 11 decembrie 2008.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Adunarea generală a hotărât dreptul la dividende al acţionarilor în raport de data de referinţă, prin urmare, cum recurenta - pârâtă nu contestată calitatea de acţionar „ope legis” a intimatei - reclamante, înseamnă că nu poate contesta nici dreptul acesteia la dividende motivat doar pe împrejurarea că intimata - reclamantă nu a atacat hotărârea A.G.A., deoarece, pe de o parte, îşi invocă propria culpă, intimata - reclamantă fiind acţionar de drept anterior desfăşurării adunării generale, iar, pe de altă parte, dreptul acţionarilor de a primi dividende odată stabilit de adunarea generală, devine dintr-un drept social al tuturor acţionarilor existenţi la data adunării generale, potrivit principiului egalităţii de tratament, într-un drept de creanţă.
De asemenea, trebuie avut în vedere, că, în cauză, momentul transferului proprietăţii asupra acţiunilor operând în virtutea Legii speciale nr. 247/2005 la momentul înregistrării F.P. la registrul comerţului când trebuie considerat ca vărsat şi capitalul social potrivit O.U.G. nr. 81/2007, diferă de acela stabilit în dreptul comun, dispoziţiile legale sus menţionate derogând de la Legea nr. 31/1990, modificată la care s-a raportat greşit prima instanţă, cum legal a reţinut instanţa de apel.
Prin urmare, este lipsită de relevanţă juridică în această cauză data încheierii actului de cesiune acţiuni şi a derulării ulterioare a procedurii în baza O.U.G. nr. 81/2007, aceste aspecte privind exclusiv procedura de compensare - decontare între instituţiile implicate în această procedură.
De altfel, recurenta - pârâtă a şi recunoscut dreptul la dividende aferente anului 2005 prin procesul - verbal de conciliere, astfel încât raportat la data naşterii acestui drept, care este data stabilită prin hotărârea adunării generale pentru toţi acţionarii, în virtutea aceluiaşi principiul al egalităţii de tratament, rezultă că, în mod legal, instanţa de apel a hotărât că sentinţa apelată este nelegală, faţă de interpretarea care trebuia dată legilor incidente şi, pe cale de consecinţă, a admis apelul şi a obligat-o pe recurenta - pârâtă atât la plata dividendelor cât şi la dobânda legală aferentă.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta SC C.E.R. SA, împotriva Deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 47 din 11 martie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4396/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4399/2010. Comercial → |
---|