ICCJ. Decizia nr. 4405/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4405/2010
Dosar nr. 9829/118/2007
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată instanţei, reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele R.N.P.R. - Direcţia Silvică Constanţa şi pe R.N.P. Romsilva Bucureşti, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor la vânzarea activului pe care îl deţine în baza contractului de închiriere din 14 ianuarie 2005, respectiv atelierul de prelucrat lemn situat în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 3955 din 23 iunie 2006, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a dispus vânzarea activului compus din magazie de produse finite, anexă magazie - vestiar, birou, identificat în planul de situaţie întocmit de SC C. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, fiind îndeplinite toate cerinţele legale ce o îndreptăţesc pe reclamantă să obţină vânzarea, prin negociere directă, a spaţiilor comerciale închiriate.
În ce priveşte preţul, instanţa a apreciat că acesta urmează să fie negociat conform art. 12 din Legea nr. 364/2004, plecându-se de la preţul stabilit prin expertiză, din care se vor deduce investiţiile efectuate.
Prin Decizia nr. 18 din 24 ianuarie 2007, Curţii de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul principal declarat de pârâta R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa, precum şi apelul incidental formulat de SC A.P. SRL, apreciind ca legală soluţia primei instanţe, aceasta fiind rezultatul unei interpretări corecte a situaţiei de fapt şi a raporturilor juridice născute între părţi.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei a fost admis prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a casat în parte decizia şi sentinţa nr. 3955 din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a trimis cauza la această instanţă pentru a se pronunţa asupra preţului vânzării, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Recursul declarat de pârâta R.N.P. Romsilva prin Direcţia Silvică Constanţa a fost respins ca nefondat.
În considerentele deciziei, Înalta Curte a reţinut că art. 12 din Legea nr. 346/2004 reglementează modalitatea de stabilire a preţului de vânzare a activelor ce îndeplinesc cerinţele art. 13 din Legea nr. 346/2004 şi art. 3 din Legea nr. 99/1999.
În considerarea acestei decizii şi a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin sentinţa nr. 3158/COM/2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a stabilit ca preţ de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta, suma de 32.643,859 lei, rezultat prin actualizarea cu aplicarea indicelui de inflaţie şi a coeficientului de uzură conform art. 12 din lege, la nivelul sumei de 36.340 lei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 49 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a luat în considerare cele reţinute prin decizia de casare, faptul că potrivit art. 12 din lege, activul disponibilizat de reclamantă poate fi vândut - la solicitarea locatarului la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de expertul acceptat de părţi, după deducerea îmbunătăţirilor efectuate de locatar şi că, în aceste condiţii, instanţele au stabilit în mod greşit că nu ar putea stabili preţul deoarece ar suplini acordul de voinţă al părţilor.
S-a avut în vedere că, în rejudecare, instanţa de fond - în urma efectuării raportului de expertiză de specialitate - a stabilit în mod corect preţul de pornire al negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare, conformându-se deciziei de casare.
Împotriva deciziei, reclamanta SC A.P. SRL a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., aducând în susţine următoarele argumente:
- Decizia atacată este nelegală pentru că s-a adăugat la lege prin menţionarea sintagmei „preţ de pornire” a negocierii valorii preţului, în condiţiile în care legea nu vorbeşte de un preţ de pornire.
Recurenta consideră că reglementarea respectivă se referă la preţul rezultat în urma unui raport de expertiză, efectuat de un expert agreat de părţi, care va evalua activul, va scădea valoarea inventarului şi va stabili preţul, iar părţile au de negociat doar modalitatea de plată a acestuia, respectiv: plata integrală la vânzare, plata în rate sau leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.
De asemenea, se susţine că intimata nu doreşte să respecte dispoziţiile legii, iar negocierea ar trena la infinit şi nu s-ar mai putea atinge scopul pentru care a fost edictată reglementarea respectivă, reclamanta fiind nevoită să apeleze la instanţă tocmai datorită comportamentului intimatei ce a constat în refuzul respectării reglementărilor incidente în cauză.
Reluând pe larg istoricul relaţiilor contractuale derulate între părţi, corespondenţa dintre acestea cu privire la activul în litigiu şi redând conţinutul prevederilor legale incidente în cauză, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate şi admiterea apelului aşa cum a fost formulat.
- Decizia instanţei de apel nu este motivată, în contextul în care conţine doar enumerarea celor reţinute în fazele procesuale anterioare, fără ca instanţa de apel să aducă o argumentare proprie.
- Instanţa anterioară nu a respectat Decizia de casare nr. 2531 din 26 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că art. 12 din Legea nr. 346/2004 reglementează modalitatea de stabilire a preţului de vânzare a activelor ce îndeplinesc cerinţele art. 13 din Lege şi art. 3 din Legea nr. 99/1999.
Prin întâmpinare, intimata R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa solicită respingerea recursului ca nefondat îndeosebi pentru faptul că preţul stabilit prin expertiză este foarte mic faţă de valoarea reală a activului.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, instanţa a menţinut soluţia cu privire la obligarea intimatei de a vinde activul disponibil către reclamantă.
Singurul aspect pentru care a dispus casarea în parte a deciziei a vizat aprecierea greşită a instanţelor potrivit căreia dacă s-ar fi stabilit preţul ar fi suplinit acordul de voinţă al părţilor ceea ce nu ar fi fost de acceptat.
S-a reţinut în decizia menţionată că, în condiţiile în care legiuitorul a menţionat expres modalitatea de stabilire a preţului negociat prin art. 12 din Lege, instanţele aveau obligaţia de a decide încheierea contractului de vânzare - cumpărare la preţul astfel stabilit.
De asemenea, în dispoziţiile aceleiaşi decizii s-a dispus în clar trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa pentru a se pronunţa asupra preţului vânzării.
Faţă de cele arătate anterior este evident că, în contextul în care, în rejudecare, instanţa a stabilit preţul de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta s-a procedat nelegal, încălcându-se dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor menţionate, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În atare situaţie, instanţa de apel avea a observa că prima instanţă nu s-a conformat acestei dispoziţii deşi avea obligaţia legală să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei de recurs, ceea ce atrage casarea hotărârii atacate.
În condiţiile în care instanţa de recurs a stabilit în mod neechivoc sensul dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004, faptul că prevederile respective reglementează modalitatea de stabilire a preţului, precum şi obligaţia instanţei - în rejudecare - să stabilească „preţul vânzării”, iar nu „preţul de pornire a negocierilor”, instanţele aveau obligaţia de a se conforma celor statuate.
Cum, în cauză nu se poate reţine o nemotivare a deciziei atacate şi cum, ignorarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. atrage casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare, nefiind posibilă modificarea hotărârii întrucât s-ar antama chestiuni de fapt ce ar intra în contradicţie cu atribuţiile instanţei de recurs, Înalta Curte va admite recursul ca nefondat.
În rejudecare, instanţa de apel se va conforma rezolvărilor date de instanţa de recurs prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu, împotriva Deciziei Curţii de Apel Constanţa nr. 49 din 4 mai 2009, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4396/2010. Comercial → |
|---|
