ICCJ. Decizia nr. 4410/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4410/2010
Dosar nr. 6674/1/2010
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 907/105/2009, reclamanta SC P.I.P. SA în contradictoriu cu pârâtul E.I. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 111.632 lei, reprezentând sume încasate necuvenit în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nelegalităţii completului, întrucât litigiul este comercial şi se impune a fi soluţionat de Secţia comercială, pretenţiile reclamantei având drept temei contractul de management încheiat de pârât cu societatea, conform Legii nr. 66/1993. Totodată, pârâtul a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, ce decurge din actul constitutiv al reclamantei. Astfel, în acest act constitutiv actualizat la data de 30 ianuarie 2009, în art. 14 lit. g), se prevede că acţionarea în justiţie a administratorilor, preşedintelui consiliului de administraţie pentru pagubele pricinuite societăţii se face numai prin Hotărârea A.G.E.A.; or, în speţă lipseşte această hotărâre.
De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece reclamanta îl cheamă în judecată pe pârât pentru a recupera sume încasate în temeiul unui contract valabil încheiat, aprobat prin Hotărârea A.G.A.; A.G.A. a hotărât suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, fiind încheiat contractul de management. Prin acest contract a fost determinată remuneraţia cuvenită managerului, astfel încât numai membrii A.G.A. pot răspunde faţă de acţionarul unic pentru aprobarea plăţii drepturilor decurgând din această convenţie.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.
Prin încheierea din 6 august 2009 cauza a fost transpusă la secţia comercială a Tribunalului Prahova.
Prin sentinţa nr. 105 din data de 17 februarie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiate atât excepţiile prematurităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât, cât şi acţiunea formulată de reclamanta SC P.I.P. SA în contradictoriu cu pârâtul E.I., obligând reclamanta la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a avut în vedere că excepţiile sunt nefondate, iar din probele administrate a constatat că faţă de sumele acordate prin contractul de management valabil pe perioada pretinsă în raport cu drepturile legale reglementate de O.U.G. nr. 79/2001, pârâtul a încasat cuvenit sumele primite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC P.I.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a ignorat faptul că pârâtul, abuzând de funcţia sa a încheiat, cu sine însuşi un contract de management deşi legea interzicea acest lucru, apreciindu-se în mod nelegal că pârâtul a încasat cuvenit o remuneraţie pe baza unui contract de management nul de drept, ca urmare a faptului că acest contract era interzis de O.U.G. nr. 79/2001.
Totodată, s-a reţinut, fără temei, că reclamanta şi-a invocat propria culpă sau că ar fi solicitat analizarea răspunderii pârâtului în calitate de administrator şi nu de salariat al societăţii.
Pe de altă parte, instanţa de fond s-a aflat în confuzie şi în legătură cu obiectul litigiului, deoarece a tratat excesiv problema nulităţii contractului de management, în condiţiile în care obiectul cererii era obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate necuvenit. Se mai arată că pârâtul, în calitate de salariat şi director general şi-a încetat propriul contract individual de muncă, deşi O.U.G. nr. 79/2001 obliga la menţinerea acestui contract şi completarea lui cu un act adiţional care să cuprindă obiectivele şi performanţele directorului general.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 71 din 22 iunie 2010, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în esenţă, că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii şi a stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, remuneraţia fiind fixată prin Hotărârea A.G.A. din 21 februarie 2007, neanulată până în prezent, ca şi contractul de management.
Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia fără a-l încadra în drept decât prin raportare la dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., dar faţă de conţinutul criticilor, acestea se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., limite în care recursul va fi soluţionat.
S-a susţinut că instanţa de apel a ignorat nevalabilitatea hotărârii adunării generale şi a contractului de management, încheiat de pârât cu sine însuşi, deşi legea interzice acest lucru, încălcând şi art. 969 C. civ.; s-au depăşit limitele învestirii, obiectul cererii de chemare în judecată privind restituirea sumelor încasate necuvenit în baza unui contract nevalabil şi nu desfiinţarea acestuia şi analizarea răspunderii pârâtului ca salariat şi nu ca administrator, care în calitate de salariat şi director general şi-a încetat propriul contract individual de muncă, deşi O.U.G. nr. 79/2001 obliga la menţinerea acestuia şi completarea cu un act adiţional care să cuprindă obiectivele şi performanţele directorului general şi nu a unui contract de management.
S-a ignorat şi Raportul de audit înregistrat din 9 decembrie 2008, întocmit de Consiliul Judeţean Prahova - Serviciul de Auditare Internă, privind prejudiciul creat, confirmându-se implicit nevalabilitatea contractului de management.
Recursul este nefondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată priveşte restituirea sumelor încasate de pârât în baza contractului de management, contract comercial aprobat printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, acte juridice neanulate, analizarea nevalabilităţii acestora nefăcându-se în afara limitelor motivelor de apel, ci dimpotrivă, motiv pentru care instanţa de apel a şi concluzionat că, în lipsa constatării nulităţii acestora, cerere cu care prima instanţă nu a fost învestită, legal s-a constatat că plata are o bază legală şi, deci, nu trebuie restituită.
Prin urmare, nici în recurs, nu se poate depăşi cadrul procesual în privinţa obiectului cererii de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 295 C. proc. civ., toate criticile privind nevalabilitatea acestor convenţii neputând fi primite, deoarece exced obiectului judecăţii în fond.
Pe de altă parte, tocmai având în vedere clauzele contractului de management, instanța de apel a reținut legalitatea hotărârii primei instanțe, astfel încât nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 969 C civ.
Cât priveşte referirea din cererea de recurs la anumite probe, aceasta vizează situaţii de fapt care nu pot face obiectul analizei în recurs faţă de limitele căii de atac care are un caracter nondevolutiv.
Aşa fiind, reţinându-se că niciuna dintre critici nu este fondată, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta SC P.I.P. SA Ploieşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 71 din 22 iunie 2010, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului - pârât suma de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4435/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4408/2010. Comercial → |
|---|
