ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4442/2010

Dosar nr. 6761/1/2010

Şedinţa publică de la 16 decembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Timiş, prin Sentinţa civilă nr. 162/ P din 7 martie 2008, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în cauză a reclamantelor Primăria Municipiului Timişoara si a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, a admis în parte cererea reclamantului Municipiul Timişoara, în sensul că a dispus rezilierea contractului de Închiriere nr. 630 din 30 aprilie 1999 încheiat între părţi şi evacuarea pârâtei SC T. SA Timişoara din imobilul situat în Timişoara, Bd-ul Tinereţii, totodată obligând pârâta SC T. SA Timişoara la plata sumei totale de 12.553 lei, reprezentând diferenţă chirie restantă pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 28 februarie 2003 şi penalităţi de întârziere, respingând cererea reclamantului de acordare a majorărilor de întârziere în sumă de 61.223 lei.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia Civilă nr. 133/ A din 19 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 162/ P din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a admis apelul pârâtei SC T. SA Timişoara, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea introductivă ca prescrisă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, obligând reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 4.231.22 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond şi apel.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2855 din 11 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de reclamanţii Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar împotriva Deciziei nr. 133/ A din 19 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

De asemenea a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei SC T. SA Timişoara formulată de SC T. SA Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, rejudecând cauza, după casare, prin Decizia civilă nr. 124/ COM din 10 iunie 2010, a admis apelurile formulate de reclamanţii Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar si de pârâta SC T. SA Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 162/ P din 7 martie 2008 pronunţate de Tribunalul Timiş, pe care a anulat-o ş a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Timişoara, ca primă instanţa.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, mai sus arătate, pârâta SC T. SA Timişoara a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a intervenientei SC T. SA Timişoara.

Critica formulată de recurenta-pârâta se fundamentează pe soluţia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia comercială, cuprinsă în Decizia nr. 2855 din 11 noiembrie 2009, prin care s-a dispus irevocabil pe fond, asupra cererii de intervenţie accesorie, formulate de SC T. SA Timişoara în interesul SC T. SA Timişoara, în sensul respingerii acesteia, consecinţa acestei soluţii fiind pierderea de către intimata-intervenientă a calităţii procesuale în acest litigiu.

În acest context, recurenta-pârâtă susţine că, intervenienta nu trebuia să mai fie citată ca parte în litigiu în apel şi că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientei în faza procesuală a apelului, pe care, aceasta a invocat-o.

Intimata-intervenientă SC T. SA Timişoara, prin notele scrise depuse la dosar, a invocat excepţia lipsei de interes a SC T. SA. Timişoara în promovarea recursului.

Analizând recursul formulat, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei lipsei de interes a recurentei în promovarea căii de atac, invocată de intimata-intervenientă SC T. SA Timişoara, constată că aceasta este întemeiată, admiţând-o ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Orice demers în justiţie, indiferent de forma, pe care acesta o îmbracă sau de partea de la care provine, trebuie să se sprijine pe un interes.

Interesul este, în mod unanim, calificat de doctrina şi practica în materie ca fiind una dintre condiţiile esenţiale pentru exercitarea acţiunii civile, statuându-se că el trebuie să îndeplinească cumulativ, o serie de atribute, respectiv, acesta trebuie să fie legitim, născut, actual, direct şi personal.

Interesul trebuie justificat de partea care formulează cereri în procesul civil, iar lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia se invoca pe cale de excepţie, în lipsa acestuia nejustificându-se scopul judecăţii, respectiv profitul moral sau material pe care partea îl urmăreşte în judecată.

În prezenta cauză, motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă SC T. SA Timişoara, pentru care critică hotărârea instanţei de apel, vizează participarea procesuală în cauză a intimatei-interveniente accesorii SC T. SA Timişoara, în chiar interesul său.

Întrucât, dispoziţiile art.49 alin. (1), art. 51 şi art. 54 C. proc. civ. definesc intervenţia accesorie şi stabilesc limitele acesteia, statuând că, în cazul intervenţiei făcute în interesul uneia dintre părţi, partea care intervine poate face doar acele acte procedurale care nu sunt potrivnice interesului aceluia în folosul căruia intervine, susţinerile recurentei-pârâte, în sensul respingerii excepţiei lipsei de interes în promovarea căii de atac, pentru argumentul ca între părţi ar exista interese contrarii, urmează a fi înlăturate ca lipsite de pertinenţă.

Raportând cele mai sus expuse la elementele concrete ale speţei, respectiv, în considerarea faptului că, prin Decizia civilă nr. 124/ COM din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, a admis atât apelurile reclamanţilor Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara si Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, cât şi apelul pârâtei SC T. SA Timişoara, pronunţându-se asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş în soluţionarea cauzei, în raport de soluţia cuprinsă în. Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care a fost anulată Sentinţa nr. 162/ P din 11 martie 2008 a Tribunalului Timiş şi trimisă cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Timişoara ca primă instanţa, recursul pârâtei este în mod vădit lipsit de interes.

Rezultă cu evidenţă din coroborarea celor mai sus expuse că, soluţia ce urmează a se pronunţa în prezenta cauză, nu are nici o influenţă şi nu produce nici un fel de consecinţe asupra fondului cauzei si nici asupra dreptului dedus judecaţii, întrucât cauza va avea acelaşi parcurs, fondul urmând a fi rejudecat de o instanţă competentă, în speţă de Judecătoria Timişoara.

Soluţionarea recursului de faţă nu ar profita recurentei-pârâte cu atât mai mult, cu cât cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în interesul acesteia, iar o astfel de cerere poate fi formulată şi în faţa primei instanţe.

În consecinţă, excepţia lipsei de interes este întemeiată şi va fi admisă ca atare, iar examinarea celorlalte critici din recurs fiind inutilă si lipsita de interes juridic, recursul pârâtei urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte SC T. SA Timişoara în promovarea căii de atac a recursului.

Respinge recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 124/ COM din 10 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca fiind declarat de o persoană lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Comercial