ICCJ. Decizia nr. 473/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 473/2010
Dosar nr. 2601/3/2008
Şedinţa publică de la 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanţii S.B., S.M. şi S.T., în contradictoriu cu pârâta SC A.R.O. SA a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta să plătească reclamanţilor suma de 130.000 euro reprezentând daune materiale şi morale rezultate ca urmare a unui accident de circulaţie.
La data de 18 aprilie 2008 reclamanţii au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.535 euro reprezentând daune materiale şi morale rezultate în urma accidentului din care 10.780,88 euro daune materiale şi 16.754 euro daune morale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 7377 din 13 iunie 2008 a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 27.535 euro reprezentând despăgubiri în favoarea reclamanţilor cu cheltuieli de judecată aferente.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ. şi art. 57 din Legea nr. 136/1995 şi principiul reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.R.O. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie, atât din perspectiva tipului de răspundere reţinut de instanţa de fond cât şi din aceea a soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2009 a admis apelul declarat de pârâtă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de control judiciar a reţinu, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea sentinţei nefiind în strânsă concordanţă cu măsurile evidenţiate în dispozitiv, fără arătarea motivelor sau probelor ce au stat la baza soluţiei pronunţate, ceea ce echivalează cu o cercetare a fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând, în esenţă următoarele argumente.
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor prin încheierea de şedinţă din data de 18 aprilie 2008, instanţa de apel considerând că pe acest aspect apelul este nefondat.
- în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare pentru nemotivarea soluţiei pronunţate, apelul fiind o cale de atac cu caracter devolutiv, instanţa de apel putând să judece cauza pe fond şi să administreze orice alte probatorii pe care le-ar fi considerat necesare în stabilirea componenţei cuantumului despăgubirilor ce pot fi plătite de asigurătorul de răspundere civilă în raport de situaţia de fapt existentă.
Recurenta – pârâtă conchide în sensul admiterii recursului, modificării deciziei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor reclamanţi, a schimbării în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată aferente.
Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluţia instanţei de apel este fundamentată prin raportare la dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., reţinându-se în considerentele deciziei recurate că instanţa de fond, nemotivându-şi hotărârea, practic nu a procedat la o cercetare a fondului.
Or, criticile aduse deciziei recurate vizează prioritar netemeinicia sentinţei apelate şi nu nelegalitatea deciziei recurate, antamând aspecte ce ţin de soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi de cuantumul şi componentele obligaţiei de dezdăunare reţinute de instanţa de fond şi care exced controlul de nelegalitate în recurs.
Singura critică ce poate fi analizată este aceea a soluţiei pronunţată de instanţa de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului sub aspectul nemotivării hotărârii instanţei de fond.
Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. consacră, la rang de principiu, cerinţa motivării hotărârii şi aceasta deoarece motivarea este de esenţa hotărârii, creând în sarcina judecătorului obligaţia de a analiza mijloacele de apărare ale părţilor, situaţia de fapt şi aceea de a preciza elementele care îi justifică decizia şi îi asigură conformitatea cu legea.
În realitate motivarea unei hotărâri este una dintre componentele principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraf al C.E.D.O., fiind o garanţie procesuală ce permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (a se vedea C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 1997, parag. 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997, parag. 60; Ruiz Torja împotriva Spaniei).
Învestită cu soluţionarea apelului, instanţa de control judiciar nu a putut examina hotărârea sub aspectele legalităţii şi temeiniciei întrucât hotărârea instanţei de fond nu era motivată. Faţă de această împrejurare, critica vizând ignorarea caracterului devolutiv al apelului apare ca fără fundament, aspect faţă de care va fi respinsă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 465/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 477/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
