ICCJ. Decizia nr. 423/2010. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 423/2010
Dosar nr. 7744/1/2009
Şedinţa publică de la 4 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2009 SC A.D. SA Mioveni a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând ca în contradictoriu cu SC C.N.C.D. SA Piteşti să se desfiinţeze decizia atacată, cu consecinţa rejudecării recursului.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 318 C. proc. civ., precizând că a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii la data de 5 februarie 2009 când a fost eliberată o copie de pe hotărâre.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut în esenţă că prin cererea de recurs a solicitat examinarea hotărârii instanţei de fond conform art. 3041 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7, având în vedere că instanţa de fond a motivat hotărârea în ce priveşte motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. doar cu referire la motivele pe care le-a invocat pentru al treilea capăt de cerere, omiţând să analizeze motivele esenţiale invocate pentru anularea primelor două capete de cerere.
În acest sens a susţinut că a motivat primul capăt de cerere pe inexistenţa convenţiei arbitrale ca urmare a faptului că nu există absolut nicio legătură între operaţiunea comercială de cumpărare de piese de către subscrisa, iar cel de-al doilea capăt de cerere pe inexistenţa convenţiei arbitrale ca urmare a faptului că operaţiunea comercială de vânzare a pieselor de către intimată către clienţii săi este reglementată de un contract nearbitral din 2002.
Totodată s-a mai susţinut că în motivarea hotărârii de recurs se regăsesc erori materiale (de fapt) instanţa confundând contractul arbitral cu cel nearbitral.
Prin Decizia nr. 2148 din 22 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că decizia în speţă face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.
În cauza de faţă contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărâre la data de 18 decembrie 2008 când i s-a eliberat certificatul aflat la dosar, iar contestaţia în anulare s-a declarat la data de 19 februarie 2009, astfel că termenul de 15 zile la care face referire art. 319 (2) teza a II-a era împlinit la data promovării cererii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat o nouă contestaţie în anulare de către SC A.D. SA Mioveni motivat de faptul că hotărârea este rezultatul unor greşeli materiale ale instanţei potrivit art. 318 C. proc. civ.
Astfel se susţine că s-a procedat greşit la reţinerea de către serviciul arhivă şi nedepunerea la dosarul cauzei a cererii din data de 5 februarie 2009 prin care s-a solicitat o copie xerox a Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008, document ce certifică data la care s-a luat la cunoştinţă de hotărâre şi dovedeşte formularea în termen a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008.
De asemenea se susţine că s-a luat greşit în calcul certificatul de grefă eliberat în data de 18 decembrie 2009, ca fiind dovada luării la cunoştinţă de contestatoare a hotărârii în condiţiile în care contestaţia era întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Prin apărările făcute intimata SC C.N.C.D. SA a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
În adevăr contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două probe de jurisdicţie.
Mai mult potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă în condiţiile legii procesual civile, aceiaşi pentru subiecţii de drept aflat în situaţiile identice.
Totodată aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea contestată de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deşi are caracterul irevocabil impus de cerinţele exprese ale dispoziţiilor art. 317 teza I, nu îndeplineşte cerinţele ale aceluiaşi text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.
Intenţia legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar, în cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. ce fac trimitere expresă la hotărârile instanţelor de recurs.
Pe de altă parte, nici condiţia impusă de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestaţia în anulare în condiţiile în care textul invocat vizează o hotărâre ce soluţionează fondul cauzei.
Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunţată în contestaţie în anulare ar fi supusă unei noi contestaţii în anulare, în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 321 C. proc. civ., situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.D. SA Mioveni judeţul Argeş împotriva Deciziei nr. 3176 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2010. Comercial. Pretenţii. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 424/2010. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
