ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Comercial. Procedură necontencioasă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 488/2010
Dosar nr. 1879/2/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2010
Asupra contestaţiei la executare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, petenta SC V.C. SA a formulat contestaţie la executare împotriva Ordinului emis de A.D.S. Bucureşti sub nr. 6231/08.2007, prin care a fost înfiinţată poprirea asupra sumei de 64.023,94 lei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea ordinului de înfiinţare a popririi - în ceea ce o priveşte -, anularea executării înseşi, obligarea intimatei la resituirea sumei de 64.023,94 lei, obligarea aceleiaşi intimate la despăgubiri, constând în dobânda aferentă sumei menţionate de la data de23 octombrie 2007 şi până la restituirea sumei, obligarea la restituirea sumelor ridicate din cont şi la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând contestaţia, petenta arată că prin ordinul arătat, intimata a procedat la executarea silită, înfiinţând poprire pe sumele existente în contul său deschis la B.P. Iaşi, iar la data de 23 octombrie 2007 a fost ridicată şi virată în contul intimatei suma de 60.400 lei, diferenţa de 3.623, 94 lei fiind virată intimatei la data de 30 octombrie 2007.
Contestatoarea susţine că titlul executoriu, constând în contractul de concesiune din 20 aprilie 2000, în baza căruia s-a pornit executarea silită nu este valabil, în condiţiile în care a încetat de drept la data privatizării SC V.C. SA, dată la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni (din 17 iunie 2002), precum şi un nou contract de concesiune, acesta fiind şi motivul pentru care nu a mai solicitat anularea titlului executoriu.
De asemenea, se susţine că obligaţiile asumate prin contractul de concesiune din anul 2000 de care s-a prevalat intimata au fost îndeplinite, această situaţie rezultând şi din şi din fişa de cont anexată din care rezultă că la data de 30 iunie 2002 figura cu o sumă de 120.895.409 lei plătită în plus faţă de redevenţa datorată.
Se mai arată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 190/2004 nu sunt aplicabile contractului de concesiune din 20 aprilie 2000, care a încetat de drept la data privatizării, respectiv 17 iunie 2002, motiv pentru care nu se poate vorbi de un titlu executoriu.
Cu privire la suma executată prin ordinul de poprire, contestatoarea susţine că este nedatorată, iar această situaţie rezultă din înscrisurile emanate chiar de la A.D.S., înscrisuri anexate cererii de chemare în judecată ce constau în: adresele din 4 aprilie 2002, din 20 iunie 2002 și din 18 august 2002.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că între părţi s-a derulat contractul concesiune din 20 aprilie 2000 ce a avut drept obiect exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 749 ha, situat în perimetrul judeţului Iaşi.
Prin art. 3 din contract s-a prevăzut că acesta încetează de drept la data privatizării SC V.C. SA, operaţiune ce a avut loc la data de 8 aprilie 2002, când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, între A.D.S. şi Asociaţia V.C.
Ulterior, prin contractul de concesiune din 17 august 20002 încheiat între A.D.S. Bucureşti şi SC V.C. SA, acesteia din urmă i s-a transmis, pe o durată de 49 de ani, dreptul şi obligaţia de exploatare şi întreţinere a terenului agricol, în suprafaţa şi condiţiile prevăzute în anexa la contractul de concesiune.
Din descrierea raporturilor contractuale derulate între părţi, rezultă că - la data de 08 aprilie 2002- a încetat contractul de concesiune din 20 aprilie 2000 pe care intimata şi-a întemeiat executarea silită pornită împotriva contestatoarei prin somaţia emisă la data 3 august 2007.
Instanţa nu poate primi susţinerile contestatoarei în sensul că intimata A.D.S. nu deţine un titlu executoriu constatator al creanţei împotriva contestatoarei, în înţelesul avut în vedere de Legea nr. 190/2004 şi O.U.G. nr. 64/2005 pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 190/2004 privind stimularea dezvoltării şi privatizării societăţilor comerciale din domeniul agricol, contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate cu A.D.S., constituie titluri executorii pentru plata redevenţei la, termenele şi în modalităţile prevăzute prin contracte.
De asemenea, prin O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea recuperării creanţelor datorate A.D.S. de către partenerii contractuali (act normativ ce a intrat în vigoare la 4 iulie 2005), contractele de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate cu A.D.S. constituie titluri executorii (art. 2). De asemenea, prin acelaşi act normativ s-a prevăzut că dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile cap. VII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplica şi A.D.S., dar şi contractelor încheiate de această entitate cu partenerii contractuali, având ca obiect orice fel de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă.
Prin textele de lege menţionate s-a recunoscut caracterul de titlu executoriu contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate de A.D.S., precum şi contractelor ce au ca obiect orice formă de exploatare a terenurilor agricole, respectiv contractelor de concesiune, prevăzându-se şi un sistem execuţional unitar, constând în procedura simplificată instituită de prevederile O.U.G. nr. 51/1998 de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanţelor deţinute de către A.D.S. în baza relaţiilor contractuale menţionate.
Cum aceste prevederi recunosc valoarea de titlu executoriu înscrisurilor menţionate anterior, ele au caracter de norme de norme procedurale specifice executării silite, caracter ce trebuie avut în vedere chiar dacă în momentul naşterii raportului juridic de drept material nu exista o dispoziţie legală care să-l confere calitatea de titlu executoriu înscrisului constatator al convenţiei dintre părţi, având aplicabilitate nu numai în cazul contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a normelor în discuţie dar şi în cazul efectelor nerealizate ale contractelor încheiate anterior.
În concluzie, dispoziţiile analizate, atribuie contractelor de concesiune, fără nicio distincţie, valoarea de titlu executoriu şi au în vedere, prin prisma unor interese de ordine publică şi a regulilor prescrise executării silite în natură a obligaţiilor, nu numai contractele încheiate după intrarea în vigoare a textelor menţionate, dar şi pe cele încheiate sub imperiul legii vechi.
Contestaţia este însă fondată din perspectiva prevederilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul caracterului cert şi lichid al creanţei invocate de creditoare.
Prevederilor menţionate reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o creanţă pentru a putea justifica efectuarea urmăririi silite, în sensul că aceasta trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.
O creanţă este certă când existenţa ei este incontestabilă şi rezultă ca atare din titlul de creanţă, dintr-un înscris sub semnătură privată care emană de la debitor sau este recunoscută de acesta şi este lichidă atunci când cuantumul este determinat prin chiar titlul executoriu sau determinabil, cu ajutorul actului de creanţă ori al unor înscrisuri emanând de la debitoare, recunoscute de aceasta sau opozabile debitoarei în considerarea unei dispoziţii a legii sau a clauzelor stipulate în actul de creanţă, fiind necesar ca determinarea cuantumului sumei datorate să fie prealabilă urmăririi.
În cauza dedusă judecăţii, creanţa invocată de creditoare nu îndeplineşte aceste două condiţii, întrucât ea este contestată de debitoare, care susţine achitarea integrală a obligaţiilor asumate prin contract.
De asemenea, cuantumul acesteia nu este determinat, situaţie ce rezultă din actele, contând în adresele din 4 aprilie 2002, din 20 iunie 2002 și din 18 august 2002.
În atare situaţie, în care chiar creditoarea este oscilantă în ceea ce priveşte cuantumul creanţei executarea silită efectuată în baza ordinului de poprire ce face obiectul contestaţiei la executare apare ca nelegală, motiv pentru care se impune anularea acesteia, precum şi a ordinului din august 2007, cu consecinţa restituirii sumelor încasate în baza acestuia - 60.400 lei şi 3.623,94 lei - şi a dobânzii legale aferente, începând cu data prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea obligaţiei de restituire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia la executare formulată de SC V.C. SRL Iaşi.
Anulează ordinul A.D.S. nr. 62319 din august 2007 şi dispune restituirea de către intimată a sumelor de 60.400 lei şi 3.623,94 lei încasate în baza ordinului susmenţionat precum şi a dobânzii legale aferente sumelor începând cu data prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea obligaţiei de restituire.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 487/2010. Comercial. Procedură... | ICCJ. Decizia nr. 535/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
