ICCJ. Decizia nr. 536/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 536/2010
Dosar nr. 20509/2/2005
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.D.S. Bucureşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei SC A.B. SA Borcea la plata sumei de 16.438.972.181 lei reprezentând contravaloarea redevenţei neachitate la scadenţă şi penalităţi de întârziere, precum şi obligarea acesteia la plata penalităţilor contractuale până la data stingerii debitului.
Prin sentinţa nr. 430 din 26 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.828.662.027 lei, reprezentând contravaloarea redevenţei datorate pentru trim. III şi IV ale anului 2002, precum şi la plata penalităţilor contractuale, calculate conform contractului de concesiune din 25 februarie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că la data de 22 aprilie 2000, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de concesiune, pentru o suprafaţă de 6695 ha teren arabil, diminuată ulterior, prin actul adiţional la 25 februarie 2002. Conform contractului, redevenţa pentru exploatarea în regim de concesiune a terenului, a fost stabilită la contravaloarea a 520 kg grâu/ha/teren agricol stabilită după cotaţia bursieră a grâului din ziua plăţii.
În raport de probatoriul administrat în cauză, având în vedere şi dispoziţiile art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ., instanţa fondului a admis în parte cererea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei numai la plata redevenţei datorate pentru trim. III şi IV ale anului 2002 şi a penalităţilor contractuale.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamanta A.D.S. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 233 din 21 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.939.510,07 lei penalităţi de întârziere calculate până la 23 octombrie 2007 şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata redevenţei în sumă de 415.137,52 lei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că pretenţiile reclamantei A.D.S. au fost întemeiate în prezenta acţiune pe contractul de concesiune din 22 aprilie 2000, nefiind invocate prevederile contractului de concesiune din 25 februarie 2002 avut în vedere în mod eronat de instanţa de fond la admiterea în parte a acţiunii şi acordarea de despăgubiri pentru trim. III şi IV ale anului 2002, care de altfel nu au făcut obiectul acţiunii decât parţial. Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, precum şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, curtea a constatat că redevenţa a fost integral achitată iar penalităţile de întârziere datorate conform articolului 5 alin. 2 din contract sunt, până la data de 23 octombrie 2007, în cuantum de 1.939.510,07 lei.
Împotriva deciziei sus menţionate, au declarat recurs atât reclamanta A.D.S. Bucureşti, cât şi pârâta SC A.B. SA Borcea.
Recurenta-reclamantă A.D.S. Bucureşti a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii introductive de instanţă şi obligarea pârâtei la plata redevenţei de 415.137,52 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 1.939.510,07 lei, precum şi actualizarea acestora până la data stingerii debitului datorat în baza contractului de concesiune din 2000.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că decizia este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa a dat eficienţă unui raport de expertiză nesocotind obiecţiunile formulate, obiecţiuni care nu şi-au găsit răspunsul în cuprinsul răspunsurilor formulate de expert.
Recurenta-pârâtă SC A.B. SA Borcea a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul exonerării de la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 1.939.510,07 lei.
În susţinerea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004, apreciind că nu datorează penalităţile de întârziere la care a fost obligată.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.D.S. Bucureşti:
Potrivit art. 3021 (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat de recurentă, se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale sus menţionate şi niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. În speţă, se constată că susţinerile reclamantei vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor, atribut al instanţelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul reclamantei.
Recursul pârâtei SC A.B. SA Borcea este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 190/2004, pretins a fi fost încălcate de către instanţa de apel.
În raport de criticile formulate şi analizând decizia recurată sub acest aspect, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus menţionate.
Astfel, deşi art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 stipulează scutirea de la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente redevenţei datorate pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an, alin. (2) al art. 1 din legea sus citată, prevede că pentru a putea beneficia de aceste prevederi, concesionarii nu trebuie să înregistreze debite restante faţă de A.D.S. pentru perioada de după privatizare, iar art. 6 alin. (2) condiţionează această scutire de încheierea unei convenţii cu A.D.S., convenţie ce nu s-a încheiat şi în lipsa căreia, instanţa nu putea constata scutirea de plată a pârâtei.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 233 din 21 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.B. SA Borcea, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 539/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
