ICCJ. Decizia nr. 543/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 543/2010
Dosar nr. 11341/63/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1386 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, a fost admisă acţiunea reclamanţilor G.M. şi G.O., astfel cum a fost precizată la 3 iulie 2007, şi s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta SC A.I. SRL Craiova la 1 martie 2006, în vederea exploatării spaţiului comercial situat în Craiova, dispunându-se totodată evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă prin care a solicitat ca, în situaţia admiterii cererii principale, să i se recunoască un drept de retenţie asupra spaţiului până la recuperarea investiţiei, precum şi să fie obligaţi reclamanţii pârâţi să-i pună la dispoziţie demisolul, cu plata unor daune-interese.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contract, respectiv, nu a asigurat administrarea şi managementul asocierii în 2006, nu a achitat reclamanţilor cota parte convenită din profit, iar cu privire la investiţiile efectuate de pârâtă pentru punerea în funcţiune a spaţiului, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 din contract, acestea rămân în proprietatea reclamanţilor la încetarea asocierii şi urmează a fi acoperite din beneficiul net, dar cum pârâta nu a dovedit în ce constau acele îmbunătăţiri şi nici costul lor s-a apreciat că nu i se poate recunoaşte un drept de retenţie şi nici nu i se pot acorda daunele-interese precizate la valoarea de 10.000 lei, desocotirea părţilor pe aceste aspecte urmând a fi efectuată abia după stabilirea profitului net al asocierii cuvenit reclamanţilor.
Întrucât pârâta a solicitat obligarea reclamanţilor la predarea demisolului doar în cazul admiterii acţiunii, instanţa a apreciat că această cerere este rămasă fără obiect în condiţiile rezilierii contractului de asociere, aşa încât a respins în totalitate cererea reconvenţională.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 262 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, iar sentinţa tribunalului a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Craiova.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că obiectul litigiului îl constituie rezilierea unui contract de asociere în participaţiune, contract de natură comercială, supus reglementărilor dispoziţiilor art. 251-256 C. com.ă, nefiind primită critica apelantei în sensul că acest contract este un contract civil.
Deşi a reţinut că jurisdicţia aparţine instanţei comerciale şi nu celei civile, instanţa de apel a statuat că cererea reclamanţilor are un caracter patrimonial, întrucât contractul a cărei reziliere se solicită priveşte drepturi şi obligaţii, aşa încât, având în vedere estimarea apelantei pârâte în sensul că obiectul acţiunii este sub 100.000 lei a stabilit că tribunalul a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece competenţa soluţionării revenea judecătoriei, în temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
În consecinţă, admiţând apelul şi având în vedere dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a anulat sentinţa şi a trimis cauza Judecătoriei Craiova spre competentă soluţionare, instanţă care va analiza şi celelalte critici invocate în apel în legătură cu fondul pricinii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru că s-a pronunţat asupra naturii litigiului deşi a stabilit că tribunalul a încălcat normele de competenţă, ori ordinea în care trebuiau analizate aceste excepţii era tocmai inversă.
Pronunţându-se asupra naturii comerciale a litigiului instanţa de apel s-a substituit instanţei competente în soluţionarea litigiului şi poate influenţa soluţia ce se va da pe acest aspect de către instanţa căreia îi revine competenţa.
În consecinţă, apreciind că natura litigiului este civilă, recurenta solicită ca Judecătoria Craiova să fie investită ca instanţă civilă şi nu comercială.
La termenul din 28 mai 2009 judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor, fiind reluată la cererea intimatului reclamant G.O.M. la 22 octombrie 2009, dată când litigiul a fost repus pe rol.
Recursul pârâtei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au investit instanţa de fond la data de 4 iunie 2007 cu o cerere în rezilierea unui contract de asociere în participaţiune, încheiat pe 5 ani cu pârâta în vederea exploatării unui spaţiu comercial, compus din şase încăperi la parter, plus demisol şi o terasă pe latura de est a imobilului (a se vedea art. 3 din contract), contract încheiat la 1 martie 2006.
Ulterior, la 3 iulie 2007 (fila 20 fond) reclamanţii au solicitat şi evacuarea pârâtei din respectivul spaţiu, acţiunea precizată fiind admisă de instanţa de fond.
În apelul său pârâta a invocat necompetenţa materială a instanţei de fond în raport de criteriul valoric şi natura pricinii, evaluând obiectul cererii principale la 78.000 lei (a se vedea fila 33), apreciind că asocierea are natură civilă şi nu comercială şi invocând şi Decizia 32/9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în interpretarea art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. civ.
Instanţa de apel nu a primit criticile apelantei în legătură cu natura civilă a pricinii stabilind că asocierea în participaţiune este un contract comercial supus dispoziţiilor art. 251-256 C. com. după cum au prevăzut însăşi părţile contractante în art. 2 din contract (fila 7 dosar fond) dar având în vedere valoarea litigiului precizată de apelantă a admis necompetenţa materială a tribunalului în primă instanţă.
Cum criticile recurentei privesc modalitatea soluţionării excepţiei de ordine publică a competenţei materiale a instanţei Curtea va analiza legalitatea soluţiei recurate prin prisma criticilor invocate dar şi prin prisma normelor imperative în materie.
Competenţa materială (ratione materiae) presupune o delimitare a sferei de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit, această delimitare făcându-se sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) dar şi sub aspect procesual (după obiectul, natura sau valoarea cererii).
Critica recurentei privind ordinea în care instanţa de apel a stabilit criteriile în raport de care a soluţionat excepţia necompetenţei materiale este nefondată deoarece numai după stabilirea naturii cauzei poate fi stabilită instanţa competentă în raport de criteriul valoric, criteriu ce diferă în materie civilă de cel din comercial.
De asemenea, stabilirea naturii juridice a fost corect apreciată de instanţa de apel ca fiind comercială, deoarece prin asociere nu s-a înfiinţat o nouă societate comercială - aşa cum de altfel şi prevăd dispoziţiile art. 253 C. com. - criticile recurentului fiind nefondate şi sub acest aspect.
În schimb, Curtea apreciază că modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat această excepţie a necompetenţei este greşită deoarece a rezolvat-o ţinând cont de evaluarea obiectului litigiului făcută în apel de pârâtă - şi nu de către reclamantă, cum prevăd dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - doar privitor la reziliere şi ignorând faptul că cererea reclamantei fusese completată şi cu cererea în evacuarea pârâtei şi aplicând greşit o decizie dată în interesul legii ce nu era în vigoare (Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a fost publicată la 10 decembrie 2008, ulterior soluţionării apelului).
În consecinţă, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC A.I. SRL Craiova, împotriva Deciziei nr. 262 din 7 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 544/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
