ICCJ. Decizia nr. 551/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 551/2010
Dosar nr. 16509/3/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta SC I.G.D.P.C. SRL Bucureşti a solicitat tribunalului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei SC I.C. SRL Bucureşti la plata sumei de 224.616,74 lei reprezentând penalităţi calculate până la data de 30 iunie 2006, penalităţi calculate la facturile restante din 1 aprilie 2003, în conformitate cu contractul de subantrepriză din 15 august 2002.
Prin sentinţa nr. 9870 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând că prin sentinţa nr. 2161 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei, a fost obligată pârâta la plata sumei de 38.130 dolari SUA cu titlu de preţ al lucrărilor executate şi a fost respins ca prematur formulat capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, pretenţii formulate în baza contractului din 15 august 2002 şi actelor adiţionale încheiate ulterior.
A mai reţinut instanţa fondului că deşi prin acţiune, suma solicitată reprezintă contravaloarea facturilor restante din 1 aprilie 2003, exprimate în lei, reclamanta a arătat că acestea sunt datorate la suma de 38.130 dolari SUA, facturile nu menţionează cursul leu/dolari SUA iar modul de calcul al penalităţilor depus de reclamantă se referă la un număr de 12 facturi şi nu 5, astfel cum se arată în acţiune.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamantă, iar prin Decizia nr. 310 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei SC I.G.D.P.C. SRL Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a admis acţiunea, obligând pârâta SC I.C. SRL Bucureşti la plata sumei de 224.616,74 lei reprezentând penalităţi calculate până la data de 30 iunie 2006.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 9.1 din contractul din 15 august 2002, partea în culpă datorează penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere. A mai reţinut instanţa că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 469/2002, având în vedere data intrării în vigoare, 19 august 2002 şi data încheierii contractului, 15 august 2002, aşadar cuantumul penalităţilor nu poate fi limitat potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate.
Împotriva Deciziei nr. 310 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC I.C. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că pretenţiile reclamantei nu puteau depăşi debitul principal, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, având în vedere că penalităţile au început să curgă ulterior momentului în care legea a intrat în vigoare. A mai susţinut recurenta că data de la care se pot calcula penalităţile de întârziere este data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 2161 din 9 aprilie 2006 care stabileşte existenţa debitului principal şi prin care a fost respins ca prematur capătul de cerere privind plata penalităţilor.
Pentru aceste motive, recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului reclamantei şi respingerea acţiunii.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că deşi prin art. 91 din contractul din 15 august 2002, părţile au convenit plata unor penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere, calculate la valoarea sumei neplătite, conform graficului de eşalonare de lucrări şi plăţi, acest grafic nu a fost depus la dosarul cauzei şi nu a fost avut în vedere de către instanţă, astfel încât, sub acest aspect, decizia este criticabilă, argumentarea instanţei limitându-se la preluarea concluziilor raportului de expertiză.
Mai mult decât atât, deşi în considerentele deciziei se reţine că prin sentinţa nr. 2161 din 19 aprilie 2006, tribunalul a respins capătul de cerere privind plata penalităţilor ca prematur formulat, se constată că la dosarul cauzei nu s-a depus încheierea de amânare a pronunţării sentinţei sus menţionate, pentru a se putea cunoaşte argumentarea acestei soluţii, în sensul de a se stabili dacă prematuritatea vizează nerespectarea unor norme procedurale specifice litigiilor comerciale sau se pune în discuţie prematuritatea formulării cererii raportat la momentul când acestea pot fi pretinse, ca referire la momentul determinării debitului principal.
Constatându-se astfel că instanţa nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi că se impune administrarea de probe noi, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi admis şi pe cale de consecinţă, decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC I.C. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 310 din 17 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 554/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
