ICCJ. Decizia nr. 544/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 544/2010
Dosar nr. 13785/95/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi Municipiul Târgu Jiu - prin Primar la plata sumei de 1.050.000 dolari SUA în echivalent lei la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând despăgubiri civile, datorate conform acordului de împrumut şi garanţie din 26 aprilie 2000.
Prin sentinţa nr. 85 din 21 aprilie 2008, Tribunalul Gorj, secţia comercială, a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive, a autorităţii lucrului judecat şi a prescrierii dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa fondului a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Târgu Jiu aceasta este neîntemeiată, având în vedere că acordul de împrumut şi garanţie a fost încheiat la 26 aprilie 2000, iar Legea nr. 215/2001 a fost adoptată ulterior, nefiind aplicabilă actului menţionat. Referitor la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, aceasta a fost respinsă, cu motivarea că părţile au avut mai multe litigii pe rolul instanţei de judecată, iar prin Decizia nr. 970 din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova s-a respins acţiunea formulată de Consiliul Local Târgu Jiu şi Primăria Târgu Jiu, reţinând că nu există motive de anulare a acordului în speţă. Referitor la excepţia autorităţii lucrului judecat s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ., deoarece nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, prin Hotărârea nr. 54/2000 emisă de Consiliul Local Târgu Jiu, la 26 aprilie 2000 au fost încheiate Acordul de împrumut şi garanţie între SC M. SRL Constanţa şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, în baza căruia SC M. SRL Constanţa se obliga să împrumute şi să garanteze procesul de reabilitare completă a centralelor şi reţelelor termice, valoarea împrumutului fiind de 10.495.800 dolari SUA. Prin H.C.L. nr. 5 din 29 ianuarie 2001, emisă de Consiliul Local Tg. Jiu, a fost anulată Hotărârea nr. 54/2000 şi s-a decis rezilierea contractelor cu SC M. SRL Constanţa. A mai reţinut instanţa fondului că nu pot fi pretinse despăgubiri în baza unor acte care au fost desfiinţate, respectiv H.C.L. nr. 54/2000 ce a fost anulată prin H.C.L. nr. 5/2001 şi în consecinţă, acordul de împrumut şi garanţie, precum şi cele două contracte de antrepriză ce fac obiectul cauzei nu mai pot produce efecte juridice şi, prin urmare, reclamanta nu poate pretinde despăgubirile solicitate prin acţiune.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL Bucureşti, iar prin Decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins apelul reclamantei.
În argumentarea soluţiei pronunţate instanţa de control judiciar a reţinut că dreptul reclamantei la acţiunea în despăgubiri s-a născut la 29 ianuarie 2001, dată la care a fost adoptată HCL nr. 5, prin care s-a decis rezilierea acordului de împrumut şi a contractelor de antrepriză, în raport de care, termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la 29 ianuarie 2004.
Faţă de data formulării acţiunii, 25 octombrie 2007, instanţa a constatat prescris dreptul reclamantei la acţiune, motiv pentru care nu a mai procedat la analiza celorlalte critici formulate.
Împotriva Deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2009 a declarat recurs reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL Bucureşti invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6,7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, modificarea deciziei, admiterea apelului şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii. În subsidiar a solicitat modificarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut că decizia atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 3 alin. (1), art. 16, şi a art. 19 din Decretul nr. 167/1958, în privinţa momentului la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei. A susţinut recurenta că litigiile derulate între părţi s-au finalizat în 2007 şi au avut o dublă semnificaţie, atât în ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie, cât şi în ceea ce priveşte repunerea în termenul de prescripţie.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat a se constata că instanţa a încălcat principiul „non reformatio in pejus”, deoarece a creat recurentei o situaţie mai grea în propria cale de atac, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., limitele sesizării instanţei de apel sunt stabilite prin cererea de apel.
Referitor la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, existând contradicţie între considerente şi dispozitiv, în condiţiile în care prin considerente s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu, aspect ce nu rezultă din dispozitivul deciziei recurate. Urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa trebuia să admită apelul, să admită excepţia şi pe fond, să respingă cererea ca prescrisă. Neprocedând astfel, a susţinut recurenta, s-a creat o vătămare legată atât cât priveşte cuantumul taxei judiciare de timbru datorate în recurs, cât şi cât priveşte posibilitatea instanţei de control judiciar de a cenzura hotărârea sub aspectul legalităţii admiterii excepţiei.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii, sau străine de natura pricinii.
Analizând decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale sus-citate, se constată că, în adevăr, din considerentele hotărârii rezultă admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei, însă dispozitivul hotărârii nu reflectă această soluţie.
În aceste condiţii critica privind contradictorialitatea motivării deciziei se constată a fi întemeiată.
În ceea ce priveşte motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, se constată că prin sentinţa instanţei de fond, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar prin apelul declarat în cauză, nu s-au formulat critici pe acest aspect.
Aşa fiind, se constată că instanţa de control judiciar a pronunţat decizia atacată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prin depăşirea limitelor investirii stabilite prin cererea de apel şi încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, creind recurentei o situaţie mai grea în propria cale de atac.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.S.T.S.S. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova-Secţia comercială.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 547/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
