ICCJ. Decizia nr. 557/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 557/2010
Dosar nr. 4137/2/2009
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 128 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, după ce a fost respinsă conexarea cu Dosarul nr. 4138/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, având ca obiect întoarcerea executării, reţinând că deşi există identitate de părţi, cauza şi obiectul celor două pricini diferă, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamanta S.I.F. Moldova SA Bacău şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii în răspundere civilă delictuală formulată împotriva A.V.A.S. Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a investit instanţa cu o cerere în despăgubiri formulată împotriva A.V.A.S. Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 396.523,58 lei (calculată până la 31 martie 2009) reprezentând: 153.844,53 lei actualizarea sumei executate în temeiul unui bilet la ordin prescris, emis de SC A. SA, actualizare făcută în raport de indicele de inflaţie aferent perioadei 7 iunie 2006 - 31 martie 2009, precum şi în continuare până la restituirea efectivă a sumei, precum şi 242.679,03 lei cu titlu de daune reprezentând beneficiul nerealizat prin lipsirea în mod nelegal de fructele produse de suma executată silit, pe aceeaşi perioadă, precum şi în continuare până la momentul restituirii integrale a creanţei.
Acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., art. 1088-1090 C. civ. şi art. 43 C. com., temei în raport de care reclamanta a invocat la 15 septembrie 2009 excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel în soluţionarea în primă instanţă a pricinii.
Instanţa de fond a apreciat că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată deoarece reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale - damnum emergens şi lucrum cessans - în temeiul răspunderii civile delictuale şi nu în legătură cu creanţe neperformante preluate la datoria publică, astfel încât litigiul să fie soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti în considerarea dispoziţiilor art. 44, 45 şi 38 din O.U.G. nr. 51/1998.
În consecinţă, s-a apreciat că este competent în soluţionarea litigiului, în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu îi aparţine competenţa soluţionării pricinii, deoarece sumele pretinse de reclamantă sunt consecinţa executării silite a unui ordin de poprire, efectuată de A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, aşa încât, potrivit dispoziţiilor art. 44 şi 45 din acelaşi act normativ, competenţa aparţinea Curţii de Apel Bucureşti, în raza căreia se află sediul său, acestei instanţe revenindu-i competenţa soluţionării cererilor „de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice”, caz în speţă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a investit instanţa cu o cerere în despăgubiri formulată împotriva A.V.A.S. Bucureşti care, prin fapta sa culpabilă i-a creat un prejudiciu, punând în executare un bilet la ordin prescris.
Deşi iniţial reclamanta a invocat în cerere şi dispoziţiile art. 44-49 din O.U.G. nr. 51/1998 pe lângă cele ale art. 998-999 C. civ., 1088-1090 C. civ. şi art. 43 C. com., ulterior a precizat că cererea sa este întemeiată doar pe dreptul comun aplicabil răspunderii civile delictuale şi nu pe prevederile speciale şi derogatorii stipulate în O.U.G. nr. 51/1998 deoarece sumele pretinse prin acţiunea de faţă nu reprezintă creanţe preluate de A.V.A.S. la datoria publică, ci despăgubiri datorate urmare faptului ilicit al pârâtei.
În raport de aceste precizări ale reclamantei şi având în vedere principiul disponibilităţii cererii, Curtea apreciază că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu este competentă în soluţionarea în fond a pricinii, ci Tribunalul Bucureşti, instanţă căreia îi revine competenţa în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., hotărârea de declinare a competenţei fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 128 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2010. Comercial. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 560/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... → |
|---|
