ICCJ. Decizia nr. 555/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 555/2010
Dosar nr. 836/32/2008
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 52 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare cu privire la primele două excepţii invocate de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău în precizarea contestaţiei la executare, a respins ca nefondată excepţia prescripţiei obligaţiei de plată a biletului la ordin invocată de contestatoare în aceeaşi precizare a contestaţiei la executare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa fondului a reţinut că prin sentinţa nr. 3/2009 din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. A mai reţinut instanţa că, potrivit principiului disponibilităţii, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934, N.C. nr. 6/1995 emise de B.N.R., C. civ. şi C. proc. civ.şi nu a înţeles să invoce dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998.
Anterior declinării de competenţă, contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău a introdus contestaţia la executare la Judecătoria Bacău, iar prin sentinţa nr. 8500 din 26 septembrie 2006 această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, în temeiul dispoziţiilor art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Deşi această sentinţă a fost recurată de către contestatoare, prin Decizia nr. 703 din 21 iulie 2008, Tribunalul Bacău a respins recursul ca nefondat, reţinând că deşi titlul executor în cauză este un bilet la ordin, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 58/1934. S-a mai reţinut că potrivit O.U.G. nr. 51/1998, A.V.A.S. a preluat creanţa prin cesiune de creanţă asupra debitorului SC M.I. SRL, rezultată din biletul la ordin avalizat de contestatoare, devenind astfel aplicabile prevederile acestui act normativ.
În urma declinării de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a dispus precizarea de către contestatoare a cererii, cu referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 399 şi urm. C. proc. civ., sens în care contestatoarea a depus precizarea solicitată prin care a menţinut trei excepţii, şi anume:
1. Excepţia privind lipsa dovezilor privind posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S. şi care să justifice executarea silită începută raportat la art. 18 din Legea nr. 58/1934.
2. Excepţia nulităţii actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la ordin şi decăderea din termenul de prezentare, invocând ca temei legal art. 41, 42, 51 alin. (1) lit. c), art. 58 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 58/1934.
3. Excepţia prescripţiei obligaţiei de plată a biletului la ordin.
Contestatoarea a susţinut că termenul de prescripţie a creanţelor este de 3 ani de la data scadenţei, termen ce a fost depăşit, iar A.V.A.S nu a făcut dovada întreruperii acestui termen, astfel că obligaţia de plată este prescrisă.
Analizând excepţiile invocate prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibile primele două excepţii, iar, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei obligaţiei de plată a biletului la ordin, a reţinut că, potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, iar la data încheierii contractului de cesiune de creanţă din 24 iunie 1999 termenul de prescripţie nu era împlinit.
Împotriva Deciziei nr. 52 din 31 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, în temeiul dispoziţiilor art. 34 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
- procedura de executare a unui titlu cambial este o procedură cambială, în care se include şi prescripţia cambială reglementată de art. 94 din Legea nr. 58/1934;
- legea aplicabilă în executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 şi Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R.;
- instanţa a reţinut date străine şi contradictorii în cauză, a schimbat înţelesul actului dedus judecăţii, luând în considerare contractul de cesiune de creanţă şi a apreciat în mod greşit că hotărârea de declinare a competenţei ar fi o hotărâre care a soluţionat fondul cauzei, a încălcat şi aplicat greşit legea.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, dispoziţii ce nu au fost modificate nici în mod expres şi nici implicit prin O.U.G. nr. 51/1998, acţiunea posesorului contra avalistului acceptantului este o acţiune directă, conform art. 47 coroborat cu art. 106 din lege, iar termenul de prescripţie este de 3 ani socotiţi de la data scadenţei, potrivit art. 98 coroborat cu art. 106 din aceiaşi lege.
Faţă de dispoziţiile legale sus-citate, somaţia de plată transmisă de intimată contestatoarei la 10 aprilie 2006, prin raportare la data scadenţei biletului la ordin, 4 septembrie 1997, este formulată după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, potrivit dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, fiind lipsit de relevanţă, sub acest aspect, că la data încheierii contractului de cesiune a creanţei neperformante de la SC B. SA, garantată şi prin biletul la ordin în discuţie emis de SC M.I. SRL, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripţie de 7 ani, întrucât acest act normativ ar fi putut deroga de la o altă lege specială, respectiv Legea nr. 58/1934, în baza unei dispoziţii exprese în acest sens, dispoziţie ce nu se regăseşte în cuprinsul O.U.G. nr. 51/1998. Aşa fiind, se constată că, în cauză, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, fiind aplicabile dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934.
Se constată, de asemenea, că reţinerea de către prima instanţă a incidenţei art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziţii referitoare la competenţa soluţionării cauzei, nu atrage şi aplicarea celorlalte prevederi ale actului normativ invocat, având în vedere existenţa unei legi speciale în materie, respectiv Legea nr. 58/1934.
În ceea ce priveşte protocolul înregistrat la contestatoare sub nr. 3395 din 28 august 2003, se constată că nu putea duce la întreruperea cursului prescripţiei, având în vedere, pe de o parte, că nu cuprinde recunoaşterea sumei în discuţie, iar pe de altă parte, că a intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripţie.
Pe cale de consecinţă, în considerarea şi a dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., pentru a nu priva părţile de o cale de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul contestatoarei şi va fi casată sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău, împotriva sentinţei nr. 52 din 31 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează sentinţa recurată şi trimite spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 557/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
