ICCJ. Decizia nr. 561/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 561/2010
Dosar nr. 1699/33/2006
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 58 din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj - dată urmare strămutării judecăţii dispuse prin Încheierea nr. 2599 din 14 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC C.I. SA Bucureşti prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei, ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor datorate în temeiul sentinţei civile nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti, reţinându-se lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., invocându-se ca temei al răspunderii pârâtei faptul ilicit propriu şi în calitate de comitent pentru prepusul său, pretenţiile deduse judecăţii izvorăsc dintr-un litigiu purtat de reclamantă cu SC B. SA, ce a fuzionat prin absorbţie cu pârâta şi pentru care este răspunzătoare A.V.A.S. conform dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată în această etapă procesuală de către H.G., au fost admise prin Decizia civilă nr. 94 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa de fond fiind desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut - în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat de reclamantă - că litigiul nu îşi are originea în vreun litigiu derulat cu SC B. SA, care să fi fost preluat de A.V.A.S., ci decurge din executarea necorespunzătoare a unor obligaţii concrete ce incumbau pârâtei B.C.R., aşa încât dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, nu sunt incidente în speţă, reclamanta invocând răspunderea delictuală a pârâtei B.C.R. şi nu repararea vreunui prejudiciu rezultat din raporturile avute cu SC B. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.C.R. SA Bucureşti solicitând modificarea ei pentru nelegalitate şi menţinerea sentinţei de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanţei de apel dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004.
Astfel, potrivit acestor norme legale, în toate litigiile ce izvorăsc sau au legătură cu activitatea fostei SC B. SA, calitate procesuală are A.V.A.S. Bucureşti, care la rândul său se subrogă în obligaţiile ce reveneau pârâtei B.C.R. ca efect al fuziunii prin absorbţie cu SC B. SA.
Or, în speţă, reclamanta pretinde despăgubiri rezultate din executarea sentinţei civile nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti, dată în contradictoriu cu SC B. SA ceea ce înseamnă că se încadrează în cele stipulate în alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, calitate procesuală având A.V.A.S. Bucureşti şi nu SC B.C.R. SA începând cu 1 noiembrie 2004.
Mai mult, sentinţa civilă nr. 4205/1999 a fost pronunţată la 15 septembrie 1999 în contradictoriu cu SC B. SA iar fuziunea celor două bănci s-a produs la 21 octombrie 1999, aşa încât SC B.C.R. SA a continuat ulterior procesul în temeiul O.G. nr. 39/1999 privind fuziunea dispusă iar dacă a săvârşit pe parcursul procesului vreo faptă ilicită, cum susţine reclamanta, ea nu poate fi trasă la răspundere deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, orice pretenţie se valorifică numai împotriva A.V.A.S. Bucureşti.
Prin întâmpinarea din 16 noiembrie 2006 (filele 20-27) intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului sub aspectul nesemnării lui în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 58/1998, modificată prin Legea nr. 485/2003 - în vigoare la acea dată - iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
La dosarul cauzei părţile au depus jurisprudenţă în materie precum şi H.G. nr. 1690/2006 (fila 97) privind aprobarea publicării anexelor la H.G. nr. 1087/2006 pentru majorarea plafoanelor de garantare prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000 privind emiterea garanţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 131/2000.
La termenul din 14 iunie 2007 intimata reclamantă SC C.I. SA a formulat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 909/2000, Curtea dispunând suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea acestei excepţii de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi sesizând Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ, pentru rezolvarea ei.
În argumentarea luării acestei măsuri Curtea a reţinut că recursul de faţă vizează tocmai stabilirea calităţilor procesuale şi responsabilitatea SC B.C.R. SA în acoperirea unor eventuale prejudicii, iar la termenul din 30 noiembrie 2006 recurenta invocase în susţinerea apărărilor sale privind calitatea ei procesuală dispoziţiile H.G. nr. 909/2000, astfel cum a fost modificată prin HG 1087/2006, aşa încât a sesizat instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate.
La 28 mai 2009, la cererea recurentei, s-a reluat judecata recursului nemaisubzistând motivul suspendării judecăţii, excepţia de nelegalitate - admisă iniţial prin sentinţa civilă nr. 431 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ, şi apoi respinsă irevocabil prin Decizia nr. 821 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia contencios administrativ şi fiscal, urmare admiterii recursului Guvernului României - fiind soluţionată în sensul că H.G. nr. 909/2000, modificată prin H.G. nr. 1087/2006 este legală, adoptarea sa fiind luată cu avizul dat prin Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului Concurenţei.
Analizând recursul pârâtei Curtea îl apreciază ca nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului de faţă îl constituie cererea formulată de SC C.I. SA, în favoarea căreia a intervenit în apel H.G., prin care a solicitat obligarea SC B.C.R. SA la plata unor despăgubiri în sumă de 6.557.404 dolari SUA, echivalent în lei la data plăţii pentru prejudiciul cauzat ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti, respectiv a creanţei de 11,6 milioane dolari SUA, achitată abia în iunie 2001.
Întârzierea pârâtei în achitarea acestei sume a determinat-o pe reclamantă să nu fie în măsură a-şi executa obligaţii de plată pe care le avea faţă de A.V.A.S. Bucureşti în temeiul sentinţelor civile nr. 13/2002 şi nr. 15/2002 ale Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curţii de Apel Braşov şi care, astfel, i-a pretins sume suplimentare.
De asemenea, întârzierea executării sumelor ce i le datora pârâta, a condus la pierderea credibilităţii ei în raport de partenerii de afaceri faţă de care nu şi-a mai putut onora obligaţiile.
În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, 999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Deşi pârâta s-a apărat în toate fazele procesuale invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive pe considerentul că prejudiciul pretins a fi fost suferit de reclamantă derivă dintr-un litigiu cu fostul SC B. SA, în drepturile căruia ea s-a subrogat urmare fuziunii prin absorbţie dispuse prin O.G. nr. 39/1999, iar ulterior, prin art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, datoriile au fost preluate de A.V.A.S., instanţa de apel a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, aceste dispoziţii legale invocate de pârâtă fiind inaplicabile în speţă.
Soluţia instanţei de apel este corectă iar criticile recurentei nefondate deoarece litigiul are ca obiect angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru fapta proprie, respectiv pentru acoperirea prejudiciului creat prin întârzierea în executarea unei plăţi şi pentru acoperirea prejudiciului creat reclamantei prin întârzierea la rândul său în onorarea obligaţiilor la termen faţă de terţi precum şi prin pierderea credibilităţii ei faţă de partenerii de afaceri.
Este adevărat că suma pe care SC B.C.R. SA, o avea de plată în temeiul sentinţei civile nr. 4205/1999 a Tribunalului Bucureşti provenea dintr-un litigiu purtat între reclamantă şi fosta SC B. SA şi că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, A.V.A.S. Bucureşti se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile ce revin SC B.C.R. SA din litigiile „izvorâte din activitatea desfăşurată de B.R.C.E. - SC B. SA - până la data radierii acesteia din registrul comerţului”, dar, în speţa de faţă, pretenţiile reclamantei nu izvorăsc din activitatea SC B. SA, ci vizează acoperirea unui pretins prejudiciu creat prin fapta proprie a pârâtei, ulterior radierii băncii cu care ea a fuzionat prin absorbţie.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004, motiv pentru care recursul pârâtei va fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 94 din 19 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 560/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 562/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
