ICCJ. Decizia nr. 584/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 584/2010
Dosar nr. 4944/1/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 50 din 14 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9622/197/2006 al Curţii de Apel Bucureşti s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei şi s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S. SA Braşov în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. şi chemată în garanţie C.N.A.S. Bucureşti şi în consecinţă s-a dispus anularea titlului executoriu reprezentat de înştiinţarea de plată din 12 noiembrie 2003 şi a oricăror acte de executare efectuată de intimată în baza OUG nr. 95/2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, învestită ca urmare a soluţionării prin Decizia nr. 381 din 10 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Braşov şi Curtea de Apel Bucureşti – a reţinut în privinţa excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare, invocată de pârâtă, că aceasta este nefondată pentru că din dovezile de comunicare a titlului executoriu nu rezultă conţinutul actelor comunicate contestatoarei, şi în plus, confirmarea de primire are o dată anterioară celei de emitere a titlului contestat.
În privinţa fondului, Curtea de apel a arătat că s-a solicitat anularea titlului executoriu constând în înştiinţarea de plată din 12 noiembrie 2003, a adresei de comunicare şi a oricăror acte de executare silită efectuate de A.V.A.S. în baza OUG nr. 95/2003 cu motivarea că prin OUG nr. 115/2003 privind privatizarea SC R. SA s-a prevăzut scutirea de la plata obligaţiilor bugetare restante.
O atare susţinere, menţionează instanţa este confirmată atât de dispoziţiile actului normativ menţionat, cât şi de conţinutul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, motiv pentru care au fost înlăturate apărările intimatei referitoare la acordarea înlesnirilor la plată doar în temeiul unui ordin comun al creditorului bugetar încheiat cu A.V.A.S., iar dispoziţiile OUG nr. 26/2004 nu sunt aplicabile speţei deoarece aceste facilităţi au fost acordate anterior apariţiei Ordonanţei invocate.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, formulată de intimată având ca obiect obligarea C.N.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă a reţinut că această parte nu are legitimare procesuală în cauză, iar pe de altă parte intimata nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată, motiv pentru care a respins această cerere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata A.V.A.S., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În mod corect, recurenta invocă faptul că motivarea instanţei de fond se întemeiază pe dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 115/2003 referitoare la acordarea înlesnirilor la plată, fiind ignorate însă prevederile art. 24 din acelaşi act normativ, în conformitate cu care pentru a produce efecte juridice, facilităţile acordate trebuiau notificate de către A.P.A.P.S. actualmente A.V.A.S. – Consiliului Concurenţei, potrivit Legii nr. 143/1999, în prezent abrogată. Aceste înlesniri la plata creanţelor bugetare, constituie ajutor de stat, în sensul legii anterior menţionate, care instituie totodată şi obligativitatea existenţei unei decizii de autorizare emisă de autoritatea competentă, în caz contrar, facilităţile nu puteau fi acordate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului invocat, a cărui dezvoltare, permite încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu precizarea că pct. 7 şi 8 ale art. menţionat au fost doar indicate în cererea de recurs, nu şi argumentate corespunzător, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, deşi este real că potrivit prevederilor art. 24 din OUG nr. 115/2003, abrogată, prin OUG nr. 117/2006, A.P.A.P.S. – în prezent A.V.A.S. – avea obligaţia să notifice Consiliului Concurenţei ajutoarele de stat. Textul legal stabileşte cu claritate şi titularul acestei obligaţii, ca fiind antecesoarea reclamantei, astfel încât critica referitoare la lipsa notificării, echivalează practic cu invocarea de această recurentă a propriei culpe, motiv pentru care o atare critică nu poate fi primită.
În acest context, urmează a fi înlăturată şi critica referitoare la faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia doar pe prevederile OUG nr. 115/2003, ale cărei dispoziţii nu pot fi ignorate cu atât mai mult cu cât au fost preluate în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, prin care se reconfirmă acordarea facilităţilor fiscale ce au format obiectul titlului executoriu contestat.
Prin urmare, constatând că natura raporturilor juridice a fost bine determinată şi analizată de instanţa de fond şi că intimata, nesocotind facilităţile la plata creanţelor fiscale, acordate în modalităţile anterior descrise, a emis un titlu executoriu nelegal, care a fost justificat anulat.
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 50 din 14 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 590/2010. Comercial → |
|---|
