ICCJ. Decizia nr. 591/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 591/2010
Dosar nr. 7946/1/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea SC A.H. SRL, în contradictoriu cu A.D.S. Bucureşti a contestat executarea popririi efectuată prin ordinul din 28 iulie 2008 pentru suma de 3.477.375.013 rol, solicitând anularea formelor de executare, întrucât prin ordinele de plată din 7 iulie şi 14 iulie 2008 achitat sumele privind redevenţa pe anii 2003 - 2007, pe care intimata a refuzat să o primească, până la data la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 206 din 19 noiembrie 2008, a admis contestaţia, a anulat formele de executare dispuse prin ordinul din 28 iulie 2008 şi a obligat pe intimată la plata sumei de 209,15 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că prin comunicarea titlului executoriu în luna decembrie 2007 intimata a înştiinţat de plata datoriilor contestatoarei, datorii pe care aceasta din urmă le-a plătit înainte de emiterea ordinului de înfiinţare a popririi, aşa încât a acoperit integral suma a cărei executare o cere.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, intimata a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., art. 48 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, art. 969 C. civ. şi OUG nr. 64/2005.
Recurenta susţine că prin încheierea din 8 octombrie 2008 greşit au fost respinse excepţiile invocate tardivităţii cererii şi inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării.
Critica sentinţei priveşte modul greşit în care instanţa a reţinut încălcarea dispoziţiilor legale privind emiterea ordinului, modificarea din 12 iunie 2008 şi 24 iunie 2008 obligând pe contestatoare ca în termen de cinci zile să plătească datoria constând în cuantumul redevenţei şi al penalităţilor de întârziere.
Mai susţine recurenta că din calculul actualizat al debitului înregistrat la contract rezultă suma de 3.477.375,013 compusă din 2.481.075,01 lei redevenţă datorată şi 996.300.12 penalităţi iar potrivit OUG nr. 51/1998 A.D.S. nu are obligaţia emiterii somaţiei anterior declanşării executării silite (art. 58 şi art. 42 din actul normativ).
Caracterul lichid al creanţei nu e dat de momentul comunicării sau al emiterii facturii, plata redevenţei şi termenele de plată fiind prevăzute în contract în capitolele 4 şi 5, iar contestatoarea nu a făcut dovada că a înlăturat caracterul cert lichid şi exigibil al creanţei, aşa încât în mod greşit s-a admis contestaţia la executare.
Recurenta enumeră şi prevederile legale care conferă caracterul de titlu executoriu al contractului de exploatare a terenurilor cu destinaţie agricolă iar executarea s-a pornit cu respectarea normelor citate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Criticile încheierii din 8 octombrie 2008 au fost soluţionate irevocabil prin Decizia nr. 966 din 24 martie 2009 pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, aşa încât ele nu mai pot face obiectul analizei recursului de faţă.
Pe fondul cauzei, recurenta face o confuzie a temeiului în care contestaţia la executare a fost admisă, invocând legalitatea ordinului de poprire şi a notificărilor, caracterul creanţei şi al titlului executoriu, refuzând să menţioneze că în modalitatea de calcul al sumei considerată debit apare cel puţin incertitudinea cuantumului sumei datorate.
Astfel deşi în motivele de recurs, recunoaşte ordinele de plată a redevenţelor, în calculul pretins efectuat de Direcţia Executări Contracte suma de 2.481.075,01 lei este considerată redevenţă neachitată şi nu penalităţii, redevenţă plătită anterior emiterii ordinului prin ordinele de plată din 7 şi respectiv 14 iulie 2008.
Astfel, în mod judicios instanţa de fond a constatat că după efectuarea plăţii, executarea silită a încetat în temeiul dispoziţiilor art. 3715 C. proc. civ.
Aşa dar este neconcludentă evocarea prevederilor art. 42 şi art. 58 din OUG nr. 51/1998, după cum nici dispoziţiile OUG nr. 64/2005 nu sunt cele pentru care instanţa şi-a întemeiat soluţia pronunţată, caracterul cert al creanţei fiind cel a cărui analiză a creat convingerea că executarea încalcă prevederile art. 379 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 206 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 206 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 595/2010. Comercial → |
|---|
