ICCJ. Decizia nr. 569/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.569/2010
Dosar nr. 9/104/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa comercială din data de 25 iunie 2008 Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL în sensul obligării societăţii pârâte la plata către reclamant a sumei de 167.148,63 lei repezentând dividende datorate pentru anul 2004, actualizate.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, ca primă instanţă, a reţinut din analiza materialului probator administrat în cauză următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Prin hotărârea nr. 1 din data de 15 aprilie 2005, cei doi asociaţi ai societăţii pârâte, respectiv reclamantul, dl. T.V. şi dl. I.D., întruniţi în adunare generală au decis retragerea din societate a reclamantului prin cedarea celor 100 de părţi sociale deţinute în valoare de 10.000.000 lei către noul asociat d-na I.M.
La pct. 2 din hotărâre părţile au menţionat expres că,,drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părţilor şi acesta a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate" [alin. (2)], iar în alin. (3) au prevăzut ca,,asociatul retras participă la profituri şi la eventualele pierderi până în ziua retragerii".
Din interpretarea sistematică a acestor prevederi coroborate cu concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, care stabileşte că potrivit bilanţului contabil la 31 decembrie 2004 societatea înregistra un profit de 3.183.886 lei, sumă evidenţiată în contul dividende de plată şi care a fost ridicată prin documente de plată semnate de coasociatul dl.I.D., tribunalul a apreciat că la retragerea reclamantului din societate, părţile au convenit asupra participării sale la profit şi pierderi până în ziua retragerii, convenţie care constituie legea părţilor conform art. 969 C. civ., ceea ce impune soluţia obligării societăţii la plata dividendelor reprezentând 50% din profit, în raport de structura capitalului social, menţiunea de la pct. 2 alin. (2) din hotărâre vizând numai plata a tot ce i se cuvenea din valoarea părţilor sociale.
2. Sentinţa tribunalului, a fost apelată de societatea pârâtă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce priveşte interpretarea greşită a clauzelor convenţiei prin nesocotirea dispoziţiilor art. 982 C. civ. şi a faptului că la data cesiunii părţile cunoşteau profitul realizat contul cu dividende fiind debitat din decembrie 2004.
Prin Decizia nr. 12 din data de 20 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de societatea pârâtă şi a schimbat sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii introductive formulată de reclamant ca nefondată.
Procedând la verificarea situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă şi a aplicării dispoziţiilor legale incidente potrivit regulilor statuate în art. 295 C. proc. civ. referitoare la judecata apelului, Curtea de Apel constată că starea de fapt reţinută de prima instanţă este greşită întrucât, conform suplimentului la raportul de expertiză, la data de 31 decembrie 2004 contul a fost debitat, dividendele fiind ridicate de societate, ceea ce impune concluzia că la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul s-a retras din societate, în cunoştinţă de cauză a declarat că a fost despăgubit cu tot ceea ce se cuvenea de la societate.
Totodată instanţa de apel apreciază că şi în ipoteza în care dividendele au fost ridicate şi folosite de coasociatul I.D., aşa cum s-a reţinut prin suplimentul la raportul de expertiză, reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă de la societate jumătate din valoarea dividendelor, în condiţiile în care sumele nu mai existau în contul societăţii la data retragerii sale – 15 aprilie 2005 – iar prin hotărârea nr. 1 s-a menţionat expres că drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părţilor, şi acesta a fost despăgubit cu tot ce i se cuvenea de la societate.
3. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs la data de 13 martie 2009 solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei fondului.
Recurentul şi-a întemeiat în drept criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în sinteză, următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele de drept pe care îşi întemeiază hotărârea ci numai referiri la modul de interpretare a contractului de cesiune în raport de dispoziţiile art. 982 C. proc. civ. fără să aibă în vedere şi răspunsurile la interogatoriu propus pârâtei care recunoaşte că nu a restituit partea din dividende cuvenite pe anul 2004.
Susţine recurentul subsumat acestui prim motiv că o serie de argumente din considerentele deciziei sunt contradictorii, deoarece pe de o parte instanţa constată că a fost despăgubit, iar pe de altă parte afirmă că dividendele fiind ridicate de coasociatul I.D., reclamantul avea posibilitatea să se desocotească cu administratorul asociat care a ridicat dividendele.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit recurentului, interpretarea dată de instanţa de apel celor consemnate în hotărârea nr. 1 încalcă voinţa părţilor şi dispoziţiilor art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ., în condiţiile în care actul are un conţinut clar şi vădit neîndoielnic, despăgubirea primită de asociatul retras vizând în mod evident numai valoarea părţilor sociale, respectiv aportul la capital.
În opinia recurentului, interpretarea dată este nu numai incorectă dar şi neunitară faţă de clauza înserată la alin. (3), care în mod clar şi explicit menţionează că asociatul retras participă la profit şi pierderi până în ziua retragerii.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul arată că dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ. au fost încălcate sau aplicate greşit cu consecinţa interpretării în mod extinctiv a clauzelor hotărârii adunării generale în sensul unei renunţări la dividendele cuvenite.
Potrivit recurentului instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 conform cărora dividendele se plătesc asociaţilor proporţional cu cota de participare la capital spocial, în termen de cel târziu 8 luni de la data aprobării situaţiei financiale, deoarece în cauză, raportul de expertiză întocmit confirmă existenţa profitului înregistrat pe anul financiar 2004 şi faptul că dividendele au fost ridicate numai de asociatul I.D.
4. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate şi argumentele aduse în susţinerea lor, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
4.1. Prealabil examinării criticilor formulate se impun câteva observaţii cu privire la modul în care recurentul şi-a dezvoltat motivele de recurs.
Potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în Codul de procedură civilă, Titlul V – Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Totodată, conform art. 3021 pct. C) din acelaşi titlu, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, înţelegând prin aceasta, prezentarea argumentelor subsumate ipotezei legale a motivului invocat.
În cauză, deşi recurentul tratează distinct cele trei motive de nelegalitate invocate, redând în preambulul considerentelor ataşate fiecărui motiv, enunţul legal al motivului de nelegalitate, în dezvoltarea acestora o serie de aspecte sunt reluate ca argumente în cadrul fiecărui motiv.
Chiar dacă exista o anumită interferenţă a argumentelor subsumate celor trei motive de recurs invocate, Curtea, din raţiune ce ţin de coerenţa raţionamentului juridic şi de o anumită rigoare în expunerea considerentelor va examina criticile formulate pornind de la dispoziţiile legale incidente în cauză, modul în care au fost aplicate în interpretarea actului juridic dedus judecăţii şi modul în care aceste chestiuni s-au reflectat în motivarea deciziei.
4.2. O primă chestiune de drept care se impune a fi examinată ca punct de plecare în analiza soluţiei criticată constă în stabilirea efectelor pe care le produce cesiunea de părţi sociale într-o societate cu răspundere limitată.
Din dispoziţiile cuprinse în art. 202 – art. 203 din Legea nr. 31/1990 – Legea Societăţilor Comerciale (LSC) rezultă că transmisiunea părţilor sociale într-o societate cu răspundere limitată este permisă între asociaţi sau către persoane din afara societăţii, în această ultimă ipoteză, cu acordul adunării generale a asociaţiilor, ea având ca efect încetarea calităţii de asociat, în cazul transmisiunii tuturor părţilor sociale deţinute, drepturile cedentului cu privire la valoarea părţilor sociale transmise şi valoarea patrimoniului corespunzătoare aportului la capital urmând să se exercite în raporturile cu cesionarul potrivit convenţiei de cesiune.
Numai în ipoteza asociatului care se retrage din societate, prin declaraţie unilaterală, fără cesiune, drepturile sale se exercită faţă de societate potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (2) din Legea Societăţilor Comerciale la care face trimitere expresă art. 194 alin. (2) din Legea Societăţilor Comerciale. Curtea apreciază că în acest din urmă caz relevante sunt şi dispoziţiile art. 226 din Legea Societăţilor Comerciale care reglementează cazurile de retragere, structura capitalului şi drepturile asociatului retras.
Concluzia care se impune din examinarea exhaustivă a dispoziţiilor legale sus menţionate este aceea că cele două forme distincte de încetare a calităţii de asociat într-o societate cu răspundere limitată, prin cesiune, sau prin retragere, produc efecte diferite cu privire la drepturile cedentului care în prima ipoteză se exercită faţă de cesionar, potrivit convenţiei de cesiune, iar în a doua ipoteză faţă de societate.
În sfârşit potrivit dispoziţiilor comune cuprinse în Titlul III – Funcţionarea societăţilor comerciale – art. 67, dividendele se cuvin asociatului proporţional cu cota de participare la capitalul vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar dividendele care se cuvin după transmiterea părţilor sociale aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel.
4.3. Revenind la analiza celor statuate prin hotărârea nr. 1 din 15 aprilie 2005 a asociaţilor SC I. SRL întruniţi în adunare generală, respectiv retragere din societate a asociatului T.V. prin cesiunea tuturor părţilor sociale deţinute către terţa persoană fizică care a dobândit calitate de nou asociat precum şi desocotirea asociatului retras în raporturile cu societatea, prin acordul părţilor, menţiunea cuprinsă la pct. 2 alin. (2) în sensul că,,asociatul retras a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate", se referă în mod clar şi explicit la drepturile asociatului până la data retragerii din societate, drepturi care potrivit dispoziţiilor art. 67 sus menţionate, reprezintă dividendele cuvenite în calitate de asociat până la data cesiunii părţilor sociale, concluzie întărită şi de cele consemnate în alin. (3) în sensul că asociatul retras participă la profituri şi eventualele pierderi până la data retragerii din societate.
Susţinerea recurentului potrivit căreia drepturile stabilite prin acordul părţilor şi primite de la societate aveau în vedere numai valoarea părţilor sociale cedate, nu are nici un suport legal, sau convenţional, deoarece în ipoteza retragerii unui asociat prin cesiunea părţilor sociale către un alt asociat sau un terţ, societatea nu se poate obliga legal şi nici convenţional la achitarea părţilor sociale astfel cedate, obligaţie care subzistă, aşa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente numai în ipoteza retragerii asociatului prin declaraţie unilaterală.
Aşa fiind, critica de denaturare a convenţiei părţilor invocată de recurent, se vădeşte nefondată în condiţiile în care instanţa de apel prin soluţia adoptată a respectat întocmai şi ad literam cele convenite de părţi cu privire la drepturile asociatului retras în raporturile cu societatea din care se retrage urmare cesiunii, statuând în mod legal că reclamantul recurent nu mai poate solicita de la societate dividendele cuvenite pe anul financiar 2004, în condiţiile în care la data de 15 aprilie 2005 a declarat expres că a fost despăgubit de societate cu toate drepturile care i se cuveneau până la data retragerii sale.
4.4. Şi critica de nemotivare a deciziei atacate, invocată de recurent din perspectiva celor două ipoteze reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se vădeşte nefondată.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în raport de motivele de apel formulate, instanţa de apel explicitează raţiunile care impun schimbarea soluţiei adoptate de prima instanţă cu argumente pertinente fundamentate pe analiza probelor administrate.
Raţionamentul instanţei întemeiat pe concluziile suplimentului la raportul de expertiză în sensul că dividendele pentru anul financiar 2004 au fost ridicate de societate în decembrie 2004 şi ele nu mai existau în contul societăţii la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul, s-a retras din societate şi a declarat că a fost despăgubit de tot ce i se cuvenea de la societate este pe deplin veridic şi în concordanţă cu probatoriile administrate.
Menţiunea din cuprinsul considerentelor potrivit căreia instanţa de apel apreciază că reclamantul are posibilitatea să se desocotească ce fostul său asociat în condiţiile în care acesta a ridicat sumele din contul dividende în numele societăţii prin semnarea instrumentelor de plată, şi le-a folosit, apare ca o recomandare pe care instanţa o face reclamantului, şi pe care Curtea o consideră neavenită, dar care nu este de natură impune concluzia unei motivări contradictorii cu consecinţa modificării soluţiei adoptate.
Altfel spus aceste consideraţii suplimentare ale instanţei de apel nu sunt definitorii pentru fundamentarea soluţiei adoptate ci, mai degrabă, au un caracter ipotetic, deoarece vizează raporturile dintre foştii asociaţi care însă, nu au făcut obiect acţiunii introductive formulate de reclamant şi prin urmare, nu influenţează dar nici nu contrazic soluţia adoptată în privinţa raporturilor recurentului cu societatea din care s-a retras prin cesiune.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 12 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de apel Craiova, secţia comercială.
Obligă recurentul-reclamant la 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 550/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 574/2010. Comercial → |
|---|
