ICCJ. Decizia nr. 611/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 611/2010
Dosar nr. 2123/252/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 675/PI din 16 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2123/252/2007 s-a respins excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii şi s-a respins acţiunea reclamantului S.D. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Lugoj, cu darea în debit a reclamantului cu suma de 350 ron pentru achitarea onorariului de expert.
Reclamantul a formulat apel, care, prin Decizia civilă nr. 14/A/com din 29 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a fost admis şi, ca urmare, hotărârea a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Lugoj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin hotărârea pronunţată, tribunalul a încălcat normele imperative care reglementează competenţa materială a instanţei, schimbând şi obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, în considerentele sentinţei, în mod eronat, s-a apreciat că reclamantul a schimbat radical obiectul cererii sale de chemare în judecată, în condiţiile în care acesta a solicitat, iniţial, prin cererea introductivă, anularea unor înscrisuri constând în facturi de plată, restituirea tuturor sumelor achitate în plus, reactualizate şi dobânda legală aferentă, iar ulterior a precizat suma pe care o solicită, reclamantul îşi menţine şi cererea de anulare a facturilor, iar prin concluziile scrise, precizează doar perioada pentru care solicită recuperarea prejudiciului, respectiv ultimii 3 ani, ca în final, prin înscrisul dindosar, să-şi menţină capetele de cerere şi să arate şi cuantumul sumei solicitate, respectiv 287,37 ron.
În aceste condiţii, raportat la cele arătate mai sus care configurează cadrul procesual şi natura comercială necontestată a cauzei, instanţa de apel, a calificat litigiul de faţă, ca fiind unul evaluabil în bani, în conformitate cu Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., faţă de valoarea obiectului litigiului.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a calificat greşit litigiul ca fiind unul evaluabil în bani şi nu neevaluabil, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel că soluţionarea litigiului în primă instanţă de către tribunal a fost făcută cu respectarea normelor de competenţă materială.
Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În primul rând, faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a reîncadra motivul de recurs din art. 304 pct. 3 C. proc. civ. în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de criticile formulate care vizează aplicarea greşită a legii din perspectiva normelor de competenţă materială în primă instanţă, incidente în cauză şi nu a competenţei instanţei care a soluţionat apelul.
În aceste limite ale recursului se constată că acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii unei convenţii, acţiune în realizare, patrimonială, deoarece tinde la readucerea în patrimoniu a bunului, în cauză, a preţului plătit, existând şi un capăt de cerere accesoriu în acest sens, privind repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Aşa fiind, în mod legal instanţa de apel, reţinând caracterul evaluabil al cererii de chemare în judecată, în raport de obiectul acesteia, aşa cum a fost stabilit de către reclamant, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., a aplicat dispoziţiile art. 1 pct. 1 combinat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., valoarea litigiului fiind mai mică de 100.000 lei şi a desfiinţat hotărârea primei instanţe care a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare judecătoriei, în primă instanţă.
Faţă de această situaţie, aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Lugoj, împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 14 din 29 ianuarie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 612/2010. Comercial → |
|---|
