ICCJ. Decizia nr. 616/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 616/2010
Dosar nr. 40287/3/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC E.E. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la:
1: Executarea obligaţiei de furnizare a energiei electrice în cantitatea şi condiţiile convenite de părţi prin contractele de vânzare -cumpărare de energie electrică din 24 iulie 2006 şi actele adiţionale la acestea, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la data la care aceasta îşi va executa obligaţia.
2. Emiterea şi punerea la dispoziţia reclamantei a scrisorilor de garanţie bancară în valoare de 150.000 lei fiecare, menţionate la art. 6 alin. (4) din contractele de vânzare - cumpărare din 24 iulie 2006, şi actele adiţionale, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la data la care pârâta îşi va executa obligaţia.
3. Plata de daune – interese moratorii aferente prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, evaluate provizoriu la suma de 231.000 lei
4. Plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând daune - interese moratorii, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data la care pârâta îşi va executa obligaţia dispusă.
Prin sentinţa comercială nr. 10407/9 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC E.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC G. SRL, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 241.000 lei daune moratorii şi 5.481,52 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 10407/2008 a Tribunalului Bucureşti a formulat apel pârâta SC G. SRL iar prin Decizia comercială nr. 88 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia netimbrării căii de atac, apelul fiind anulat ca netimbrat.
În motivarea deciziei menţionate, instanţa a reţinut că prin rezoluţia de primire s-a stabilit în sarcina apelantei SC G. SRL taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei, fiind citată cu această menţiune pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2009.
Întrucât la termenul arătat, apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor legale privind timbrajul conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, Curtea având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ a dispus anularea apelului ca netimbrat.
Apelanta pârâtă SC G. SRL a formulat recurs împotriva sentinţei comerciale nr. 10407/2008, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în mod greşit instanţa a dispus anularea apelului ca netimbrat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care taxa judiciară de timbru în valoare de 2.798 lei a fost achitată la data de 23 februarie 2009 iar copia ordinului de plată a fost remisă în copie prin fax instanţei, împreună cu o cerere de amânare.
Instanţa de apel avea la îndemână procedeul amânării pronunţării de o săptămână, conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ. şi avea obligaţia în raport de dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
În situaţia în care instanţa de apel ar fi intrat în cercetarea fondului, avea obligaţia să se pronunţe asupra excepţiei de necompetenţă materială a instanţelor de judecată de pe raza Municipiului Bucureşti şi fiind vorba de o excepţie de ordine publică, instanţa ar fi trebuit să o invoce din oficiu în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ.
În concluzie se solicită, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 raportat la art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Intimata - reclamantă SC E.E. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat întrucât apelanta - pârâtă nu a respectat dispoziţiile legale privind timbrajul, astfel că instanţa de apel deşi a lăsat dosarul cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată, nu au fost depuse în timp util acte din care să rezulte că au fost respectate dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau în mod excepţional într-un timp stabilit de instanţă. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit, se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii conform art. 20 alin. (3) din legea menţionată. Dovada plăţii taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 39 din Normele metodologice din 22 aprilie 1999, pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, o constituie copia de pe chitanţă sau ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului.
Deasemenea, timbrul judiciar, instituit prin OG nr. 32/1995 se aplică în toate cazurile pentru care se percep taxe judiciare de timbru.
Potrivit art. 9 alin. (1) din OG nr. 32/1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 106/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu pot fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în caz de nerespectare a dispoziţiilor menţionate se vor aplica prevederile legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Recurenta SC G. SRL, a transmis prin fax instanţei de apel, copia ordinului de plată din 23 februarie 2009, necertificată pentru conformitate de organul prestator al serviciului, obligaţie impusă de art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi nu a aplicat timbrul judiciar conform art. 9 alin. (1) din OG nr. 32 din 18 august 1995, astfel că instanţa de apel în mod corect a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa nr. 32 din 18 august 1995, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurent este apreciat de Înalta Curte ca fiind nefondat.
În condiţiile în care, în faţa instanţei de apel nu au fost nerespectate dispoziţiile legale evocate mai sus, nu se poate susţine că instanţa nu s-a conformat dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât rolul activ al judecătorului nu trebuie absolutizat, acesta neputând să se substituie în drepturile şi obligaţiile părţilor.
Nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât instanţa de apel nefiind legal sesizată cu cererea de apel legal timbrată nu putea să treacă peste excepţia netimbrării căii de atac şi să analizeze excepţiile invocate de apelantă în dezvoltarea motivelor de apel.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Cluj - Napoca, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 88 din 23 februarie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 615/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 620/2010. Comercial → |
|---|
