ICCJ. Decizia nr. 619/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 619/2010
Dosar nr. 3510/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 la data de 25 ianuarie 1996, reclamanta SC P.M. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SA, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să îi predea, în deplină proprietate, boxele situate în Halele Centrale Obor, sector 2, precum şi terenurile, dotările, utilităţile şi alte bunuri aferente acestora şi să oblige pârâta la plata sumei de 3.000.000 rol, cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 27 septembrie 1995 la zi.
Prin sentinţa civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, învestit, ca instanţă competentă material, în urma pronunţării deciziei civile nr. 1033 din 22 noiembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea, a obligat pârâta să predea în proprietate reclamantei boxele situate în Halele Centrale Obor, împreună cu utilităţile şi dotările aferente, a respins capătul de cerere privind daunele şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 305.000 rol, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 8 martie 2007, SC C.C. SA a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, o contestaţie la executare, prin care a solicitat lămurirea întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 2291 din 30 aprilie 1999, în sensul că instanţa nu a dispus obligarea sa şi la predarea către SC P.M. SA a terenului aferent boxelor şi că nu a individualizat exact suprafaţa efectivă a celor două boxe, fără cheltuieli de judecată.
Iniţial, s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 7796 din 8 iunie 2007, prin care contestaţia a fost respinsă ca prescrisă, dar hotărârea a fost desfiinţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 471 din 22 octombrie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.
În fond după desfiinţare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat sentinţa comercială nr. 2789 din 18 februarie 2009, prin care a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că dispozitivul sentinţei civile nr. 2291 din 30 aprilie 1999 este clar şi el presupune predarea unor spaţii construite, denumite boxe, împreună cu utilităţile şi dotările aferente; de asemenea, a mai constatat că, strict juridic, dispozitivul nu face referire la terenuri, ci numai la boxe, iar o contestaţie la titlu nu se poate întemeia pe acte care nu au fost avute în vedere la momentul pronunţării sentinţei a cărei lămurire se pretinde.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC C.C. SA care în baza art. 84 C. proc. civ., a fost calificat drept apel faţă de dispoziţiile art. 402 alin. (3) C. proc. civ. şi a susţinut că deşi instanţa a reţinut faptul că prima instanţă nu a avut în vedere şi terenul, totuşi a respins contestaţia la executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 329 din 26 august 2009, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În această ordine de idei, nu se poate susţine însă necesitatea ca, pe calea procedurii prevăzute de art. 399 şi următoarele C. proc. civ., să fie lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 2291 din 30 aprilie 1999, în sensul de a se preciza că nu s-a stabilit, în sarcina SC C.C. SA, obligaţia de a preda şi terenul aferent boxelor, atât timp cât, din simpla lectură a sentinţei menţionate mai sus, rezultă evident că judecătorul nu a hotărât obligarea părţii pârâte şi la predarea acestui teren.
În mod similar, nu este util nici a se menţiona, pe calea aceleiaşi proceduri reglementate de art. 399 şi urm. C. proc. civ., că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999 nu a individualizat exact suprafaţa efectivă a celor două boxe la predarea cărora SC C.C. SA a fost obligată. Acest aspect nu este contestat, însă raţiunea promovării contestaţiei la titlu nu este aceea de a se menţiona aspectele necuprinse în dispozitiv ci, dimpotrivă, una diametral opusă. Astfel, s-a reţinut că instanţa ar fi putut recunoaşte utilitatea formulării contestaţiei la titlu, doar în măsura în care contestatoarea ar fi pretins o identificare corespunzătoare a spaţiilor, generic intitulate în titlu ca fiind boxele, dar nu şi în situaţia în care se solicită să se menţioneze lipsa indicării suprafeţei boxelor.
Rezultă fără putinţă de tăgadă, că titlul este clar, dar şi că lămurirea sa, în sensul pretins de către contestatoare, nu este justificată aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC C.C. SA, în termenul legal, invocând motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În privinţa primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că deşi s-a reţinut că este evident că judecătorul de fond nu a hotărât obligarea părţii şi la predarea terenului şi că nu a fost individualizată exact suprafaţa locativă a celor două boxe, a concluzionat şi hotărât contrar acestei motivări că titlul este clar şi că lămurirea în acest sens nu este necesară.
Ori, faţă de concluziile expertizei omologate la instanţa de fond, astfel cum a fost completată (probă existentă în dosar) existau două soluţii posibile la contestaţia la titlu, fie să se admită contestaţia, deoarece, nerezultând o individualizare a spaţiilor şi că dispozitivul se referă numai la boxe, nu şi la terenuri, se impun lămuriri în sensul că acţiunea a fost admisă în parte doar cu privire la boxe, fie să se respingă contestaţia constatându-se că, în limita probelor de la dosar, nu este posibilă lămurirea dispozitivului, ceea ce ar fi demonstrat că o asemenea hotărâre nu poate sta la baza unei executări silite.
În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit legea, contestaţia la executare, la titlu, fiind întemeiată, faţă de dispoziţiile legale incidente.
Astfel, instanţa care a pronunţat titlul executoriu a admis în parte acţiunea, respingând cererea cu privire la terenuri - sens în care se impune lămurirea dispozitivului titlului executoriu faţă de inexistenţa unei obligaţii a subscrisei SC C.C. SA de a preda către SC P.M. SA terenurile pe care se află situate cele două boxe în baza titlului executoriu.
Nemenţionarea terenurilor pe care se află amplasate cele două boxe în cuprinsul titlului executoriu este urmare faptului că acestea sunt în proprietatea exclusivă a subscrisei SC C.C. S.
În acest sens, a expus pe larg situaţia juridică a acestor terenuri arătând că este proprietară în baza documentelor pe care le-a enumerat, încât, executarea silită a titlului reprezentat de sentinţa civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999 şi obligarea la predarea terenurilor pe care se află situate cele două boxe, este lipsită de suport legal.
Pe de altă parte, lipsa individualizării în cuprinsul titlului executoriu a imobilelor cu privire la care a fost declanşată procedura de executare, face imposibilă această executare.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa primului motiv, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanţa s-a pronunţat şi a motivat hotărârea în limitele învestirii, considerentele fiind în strânsă legătură cu soluţia pronunţată faţă de interpretarea şi aplicarea legii, raportat la obiectul cererii.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a reţinut că titlul executoriu a cărui lămurire s-a solicitat de către recurentă este reprezentat de sentinţa civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 564/1997, care a stabilit obligaţia de predare a boxelor situate în Halele Obor, împreună cu utilităţile şi dotările aferente, stipulate în HG nr. 391/1995, aceasta fiind şi cauza cererii de chemare în judecată.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată SC P.M. SA a solicitat predarea boxelor cu terenurile şi dotările aferente şi că instanţa de fond, admiţând acţiunea, a obligat pârâta să predea boxele împreună cu utilităţile şi dotările aferente, dar ceea ce interesează într-o contestaţie la executare la titlu, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, este faptul dacă, faţă de conţinutul dispozitivului hotărârii care se pune în executare, există nelămuriri, astfel cum este redat mai sus, în această fază procesuală neputându-se pune în discuţie, ca regulă generală, legalitatea hotărârii, deoarece prin „înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului" trebuie înţeles tot ce se referă la forţa executorie a acestuia.
Ori, aşa cum rezultă, recurenta pune de fapt în discuţie chestiuni de fond privind inexistenţa în dispozitiv a obligaţiei de predare şi a terenului aferent boxelor din perspectiva apărărilor pe care le face în legătură cu pretinsul său drept de proprietate asupra acestui bun imobil, ceea ce excede obiectului contestaţiei, astfel cum este reglementată prin art. 399 C. proc. civ.
Cât priveşte lipsa identificării boxelor, afirmaţia nu este reală deoarece hotărârea face trimitere la conţinutul HG nr. 391/1995, în baza căreia a şi avut loc stabilirea obligaţiei încât nu se poate susţine nici teza hotărârii imposibil de executat, care să justifice astfel modificarea hotărârii instanţei de apel pentru temeiul de drept legal invocat.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 329 din 26 august 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 701/2010. Comercial → |
|---|
