ICCJ. Decizia nr. 791/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 791/2010
Dosar nr. 500/1259/2007
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.G., a chemat în judecată pe pârâta SC S.S.D. SA şi a solicitat să se dispună încetarea activităţii de showroom, service auto cu spălătorie şi interzicerea desfăşurării activităţii care se află în imediata vecinătate a locuinţei sale.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 1571 din 16 martie 2007, constatând necompetenţa materială a instanţei, în raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.
Această instanţă, prin sentinţa comercială nr. 87/C din 20 ianuarie 2009 a respins acţiunea, considerând că pârâta îşi desfăşoară activitatea într-o zonă de servicii industrială şi funcţionarea fără depăşiri de zgomot, în condiţiile de poluare în limitele normelor în vigoare, cu respectarea tuturor avizelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 41/A-C din 29 aprilie 2009, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta să înceteze activitatea de vopsitorie, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat pe intimata – pârâtă la 1.004 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că pârâta îşi desfăşoară activitatea de show room, spălătorie şi service auto autorizată potrivit normelor în vigoare, însă pentru activitatea de vopsitorie autorizaţiile i-au fost anulate irevocabil prin Decizia 1088/R/C din 21 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În privinţa daunelor cominatorii instanţa de apel a considerat că acestea nu sunt susţinute de un temei legal.
Împotriva deciziei astfel pronunţate părţile au declarat recurs.
Recurentul – reclamant şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 susţinând, după o prezentare a situaţiei de fapt şi de drept privind autorizaţiile emise pentru funcţionarea activităţii pârâtei, că instanţa de apel nu s-a pronunţat şi asupra activităţii de tinichigerie cu toate că autorizaţia de mediu 30 din 9 februarie 2007 a fost anulată prin hotărâre irevocabilă; iar în privinţa avizului sanitar sau nelegalitatea acordului de mediu, motivarea instanţei este contradictorie faţă de dispozitiv.
Mai susţine recurentul – reclamant, că instanţa nu a analizat dispoziţiile OUG nr. 195/2005 şi Ordinul Ministerului Mediului nr. 1798/2007 privind aprobarea procedurii emiterii autorizaţiei de mediu şi de construcţii şi nici pe cale referitoare la emiterea avizului sanitar şi acordului de mediu.
Recurenta – pârâtă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că greşit au fost interpretate dispoziţiile OUG nr. 195/2005 şi Ordinului nr. 1798/2007 prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau a unei activităţi noi în raport cu activitatea existentă de vopsitorie pentru care autorizaţia de funcţionare este în curs.
Mai susţine recurenta că acţiunea reclamantului se întemeiază pe obligaţia debitorului de a înceta activitatea pentru prejudiciile aduse respectiv poluarea atmosferică şi fonică, iar instanţa de apel a analizat existenţa sau inexistenţa avizelor şi autorizaţiilor de funcţionare schimbând astfel cadrul procesual, modificând nelegal obiectul şi cauza deduse judecăţii.
Recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
Instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond, a analizat în raport cu obiectul acţiunii, motivele care pot conduce la obligarea pârâtei să-şi înceteze activitatea şi a statuat faţă de avizele şi autorizaţiile emise de autorităţile competente, că numai activitatea de vopsitorie se desfăşoară în mod nelegal, întrucât autorizaţia eliberată pentru această activitate a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Fără a-şi modifica obiectul acţiunii, în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ., recurenta nefondat critică Decizia instanţei de apel care nu s-a pronunţat şi asupra activităţii de tinichigerie.
În privinţa celorlalte avize şi autorizaţii, instanţa de apel şi-a stabilit competenţa în a verifica numai existenţa lor şi a parametrilor indicaţi nu şi cenzurării legalităţii acestora, care este stabilită în competenţa instanţei de contencios administrativ, iar din această perspectivă într-adevăr faţă de obiectul acţiunii instanţa de apel nu era învestită cu soluţionarea unei contestaţii asupra legalităţii actelor administrative emise de autorităţile competente.
Recursul pârâtei este însă fondat şi va fi admis.
Prevederile OUG nr. 195/2005 stabilesc în art. 2 pct. 9 eliberarea autorizaţiei de mediu şi pentru activităţile existente, autorizaţie care stabileşte condiţiile şi parametrii de funcţionare şi impactul semnificativ asupra mediului. Astfel în condiţiile în care persoana juridică sau fizică desfăşoară o activitate cu impact asupra mediului ea este obligată să obţină autorizaţia de mediu prin care se determină parametrii de funcţionare şi compatibilitatea cu mediul. Nota de constatare din 21 aprilie 2009 ulterioară anulării autorizaţiei de mediu (sentinţa civilă nr. 243 din 29 aprilie 2008), relevă că în activitatea existentă a pârâtei nivelul poluării atmosferice se situează sub limita valorilor prevăzute de reglementările în vigoare, şi stabileşte continuarea demersurilor pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, cu termen la 2 octombrie 2009. De altfel, chiar în sentinţa nr. 243/2008 instanţa apreciază că se va putea întocmi o nouă documentaţie necesară autorizării, la care este necesar însă şi acordul vecinilor. Este însă adevărat că desfăşurarea unei activităţi în condiţiile în care demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de mediu nu sunt finalizate în termenul prescris de actele normative din domeniul protecţiei mediului, devine ilegală.
Critica relativă la verificarea avizelor şi autorizaţiilor este nefondată, instanţa de apel judicios stabilind că dat fiind obiectul acţiunii se impune verificarea condiţiilor şi parametrilor pentru care au fost eliberate, nu şi legalitatea lor. Aceasta întrucât din verificarea lor rezultă existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului declarat împotriva deciziei nr. 41/A –C din 29 aprilie 2009 va fi respins ca nefondat iar recursul pârâtei declarat împotriva aceleiaşi decizii va fi admis, modificată Decizia şi pe fond respins apelul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 87/C din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 41/A-C din 29 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul pârâtei SC S.S.D. SA Ştefăneşti împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în sensul că respinge apelul reclamantului declarat împotriva sentinţei nr. 87/C din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 797/2010. Comercial → |
|---|
