ICCJ. Decizia nr. 621/2010. Comercial. Procedură necontencioasă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 621/2010
Dosar nr. 774/1259/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş, în data de 9 iunie 2009, sub nr. 774/1259/2009, reclamanta H.D.M. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC M.C.F. SA, să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. a societăţii pârâte nr. 4 din data de 1 iulie 2007.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa nr. 31 din 1 iulie 2009, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. din data de 1 iulie 2007.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 95 din 14 octombrie 2009, a respins sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate, formulată de apelanţi şi a respins apelul formulat de apelanţii E.C. şi C.S.M. , împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, ca inadmisibil, reţinând, în esenţă, neîntrunirea cerinţelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi că apelanţii, acţionari semnificativi ai societăţii pârâte, nu au avut calitatea de parte în litigiul de fond, neexistând o normă derogatorie care să le recunoască legitimare procesuală activă în căile de atac.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs E.C. şi C.S.M., vizând atât soluţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, cât şi soluţia de respingere a apelului, ca inadmisibil, arătând, în esenţă, că instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra sesizării printr-o încheiere care să cuprindă punctele de vedere ale părţilor, de asemenea, avea obligaţia să comunice sesizarea intimatei spre a-şi formula punctul de vedere, această parte nefiind prezentă în şedinţa în care a fost dezbătută pricina pe ambele capete de cerere şi că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu soluţionarea cauzei; pe al doilea capăt de cerere, recurenţii invocă motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., punând în discuţie două excepţii, inadmisibilitatea şi lipsa calităţii procesuale, astfel cum rezultă din practica, potrivit căreia instanţa de apel a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea apelului pe lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, pronunţându-se numai pe cea care nu a fost supusă dezbaterii, respectiv, lipsa calităţii procesuale a apelanţilor, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 132 alin. (3)-(5) din Legea nr. 31/1990 în raport cu art. 21 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe, în principal, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe fond, schimbarea, în tot, a sentinţei şi respingerea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Examinarea hotărârii atacate, prin prisma motivelor de nelegalitate -în ansamblul acestora, apreciind indisolubil ă conexiunea dintre ele -, relevă că, în adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, la cererea uneia dintre părţi, neputând face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Potrivit alin. (4) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, prin încheiere, care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi care va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi text de lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale menţionatului articol de lege, instanţa va respinge, motivat, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, în pricina de faţă, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere neîntrunirea cerinţelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, reţinând, cu justeţe, lipsa de legătură cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 31/1990 în raport cu decizia de respingere a apelului, ca inadmisibil, instanţa de apel neavând obligaţia să arate punctele de vedere ale părţilor, nici să comunice intimatei sesizarea formulată, spre a-şi formula punctul de vedere, excepţia de neconstituţionalitate invocată apărând ca inadmisibilă, în aplicarea alin. (6) al art. 29 din Legea specială, iar, în ceea ce priveşte soluţionarea, propriu - zisă, a apelului, este de evidenţiat justa admitere a excepţiei inadmisibilităţii căii devolutive de atac, în prezenta pricină, în raport cu inexistenţa apelanţilor ca părţi în prima instanţă, această excepţie - de fond absolută - obligând instanţa la respingerea apelului, ca inadmisibil, fără discutarea fondului. În legătură cu prioritatea discutării excepţiilor, este de observat că, în mod corect, instanţa de apel a aplicat regulile statuate de art. 137 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează, cu claritate, ordinea în cadrul judecăţii, în situaţia unui concurs de excepţii, regula constând în invocarea şi soluţionarea cu întâietate a aceleia ce face de prisos pronunţarea asupra următoarei, or, în speţă, instanţa de apel, în mod corect, a pus in discuţie inadmisibilitatea apelului, reţinând exercitarea acestei cai de atac de persoane ce nu figurau ca părţi la prima instanţă, deci, fără legitimare procesuală.
În consecinţă, faţă de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii E.C. şi C.S.M. , împotriva Deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 95 din 14 octombrie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 618/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 624/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
