ICCJ. Decizia nr. 642/2010. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 642/2010
Dosar nr. 38806/3/2007
Şedinţa publică de la 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7797 din 23 iunie 2008 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C.D.P. Băneasa cu sediul social în Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA prin lichidatori R.V.A. I.S. Sprl şi P.R.S. Ipurl şi SC F.P. SRL Voluntari.
Instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3954 din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată către pârâta SC B. SA la plata sumelor de 1.736.691.783 lei credit, la 1.680.456.980 lei dobândă şi la 21.350 lei cheltuieli de judecată, iar în procedura falimentului lichidatorii pârâtei au procedat la punerea în executare a titlului executor, ulterior prin contractul din 11 aprilie 2005 cesionând creanţa.
Nu au existat temeiuri legale pentru a se constata nulitatea contractului de cesiune, prin aceea că pârâta SC F.P. SRL nu a încălcat principiul specializării capacităţii de folosinţă, creanţa nefiind contestată de către reclamantă timp de aproape 11 ani.
Capacitatea de folosinţă ca principiu nu poate impune restricţii în sensul dobândirii vreunui drept, deoarece în acest fel s-ar agrava situaţia de a restricţiona însăşi existenţa persoanei juridice, în condiţiile în care dobândirea personalităţii juridice izvorăşte de la lege.
Specializarea capacităţii de folosinţă face referire la existenţa şi funcţionarea ulterioară, deci după dobândirea şi executarea creanţei, etapă în care pârâta din cauză a obţinut autorizările necesare continuării activităţii specifice pentru bunul dobândit prin executarea creanţei.
Creanţa cedată a intrat în circuitul civil, astfel că orice persoană fizică sau juridică avea posibilitatea legală de a negocia cu lichidatorii în vederea preluării creanţei şi apoi valorificarea acesteia.
Celelalte capete din cererea reclamantei nu au fost susţinute de probe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 625 din 19 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C.D.P. Băneasa împotriva sentinţei comerciale nr. 7797 din 23 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială , fiind preluate în esenţă toate argumentele primei instanţe.
Î mpotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta S.C.D.P. Băneasa, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă din 11 aprilie 2005 încheiat între intimate şi să se constate că la 24 februarie 2005 între SC B. SA în faliment şi S.C.D.P. Băneasa a intervenit o convenţie de stingere parţială a debitului (remitere parţială de datorie) şi reeşalonare a restului de datorie.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că reclamanta a susţinut şi a dovedit că acest contract de cesiune de creanţă este nul absolut pentru încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice cesionare SC F.P. SRL. Contractul de cesiune de creanţă s-a încheiat în frauda drepturilor debitorului cedat, cu complicitatea şi pe riscul cesionarului, reprezentând o operaţiune speculativă, cu tipic de nulitate absolută, potrivit principiului fraus omnia corrumpit.
Intimatele pârâte au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de reclamantă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente.
Aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă din 11 aprilie 2005 pentru încălcarea principiului specializării capacităţii de folosinţă în persoana pârâtei SC F.P. SRL, să se constate prin dispozitivul hotărârii că la 17 ianuarie 2005 între SC B. SA în faliment, prin lichidatori, în calitate de creditor, cu acordul comitetului creditorilor SC B. SA şi S.C.D.P. Băneasa în calitatea de debitor s-a încheiat o convenţie de stingere parţială a datoriei şi eşalonare a restului de plată şi prin urmare cuantumul datoriei era de 1.400.000.000 lei vechi şi, în final, constatarea nulităţii absolute pentru frauda la lege a aceluiaşi contract de cesiune.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei, reiese că potrivit sentinţei civile nr. 3954 din 27 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. 1661/1997 a fost admisă acţiunea reclamantei SC B. SA Bucureşti împotriva pârâtei S.C.D.P. Băneasa SA prin aceea că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.736.691.783 lei credit, la 1.680.456.980 lei dobândă şi 21.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, această hotărâre fiind investită cu formulă executorie.
La data de 11 aprilie 2005 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă între SC B. SA în faliment, reprezentată de lichidatori, în calitatea de cedent şi SC F.P. SRL, în calitatea de cesionar, cu respectarea dispoziţiilor art. 1391 şi următoarele C. civ., prin care cedentul a cesionat cesionarului creanţa sa în sumă de 11.099.708.530 lei existentă la 31 martie 2005, pe care o deţinea asupra debitorului cedat S.C.D.P. Băneasa.
Nu poate fi primită critica adusă de recurentă potrivit căreia contractul de cesiune de creanţă, ce face obiectul prezentului litigiu de natură comercială, a fost încheiat cu încălcarea principiului specializării capacităţii de folosinţă a SC F.P. SRL.
Pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, apare cât se poate de evident că întotdeauna capacitatea de folosinţă desemnează aptitudinea de a avea drepturi şi asuma obligaţii.
Este unanim admis că pentru persoanele juridice capacitatea de folosinţă este guvernată de principiul specialităţii consacrat expres de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi anume că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Corect instanţa de apel a argumentat că cesiunea de creanţă, ca modalitate de transmitere a obligaţiilor, nu este condiţionată de includerea ei ca un obiect de activitate distinct al unei societăţi comerciale şi nici nomenclatorul C.A.E.N. nu o individualizează expres, din această perspectivă cesiunea de creanţă fiind caracterizată ca o operaţiune fiscală şi financiară, care necesită evidenţierea sa contabilă.
Nici susţinerile recurentei vizând încheierea la data de 17 ianuarie 2005 a unei convenţii de stingere parţiale a datoriei de eşalonare a restului de plată nu se regăsesc în actele depuse de părţi.
Corespondenţa invocată de reclamanta S.C.D.P.B. cu pârâta SC B. SA în faliment atestă fără putere de tăgadă că în realitate au fost depuse diligenţe pentru a fi perfectată o înţelegere, care nu a putut realiza acordul de voinţă al celor două părţi.
Nu există fraudarea legii prin încheierea contractului de cesiune de creanţă analizat anterior, acesta fiind întocmit cu respectarea riguroasă a cadrului legal în materie şi a exigenţelor condiţiilor de valabilitate impuse de art. 948 C. civ.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei S.C.D.P. Băneasa împotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.D.P. Băneasa împotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 645/2010. Comercial. Acţiune în anularea... → |
|---|
