ICCJ. Decizia nr. 7/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 7/2010
Dosar nr. 853/57/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 53/F-C din 4 martie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S. SA Copşa Mică împotriva sentinţei civile nr. 142 din 5 iulie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 719/2002 în contradictoriu cu intimata SC C.I. SRL, dosar venit prin strămutare de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că scopul acestei cereri, vizează de fapt anularea sentinţei nr. 142 din 5 iulie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului cu motivarea că dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. impun că procesele comerciale, al căror obiect are o valoare mai mare de un miliard lei vechi, se soluţionează în primă instanţă de către Tribunal.
Se constată, că speţa prezentă, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin sentinţa civilă nr. 174/C din 2 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia; că această excepţie, a fost invocată de către contestatoarea din cauza prezentă, că prin Decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1050 din 13 martie 2008 a acestei instanţe; că această contestaţie în anulare este fundamentată pe aceeaşi motivare şi urmăreşte acelaşi scop şi, deşi, în speţă, nu operează excepţia puterii de lucru judecat, întrucât nu există identitate de obiect, soluţia instanţei supreme, are caracter de prezumţie; că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în motivare, că valoarea obiectului acţiunii la care se face trimitere, era de 25.063.000.000 lei rol, la momentul înregistrării acţiunii comerciale formulată de intimata în cauză, iar competenţa materială la acel moment, revenea Curţii de Apel; că nu se justifică nici înţelesul promovării acestei contestaţii, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit în mod irevocabil, că datorează suma de bani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea SC S. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei în anulare şi anularea sentinţei nr. 142/2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Alba Iulia, aceasta reţinând greşit suma de 25.063.000.000 lei rol; că instanţa de fond a reţinut în mod greşit valoarea de 25.063.000.000 lei rol întemeiată pe nişte acte depuse de către intimată care vizează conţinutul altor hotărâri şi nicidecum al sentinţei nr. 142/2002 din care rezultă în mod neechivoc valoarea pretenţiilor în sumă de 9 miliarde de lei vechi, plus dobânzile de scont care nu au fost calculate pentru a se stabili dacă se depăşeşte valoarea de 10 miliarde de lei şi în felul acesta să atragă competenţa Curţii de Apel Alba Iulia; că deşi se recunoaşte că nu operează puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte Decizia nr. 3120/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod greşit se atribuie caracterul de prezumţie ca şi motivare de respingere a cererii.
Prin completarea motivelor de recurs s-a susţinut că în dosarul de fond nr. 2924/2001 al Tribunalului Braşov, valoarea indicată era de 9.800.000.000 lei vechi, fără a se solicita şi plata de dobânzi; că ulterior în dosarul nr. 719/2002 al Curţii de Apel Alba lulia s-a precizat acţiunea în sensul obligării la plata sumei de 9 miliarde lei vechi, reactualizată, fără a se preciza această valoare.
Intimata SC C.I. SRL, prin lichidator C.I. IPURL Săcele, a depus note de şedinţă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de contestatoare.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, dezvoltarea în fapt nepermiţând încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate invocate.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit întrucât în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel există deja o dezlegare dată într-o altă contestaţie în anulare - Decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, decizie irevocabilă care a intrat în puterea lucrului judecat.
Prin Decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a reţinut că valoarea obiectului cererii precizate era de 25.063.000.000 lei rol, iar competenţa materială revenea Curţii de Apel.
În prezenta cauză contestatoarea a invocat aceleaşi motive ce au făcut obiect de analiză prin Decizia mai sus menţionată.
De altfel, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se reţine că pentru folosirea contestaţiei în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Cea de-a doua condiţie constituie o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale de atac extraordinară, câtă vreme partea avea la îndemână şi era obligată chiar să valorifice eventualul motiv de contestaţie prin intermediul recursului.
În cauză se constată că partea a declarat recurs, împotriva sentinţei nr. 142 din 5 iulie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, dar nu a invocat motivul în fata instanţei de recurs, în cuprinsul cererii de recurs contestatoarea neinvocând necompetenţa materială a Curţii de Apel de a soluţiona în primă instanţă cauza.
Prin urmare, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ.
Fată de cele de mai sus înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC S. SA Copşa Mică împotriva sentinţei nr. 53/F-C din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 710/2010. Comercial → |
|---|
