ICCJ. Decizia nr. 585/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 585/2010
Dosar nr. 164/45/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S., a chemat în judecată pe pârâtul C.C. şi a solicitat să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 28 martie 2007, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 83.285.963 lei dobânzi şi penalităţii calculate la ratele scadente neachitate, la sumele încasate cu titlu de dividente şi la daune interese reprezentând prejudiciile aduse A.P.A.P.S.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 568/E din 31 octombrie 2005, a admis în parte acţiunea a reziliat contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 1997, a obligat pe pârât la 11.431,83 lei cu titlu de daune reprezentând dobânda şi penalităţile de întârziere calculate de la data de 23 mai 2005 şi a respins capetele de cerere privind restituirea dividentelor şi altor prejudicii aduse A.V.A.S.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale din cauze care nu înlătură răspunderea acestuia iar în temeiul art. 4 din contract şi art. 21 din OG nr. 25/2002 este obligat la plata dobânzilor şi penalităţilor. Pentru celelalte despăgubiri solicitate, instanţa a constatat lipsa dovezilor, dividentele nefiind încasate datorită nefuncţionării societăţi comerciale, iar alte prejudicii nu au fost individualiste şi probate.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 53 din 22 iunie 2009, a respins cererile de suspendare a judecăţi şi a respins apelurile declarate de părţi considerând că, în privinţa cererilor de suspendare a judecăţii temeiurile invocate nu sunt pertinente şi concludente iar pe fond obligaţia de plată a ratelor scadente nu a fost îndeplinită de către pârât care de altfel nu a încasat nici dividentele. Celelalte pretenţii nu au putut fi dovedite întrucât actele în baza cărora urma a se efectua expertiza contabilă au dispărut, fără ca pârâtul să aibă vreo culpă în această dispariţie.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutări culpabile a contractului, în temeiul art. 21 din OG nr. 25/2002, iar instanţele nu au efectuat o expertiză contabilă care să releve prejudiciul adus statului.
În privinţa cheltuielilor de judecată recurenta susţine că instanţele au făcut o greşită interpretare a art. 274 C. proc. civ. neacordând onorariul de expertiză.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002, stabilesc dreptul A.V.A.S. de a cere daune interese reprezentând valoarea prejudiciului adus acesteia prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ale părţilor în procesul de privatizare.
Pe de altă parte art. 1169 C. civ. prevede că probaţiunea obligaţilor şi a plăţii incubă celui ce face o propunere înaintea judecăţii, iar dacă dovezile sunt imposibil de administrat din alte motive decât culpa pârâtului, cererea se consideră nedovedită.
Instanţele de fond au încercat administrarea probei cu expertiză contabilă, imposibil de realizat datorită dispariţiei actelor contabile ale societăţii din cauze neimputabile pârâtului, astfel încât reclamanta nu şi-a putut dovedi aceste pretenţii.
În privinţa cheltuielilor avansate pentru efectuarea expertizei contabile, acestea nu pot fi acordate atât pentru motivul că expertiza nu a fost finalizată, iar pentru onorariul provizoriu plătit se impunea solicitarea restituirii acestuia; pe de altă parte, potrivit art. 274 C. proc. civ., obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată revine părţii care a căzut în pretenţii.
Respingându-se ca nedovedit capătul de cerere pentru care s-a plătit onorariul provizoriu, pârâtul nu a căzut în pretenţii iar în consecinţă este nelegalitatea obligării acestuia la plata cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 53 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 53 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 587/2010. Comercial → |
|---|
