ICCJ. Decizia nr. 796/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 796/2010
Dosar nr. 44952/3/200.
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta C.N.A.D.N.R. SA a solicitat obligarea pârâtei CSC G.I. SRL la restituirea sumei de 617.651 lei cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din contractul nr. 2187/2003 şi din contractul nr. 2185/2003, precum şi obligarea pârâtei SC D.P. SA DEVA la restituirea sumei de 489.039 lei reprezentând penalităţi pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din contractul nr. 2187/2003.
Prin sentinţa nr. 5288 din 11 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca prescrise pretenţiile în valoare de 491.865 lei solicitate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.S.C. G.I. SRL, prin primul capăt de cerere şi ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei faţă de aceeaşi pârâtă, reprezentând penalităţi în valoare de 125.786 lei.
De asemenea s-au respins ca prescrise pretenţiile reclamantei solicitate prin capătul doi de cerere în contradictoriu cu pârâta SC D.P. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Dec. 167/1958, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanta a calculat pretenţiile de întârziere pentru nerespectarea termenelor intermediare, iar conform art. 23.1 din contract penalităţile se pot calcula pentru depăşirea termenului final de terminare a lucrărilor, stabilit conform convenţiei şi prelungit prin actele adiţionale nr. 2, 3, 4, 5 şi 7 încheiate în perioada 2004-2006, iar nu pentru termenele intermediare care se consideră termene contractuale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C.N.A.D.N.R. SA criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 443 din 10 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei C.N.A.D.N.R. SA, apreciind cu privire la excepţia prescripţiei extinctive că aceasta a fost corect reţinută, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar pe fondul cauzei s-a constatat că, prin voinţa lor internă, părţile au tăcut distincţie în cuprinsul art. 23.1 din contract încheiat între termenele intermediare, pe care le-a denumit termene contractuale şi respectiv termenul final de terminare a lucrărilor, în funcţie de care a fost stabilită penalitatea de 0,1% din valoarea lucrărilor rămase de executat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.N.A.D.N.R. SA, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea celor două hotărâri pronunţate în cauză, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale în raport de temeiul de drept invocat, respectiv OG nr. 60/2001 care priveşte contractele de achiziţie publică.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că contractul de execuţie de lucrări nr. 2187 din 23 iunie 2003 şi actul adiţional nr. 2 din 26 ianuarie 2004, ce formează obiectul prezentei cauze, s-au încheiat în conformitate cu prevederile cap. II art. 12 lit. c) din OG nr. 60/2001.
Potrivit art. 81 alin. (1) din OG nr. 60/2001 „orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică şi care suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinţă directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar la art. 82 alin. (2) se prevede că acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competenţă se află sediul autorităţii contractante, iar recursul împotriva hotărârii tribunalului se poate declara la secţia de contencios administrativ al Curţii de apel".
Faţă de cele de mai sus, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se reţine că litigiul examinat nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, cauza fiind de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Admiterea excepţiei de necompetenţă materială face inutilă examinarea motivelor de recurs invocate de recurentă.
Aşa fiind, urmează a fi admis recursul declarat de recurentă şi cu aplicarea art. 312 alin. (6), coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. urmează a fi casată Decizia şi sentinţa şi trimiterea cauzei spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 443 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 5288 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre soluţionare, în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 86/2010. Comercial → |
|---|
