ICCJ. Decizia nr. 710/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 710/2010
Dosar nr. 41908/3/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28 noiembrie 2007, înregistrată sub nr. 41908/3/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta M.C.M. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC E.G. SRL şi B.C.R. SA, sucursala Bucureşti, solicitând obligarea pârâtelor să restituie garanţia de bună execuţie în cuantum de 196.585,47 RON consemnată în contul bancar nr. cod, deschis la B.C.R., sucursala Bucureşti, obligarea pârâtei E.G. SRL la plata penalităţilor de întârziere, curgând de la data de 18 septembrie 2007 şi până la data eliberării garanţiei de bună execuţie, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6007 din 30 aprilie 2008, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtele să restituie reclamantei garanţia de bună execuţie în cuantum de 196.585,47 lei consemnată în contul bancar deschis la B.C.R., sucursala Bucureşti, a obligat pe pârâta SC E.G. SA la plata penalităţilor de întârziere de 0,1 %/zi de întârziere de la 18 septembrie 2007 la data eliberării garanţiei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.831 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. M0525, pârâta E.G. fiind beneficiarul lucrărilor executate de reclamantă; că în art. 15.1 din contract, părţile au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a constitui o garanţie de bună execuţie; că la 8 august 2007 s-a întocmit procesul-verbal de recepţie finală nr.1; că perioada de garanţie a fost de 12 luni şi a început să curgă de la data de 28 iulie 2006, împlinindu-se la 28 iulie 2007; că eliberarea garanţiei este indisolubil legată de perioada de garanţie deoarece se regăseşte în cap. 15.2; că, comisia a recomandat recepţia, astfel că obiecţiunile nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinaţiei sale; interpretând art. 15.2.3 din contract prin prisma art. 16 şi urm. din HG nr. 273/1994, tribunalul a considerat că garanţia a fost instituită de părţi pentru ca beneficiarul să se poată îndestula în situaţia în care deficienţele împiedică folosinţa bunului şi nu pentru toate obiecţiunile; că faţă de dispoziţiile legale şi contractuale refuzul pârâtei E.T.A. de a-şi da acordul pentru eliberarea garanţiei este unul nejustificat.
Totodată instanţa de fond a reţinut că în art. 14.1.2 din contract, părţile au stipulat o clauză penală conform căreia, întârzierea în plată se penalizează cu 0,1%/zi de întârziere, aplicabil la valoarea sumei ce trebuia achitată; că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale întrucât refuzul pârâtei E.T.A. pentru eliberarea garanţiei apare ca nejustificat şi că acest refuz a generat un prejudiciu constând în vătămarea adusă patrimoniului reclamantei prin neîncasarea garanţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC E.G. SRL şi prin Decizia comercială nr. 208 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii cererii ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în contractul dintre părţi s-a prevăzut ca garanţia de bună execuţie să fie eliberată la data încheierii procesului verbal de recepţie finală.
La 1 august 2007, s-a încheiat un act intitulat recepţie finală în cuprinsul căruia la art. 5 comisia de recepţie a recomandat aprobarea recepţiei finale cu condiţia rezolvării problemelor din anexa 3 în termenele stabilite de comun acord cu reprezentanţii SC M.C.M. SRL.
Prin urmare s-a încheiat un act de recepţie finală, sub condiţie în sensul că acesta îşi produce efectele numai în situaţia în care se îndeplineau problemele deficitare din anexa 3.
Deşi pentru deficienţele consemnate s-au întocmit termene de execuţie ulterior datei de 1 august 2008, reclamanta intimată nu şi-a respectat aceste obligaţii astfel încât procesul-verbal de recepţie finală nu-şi poate produce efectele.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii ca nefondată, întrucât eliberarea garanţiei este un aspect subsidiar care nu poate exista ca o obligaţie de sine stătătoare decât dacă recepţia finală a avut loc.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI şi pârâta B.C.R. SA BUCUREŞTI.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei SC E.G. SRL CONSTANTA şi obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă, că Decizia cuprinde motive străine de natura pricinii dat fiind că se întemeiază pe considerente străine obiectului cauzei, temeiului cauzei, obligaţiei ce se cere a se executa şi caracterului ei pur şi simplu; se întemeiază pe teoria actului semnat sub condiţie, şi pe calificări străine pricinii în ce priveşte caracterul şi efectul juridic al procesului verbal de recepţie finală şi garanţiei de bună execuţie; se întemeiază pe motive nepuse în discuţia părţilor; că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia dat fiind că în cauză instanţele nu au fost investite cu soluţionarea unor capete de cerere privind eventuale deficienţe calitative de execuţie, dar se pronunţă asupra lor ca şi cum ar fi fost investite a le soluţiona; că acţiunea reclamantei poartă asupra unei obligaţii pure şi simple asumate contractual de intimata-pârâtă; se întemeiază pe o prevedere contractuală prin care partea îşi asumă voluntar o obligaţie pură şi simplă şi investeşte justiţia cu cererea de a dispune obligarea intimatei la executarea acestei obligaţii pure şi simple ajunse la scadenţă; a interpretat greşit şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al prevederilor art. 15.2.3 din contract; că Decizia este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a HG nr. 273/1994; că documentul semnat la 1 august 2007 este procesul verbal de recepţie finală prevăzut de art. 36 HG nr. 273/1994; că acest proces verbal şi hotărârea investitorului nu sunt susceptibile de condiţii; că semnarea procesului verbal de recepţie finală şi adoptarea hotărârii de recepţie a fost confirmată şi de către intimată şi pusă în executare de aceasta prin înregistrarea legală la autorităţi în vederea asigurării legalităţii funcţionării clădirii; că Decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ce priveşte toate considerentele referitoare la garanţia de bună execuţie; că Decizia încalcă legea refuzând să constate că părţile contractante au convenit că eliberarea garanţiei de bună execuţie este obligatorie „pur şi simplu" pe data semnării procesului verbal de recepţie finală; că legal garanţia de bună execuţie este strict circumscrisă perioadei contractuale de garanţie în conformitate cu art. 22, art. 23, art. 27 din HG nr. 273/1994.
Pârâta, B.C.R. SA BUCUREŞTI a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de SC E.G. SRL.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că obligaţia de restituire a garanţiei reprezentate de depozitul colateral constituit prin convenţia nr. 1/2006 incumbă exclusiv beneficiarului garanţiei, SC E.G. SRL, prin emiterea acordului de eliberare, iar acestei obligaţii, în cazul neîndeplinirii sale culpabile, i se poate substitui obligarea pe cale judecătorească de a o îndeplini în termenii contractului care o prevăd; că poziţia recurentei în calitate de depozitar a fost neutră, deoarece poziţia sa contractuală a depins exclusiv de manifestările de voinţă ale celor două părţi; că prin sentinţa comercială nr. 6007/2008 executorie s-a admis acţiunea reclamantei, pârâtele fiind obligate la restituirea garanţiei şi având în vedere caracterul executoriu al hotărârii la solicitarea SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI s-a obţinut lichidarea contului de garanţie în valoare de 196.585 lei; că în condiţiile în care în cadrul judecării apelului, apelanta nu a solicitat suspendarea sentinţei fondului şi nici repunerea în situaţia anterioară lichidării contului de garanţie, apelul apare ca lipsit de interes.
Intimata SC E.G. SRL a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursurilor declarate de SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI şi B.C.R. SA BUCUREŞTI, modificarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC E.G. SRL CONSTANTA, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile HG nr. 273/1994, art. 969 C. civ. şi prevederile contractului de antrepriză generală nr. M 0525 din 11 octombrie 2005.
Între reclamantă şi pârâta SC E.G. SRL CONSTANTA s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. M0525 din 11 octombrie 2005.
Prin art. 15.1 din contract părţile au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a constitui o garanţie de bună execuţie.
Reclamanta a încheiat convenţia de depozit colateral pentru garanţii de bună execuţie nr. 1 din 5 iulie 2006 cu B.C.R. SA în favoarea SC E.G. SRL.
În art. 15.2.3. din contract se prevede că pârâta SC E.G. SRL CONSTANTA este obligată a elibera/restitui garanţia de bună execuţie odată cu întocmirea procesului verbal de recepţie finală.
Conform prevederilor art. 36 din HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, la terminarea recepţiei comisia de recepţie finală îşi va consemna observaţiile şi concluziile în procesul-verbal de recepţie finală, pe care îl va înainta investitorului în termen de 3 zile lucrătoare, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecţiuni, a recepţiei, de amânare sau de respingere a ei.
Potrivit art. 16 din Regulament comisia de recepţie recomandă admiterea recepţiei în cazul în care nu există obiecţiuni sau cele care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinaţiei sale.
În speţă la terminarea lucrării comisia de recepţie a consemnat observaţiile şi concluziile, întocmind procesul verbal de recepţie nr. 1 din 8 august 2007 cu recomandarea admiterii recepţiei cu obiecţiuni, conform prevederilor menţionate mai sus.
Din art. 15.2.3 rezultă că pârâta era obligată de a elibera garanţia de bună execuţie odată cu întocmirea procesului verbal de recepţie nr. 1 din 8 august 2007.
Deşi procesul verbal de recepţie a fost semnat, pârâta nu a înţeles să-şi execute această obligaţie contractuală de emitere a acordului de eliberare a garanţiei.
Conform acestei clauze restituirea garanţiei nu este legată de recepţia lucrării de către investitor fără obiecţiuni, ci de încheierea procesului verbal de recepţie finală. Astfel procesul verbal de recepţie finală şi hotărârea investitorului produc efecte juridice necondiţionat.
Constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a-şi îndeplini obligaţia prevăzută de art. 15.2.3 de a-şi da acordul pentru eliberarea garanţiei instanţa de fond în mod legal şi temeinic a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi în consecinţă a admis acţiunea reclamantei.
Instanţa de apel, refuzând să constate că părţile contractante au convenit că eliberarea garanţiei de bună execuţie este obligatorie pe data semnării procesului verbal de recepţie finală a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale şi contractuale precitate pronunţând o hotărâre care este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Interpretând art. 15.2.3 din contract prin prisma art. 16 şi urm. din HG nr. 273/1994 se apreciază că garanţia a fost instituită de părţi pentru ca beneficiarul să se poată îndestula în situaţia în care deficienţele împiedică folosinţa bunului şi nu pentru toate obiecţiunile, ceea ce în prezenta cauză nu se verifică.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI, a modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC E.T.A. G. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 6007 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti care va fi menţinută ca legală şi temeinică.
Ca o consecinţă a admiterii apelului declarat de SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI şi faţă de poziţia procesuală exprimată de pârâta B.C.R. SA precum şi de poziţia sa contractuală de depozitar al sumei ce constituie obiectul depozitului urmează a se admite şi recursul declarat de B.C.R. SA BUCUREŞTI, cu consecinţa respingerii apelului declarat de pârâta SC E.T.A. G. SRL Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC M.C.M. SRL BUCUREŞTI şi de pârâta B.C.R. SA împotriva deciziei nr. 208 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC E.T.A. G. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 6007 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 722/2010. Comercial → |
|---|
