ICCJ. Decizia nr. 702/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 702/2010
Dosar nr. 3238/97/2007
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, prin sentinţa nr. 605/CA din 7 februarie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.M.P. SRL Arad prin administratorul judiciar A.G. Ipurl, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL Deva, a obligat pârâta la plata sumei de 121.385,06 lei reprezentând contravaloarea deşeurilor de fier vechi livrate pârâtei şi neachitate.
Apelul declarat de pârâta SC M. SRL Deva împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 9/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, instanţa de control judiciar reţinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SRL Deva, criticând-o pentru nelegalitate în raport de art. 304.9 C. proc. civ.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă SC M. SRL Deva nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenţii fiind citaţi pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2009 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi de 1.837,45 lei şi de a depune timbru judiciar de 5 lei (fila 10 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2009 când procedura de citare a fost legal îndeplinită, faţă de faptul că prin încheierea de la 12 ianuarie 2010 instanţa a respins cererea recurentei privind acordarea facilităţilor la plata taxei de timbru, recurenta având cunoştinţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL Deva împotriva Deciziei nr. 9/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 696/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 706/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs → |
---|