ICCJ. Decizia nr. 716/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 716/2010
Dosar nr. 1826/2/2009
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la Curtea de Apel Bucureşti la 27 februarie 2009 SC A. SA Rediu, com. Valea Lupului, jud. laşi a formulat contestaţie la executarea pornită de A.D.S. Bucureşti , solicitând ca instanţa să constate prescris dreptul de a mai executa silit suma de 212.184,39 lei, reprezentând 66350,93 lei cu titlu de redevenţe restante pe trim. I, II şi III din anul 2002, 12.055,06 lei T.V.A. şi 133.778,40 lei penalităţi aferente acestor redevenţe calculate până la data de 15 septembrie 2008, să dispună anularea somaţiei de plată din 29 octombrie 2008 şi Ordinului din 10 decembrie 2008, poziţia 115, în ce priveşte înfiinţarea popririi fără validare asupra conturilor SC A. SA
Contestatoarea a susţinut că prin somaţia de plată din 29 octombrie 2008 şi prin Ordinul din 10 decembrie 2008 de înfiinţare a popririi intimata a pretins plata sumei de 212.184,39 corespunzătoare unor redevenţe restante din trim. I, II şi III ale anului 2002. Creanţa pe care o pretinde intimata este o creanţă comercială şi acesteia îi este aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Faţă de faptul că suma pretinsă este datorată încă din anul 2002, a susţinut că s-a împlinit prescripţia şi suma nu mai poate fi executată silit în anul 2008, astfel că actele de executare sunt emise nelegal de către A.D.S. Odată cu stingerea dreptului la acţiune principal se stinge şi dreptul la acţiune pentru accesorii, astfel că este prescris şi dreptul de a mai cere executarea silită a sumei de 133.778,40 lei cu titlu de penalităţi calculate până la data de 15 septembrie 2008.
Prin sentinţa comercială nr. 87 din 25 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimata A.D.S., a admis excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită şi a constatat prescris dreptul A.D.S. la executarea silită pornită prin comunicarea titlului executoriu din 29 octombrie 2008, a anulat formele de executare, respectiv comunicarea titlului executoriu din 29 octombrie 2008 şi Ordinul de înfiinţare a popririi din 10 decembrie 2008 în ceea ce o priveşte pe contestatoare.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este întemeiată; că potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005, dispoziţiile cap. VIII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică şi A.D.S. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare; că şi prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică în litigiile în care A.D.S. este parte, ceea ce înseamnă că procedura de soluţionare a litigiilor este cea prevăzută de cap. IX din O.U.G. nr. 51/1998, completată cu prevederile C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la executare instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 401 C. proc. civ; având în vedere că intimata a demarat procedura executării silite la data de 29 octombrie 2008, a constatat că prezenta contestaţie la executarea silită trimisă prin poştă la data de 27 februarie 2009 este formulată în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei executării silite invocate de către contestatoare, a reţinut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002 şi art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 reiese că acele creanţe pe care A.D.S. le are din activităţi pe care le desfăşoară potrivit legii, cum este cazul în speţă a concesionării de terenuri sunt supuse regimului juridic prevăzut de O.G. nr. 92/2003. Considerând că aceste dispoziţii legale referitoare la termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare sunt de imediată aplicare, fiind incluse în prevederi legale de natură financiar-fiscală, a apreciat că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 5 ani şi că termenul de prescripţie a executării silite s-a împlinit la sfârşitul anului 2007; a reţinut că nu poate fi primită susţinerea intimatei că acest termen începe să curgă de la data de 29 mai 2004, când contractul de concesiune dintre A.D.S. şi SC A. SA a devenit titlu executoriu, potrivit Legii nr. 190/2004.
Cu privire la întreruperea termenului de prescripţie a executării silite a constatat că singura adresă prin care contestatoarea recunoaşte un debit de 1.000.000.000 lei este cea emisă la data de 27 august 2001, însă adresa este anterioară scadenţei debitelor cu privire la care s-a pornit executarea silită şi ca atare nu se poate reţine susţinerea intimatei cu privire la întreruperea termenului de prescripţie a executării silite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.D.S. Bucureşti invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
În dezvoltarea, în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă, că în mod nelegal instanţa a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în raport de prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ.; că termenul de 6 luni reţinut de instanţa de fond nu este aplicabil contestaţiilor la executare pentru simplul motiv că art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu se regăseşte la cap. X intitulat Reguli speciale privind executarea silită, ci la cap. IX intitulat Reguli speciale pentru soluţionarea litigiilor; că în mod nelegal s-a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare în raport de dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. în condiţiile în care contestatoarea are la îndemână o acţiune în constatare de drept comun întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.; că dreptul de a cere executarea silită se naşte la data la care există un titlu executoriu ce poate fi pus în executare; că prin Legea nr. 190/29 mai 2004 s-a prevăzut la art. 1 alin. (3) caracterul de titlu executoriu al contractelor de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate de A.D.S. astfel că executarea silită putea fi demarată începând cu data de 29 mai 2004 şi deci excepţia prescripţiei executării silite invocată de contestatoare este neîntemeiată; că în mod nelegal instanţa nu a reţinut că există cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a executării silite; că s-a invocat întreruperea termenului de prescripţie a executării silite prin recunoaşterea debitului de contestatoarea, prin comunicarea titlului executoriu cu adresa din 29 octombrie 2008 şi prin somarea debitoarei.
Intimata SC A. SA Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii ca fiind neîntemeiată, reţinând că dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. nu interzic formularea unei contestaţii la executare pornită de A.D.S., ci se referă numai la apărările care pot fi invocate pe această cale.
Recurenta îşi întemeiază susţinerile pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, invocând fără temei legal inadmisibilitatea cererii pe motiv că, contestatoarea are la îndemână o acţiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.
În cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond se pot invoca pe calea contestaţiei la executare motive, impedimente referitoare la derularea acestei proceduri speciale de executare silită pornită de către A.D.S.
În mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii invocată de recurenta – intimată prin întâmpinare şi a constatat contestaţia la executare ca fiind formulată în termen legal, cu următoarele precizări ce substituie motivarea primei instanţe.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 401 alin. (1) lit. b) şi nu cele prevăzute de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.
Art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu se regăseşte la cap. X intitulat reguli speciale privind executarea silită, ci în cap. IX intitulat reguli speciale privind soluţionarea litigiilor, astfel că acest act normativ reglementează în mod distinct regulile privind soluţionarea litigiilor şi regulile privind executarea silită.
Cum O.U.G. nr. 51/1998 nu reglementează un termen în care se poate promova contestaţia la executare şi cum acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ. se reţine că termenul aplicabil este cel prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. contestaţia la executare însăşi se poate face în termen de 15 zile de la comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi.
În cauză ordinul de înfiinţare a popririi din 10 decembrie 2008 a fost comunicat de A.D.S. la data de 23 februarie 2009 (fila 37 dosar fond) şi a fost primit de contestatoare la data de 25 februarie 2009.
Contestaţia la executare a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 2 martie 2009, în termenul legal prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În mod întemeiat instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită apreciind că nu poate fi reţinută susţinerea intimatei că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 29 mai 2004 când contractul de concesiune a devenit titlu executoriu potrivit Legii nr. 190/2004, întrucât până la data intrării în vigoare a acestei legi A.D.S. putea obţine un titlu executoriu prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nimic nu era de natură să împiedice recurenta să solicite executarea creanţei pe care o pretinde.
Instanţa de fond a statuat în mod just că nu poate fi reţinută întreruperea termenului de prescripţie a executării silite câtă vreme pretinsa recunoaştere nu este una neechivocă, nefiind întrunite cerinţele art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Se susţine de recurentă întreruperea termenului de prescripţie şi prin demararea procedurii executării silite - comunicarea titlului şi somarea debitoarei la data de 29 octombrie 2008, însă aceste susţineri nu pot fi primite câtă vreme termenul de prescripţie era deja împlinit la această dată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei A.D.S. Bucureşti ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 87 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 721/2010. Comercial. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
