ICCJ. Decizia nr. 706/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 706/2010
Dosar nr. 1971/33/2008
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3362 din 15 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins acţiunea precizată formulată de Oraşul Vişeu de Sus prin primar în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL având ca obiect reziliere contract.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.765 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că reclamantul a invocat nerespectarea de către concesionar a obligaţiei de executare a lucrărilor la obiectivul de investiţii aprobat în termen de 1 an de la data concesionării, deşi predarea efectivă a terenului s-a făcut la 10 aprilie 2003, fiind prorogat astfel termenul de începere a lucrărilor.
Autorizaţia de construire s-a eliberat concesionarului SC M. SRL la data de 25 mai 2004 sub nr. 23, iar acesta a procedat la începerea lucrărilor în septembrie 2004, după cum rezultă din depoziţiile martorilor H.M. şi P.M.
De asemenea contractul sub semnătură privată depus la fila 28 din dosar - confirmă începerea lucrărilor în luna septembrie 2004 deci în termenul de 1 an de la data emiterii autorizaţiei de construire.
Mai mult concesionarul SC M. SRL a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire din 25 mai 2004 pentru a respecta durata de execuţie a lucrărilor de 36 luni.
Potrivit memoriului justificativ concesionarul SC M. SRL a arătat că datorită modificării cerinţelor apărute în perioada execuţiei lucrărilor se impunea şi obţinerea unui aviz C.F.R. pentru distanţa construcţiilor fată de linia de cale ferată.
Astfel buna credinţă manifestată de concesionar şi intenţia de a realiza investiţia stabilită prin contractul de concesiune sunt pe deplin dovedite.
Faptul că nu i s-a predat terenul decât cu întârziere şi că pe acel teren nu a putut desfăşura lucrări de construcţie în scurt timp deoarece era ocupat de chioşcuri comerciale nu îi poate fi imputat concesionarului.
Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru o reziliere a contractului, cu atât mai mult cu cât culpabil pentru neexecutarea întocmai a contractului este concedentul, nepunând la dispoziţia concesionarului obiectul concesiunii la data încheierii acestui contract.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Oraşul Vişeu de Sus solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul rezilierii contractului de concesiune din 2002 încheiat urmare a H.C.L. nr. 18/2002.
Prin Decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de Oraşul Vişeu de Sus prin primar; a obligat apelanta să plătească intimatei 4.200 lei cheltuieli de judecată în apel şi după rejudecare.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că autorizaţia de construire s-a eliberat la data de 25 mai 2004, iar lucrările au fost începute în luna septembrie 2004, deci în termenul de 1 an de la emiterea autorizaţiei de construire; că un argument în plus este şi faptul că s-a cerut de către concesionar prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire din 2004, tocmai pentru a respecta durata de execuţie a lucrărilor pe intervalul de 36 de luni; că în cauză, s-a întocmit şi un memoriu justificativ din care rezultă că datorită modificării cerinţelor apărute în perioada execuţiei lucrărilor se impunea şi obţinerea unui aviz C.F.R. pentru distanţa construcţiilor faţă de linia de cale ferată, aşa încât buna credinţă manifestată de concesionar şi intenţia acestuia de a realiza investiţia stabilită prin contractul de concesiune au fost pe deplin dovedite şi că nu sunt îndeplinite condiţiile privind rezilierea contractului de concesiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Oraşul Vişeu de Sus prin primar, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în totalitate a sentinţei civile nr. 3362 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureş, cu consecinţa admiterii acţiunii şi constatării rezilierii de drept a contractului de concesiune din 17 aprilie 2002 încheiat între Consiliul Local al Oraşului Vişeu de Sus şi SC M. SRL.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut, în esenţă, că prin acţiune reclamanta a solicitat instanţei a se constata rezilierea de plin drept a contractului de concesiune încheiat cu pârâta, întrucât aceasta nu şi-a respectat obligaţia de începere a lucrărilor în termen de un an de la încheierea concesiunii afectat de pactul comisoriu al retragerii ori rezilierii de plin drept a concesiunii; că instanţa de fond a schimbat obiectul dedus judecăţii şi a examinat culpa părţilor în neexecutarea clauzelor contractuale, facând-o responsabilă pe reclamantă pe baza declaraţiilor a doi martori - probă admisă peste proba cu înscrisuri - şi a unui aşa zis „aviz C.F.R."; că din toate actele - Hotărârea din 27 februarie 2002 a Consiliului Local al Oraşului Vişeu de Sus, caietul de sarcini, autorizaţia de construire, adresa din 4 ianuarie 2006, procesul verbal de conciliere din 11 ianuarie 2006, adresa din 1 martie 2006, adresa din 5 iunie 2007, avizul C.F.R. - rezultă clar atitudinea concesionarului, care de la data încheierii contractului (17 aprilie 2002) şi până la data de 25 mai 2004 - data obţinerii autorizaţiei, nu a întreprins nimic, deşi terenul fusese predat la 14 aprilie 2003; că la 11 ianuarie 2006 pârâta s-a angajat că va începe lucrările, fapt anunţat şi în scris la data de 1 martie 2006; că starea de fapt ce rezultă din probaţiunea administrată demonstrează culpa exclusivă a pârâtei în nerespectarea clauzelor contractuale şi nerealizarea obiectivului.
Intimata SC M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut având în vedere că obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de concesiune din 17 aprilie 2002, iar instanţa s-a pronunţat în raport de acesta când a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru rezilierea contractului şi a respins cererea ca neîntemeiată.
Instanţa a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecăţii şi a soluţionat în mod legal şi temeinic cererea reclamantei, reţinând că, contractul nu este afectat de cazurile de încetare a concesiunii menţionate în contract.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din analizarea criticilor ce vizează culpa pentru neexecutarea întocmai a contractului, rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, deoarece ele nu vizează interpretarea, încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate recurenta solicită instanţei de recurs să reaprecieze situaţia de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludentei acestora.
Din acest punct de vedere, criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.
Reţinând că singura culpă în neexecutarea la termen a contractului de concesiune îi revine în exclusivitate concedentului care nu a pus la dispoziţia concesionarului însuşi obiectul contractului, instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect clauzele contractuale.
Aşadar, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca instanţa să constate rezilierea de drept a contractului de concesiune încheiat de părţi.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte 2.400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oraşul Vişeu de Sus prin primar, împotriva Deciziei nr. 10 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte SC M. SRL Vişeu de Sus 2.400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 715/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
