ICCJ. Decizia nr. 692/2010. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 692/2010
Dosar nr. 26764/3/2008
Şedinţa publică de la 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârile judecătoreşti pronunţate.
1. Prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 9 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.J. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC S.P.S. SA ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 1999, încheiat de părţi prin care a transmis pârâtei proprietatea asupra activului cantină şi teren aferent 2 situat în sector 4 Bucureşti precum şi nulitatea absolută a actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare din 1999, act încheiat la 7 martie 2001 şi care privea transmiterea unei părţi din acelaşi activ denumită P+1 aferent cabinetului medical şi terenul corespunzător în suprafaţă de 269 mp, cu motivarea că înstrăinarea activului s-a făcut în absenţa consimţământului adunării generale a acţionarilor societăţii vânzătoare.
2. Prin sentinţa comercială nr. 12768 din 24 noiembrie 2008 tribunalul a anulat acţiunea formulată de reclamanta ca insuficient timbrată reţinând în considerentele hotărârii astfel pronunţate că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de a achita suma datorată cu titlu de taxe judiciare de timbru de un leu până la primul termen de judecată acordat, aşa cum i s-a pus în vedere prin rezoluţia de primire a cererii.
3. Ulterior pronunţării acestei sentinţe, reclamanta a solicitat prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2008 eliberarea chitanţei prin care a consemnat suma de 3.900 lei taxă de timbru, chitanţa depusă la dosar la termenul din 24 noiembrie 2008, dar pe care instanţa nu a avut-o în vedere.
Prin Încheierea dată în şedinţă publică din 12 ianuarie 2009, tribunalul respinge cererea reclamantei apreciind că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru nu este justificată faţă de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 146/1997 republicată care reglementează situaţiile în care se poate dispune restituirea taxei.
4. La data de 28 ianuarie 2009 reclamanta a formulat o nouă cerere de restituire a taxei de timbru consemnată în chitanţa din 24 noiembrie 2008 cerere care a fost respinsă de tribunal prin Încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2009.
5. La data de 10 februarie 2009 reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei comerciale nr. 1276 din 24 noiembrie 2008 şi a încheierii din 12 ianuarie 2009 pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia comercială nr. 299 pronunţată la 15 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Instanţa de apel a constatat că măsura anulării cererii principale ca insuficient timbrată este nelegală în condiţiile în care la dosar se regăseşte dovada plăţii acesteia în cuantumul stabilit de instanţă.
În acest sens, Curtea constată că în şedinţă publică din 16 octombrie 2008 reclamanta a depus o chitanţă atestând plata unei taxe de timbru de 39 lei, dată la care i s-a pus în vedere să achite o diferenţă de 4.320 lei în raport de valoarea obiectului litigiului, iar la termenul acordat în acest sens reclamanta a completat taxa cu suma de 432 lei, arătând că din eroare a achitat numai 432 lei în loc de 4.320 lei, suma pe care a depus-o în aceiaşi zi la ora 12 la registratura instanţei.
Apreciază instanţa de apel că în absenţa oricărei menţiuni pe cererea de depunere a diferenţei de taxă de timbru cu privire la momentul primirii ei, se prezumă că a fost depusă până la sfârşitul şedinţei de judecată, situaţie în care instanţa era datoare să ia act de aceasta şi să repună cauza pe rol în vederea continuării judecăţii.
II. Recursul
Împotriva acestei decizii pârâta SC S.P.S. SA a declarat recurs, în termen legal solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate în cauză de tribunal în primă instanţă.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a legii.
Potrivit recurentei, soluţia instanţei de apel este greşită şi în mod evident forţată în condiţiile în care taxa de timbru a fost depusă după terminarea şedinţei la ora 12 când nu se mai putea lua act de îndeplinirea obligaţiei de plată.
Înalta Curte verificând decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate invocat-aplicarea greşită a legii, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Obligaţia reclamantului de a achita cuantumul sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru până la termenul acordat de instanţă în acest sens este impusă sub aspectul dreptului procesual de dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora părţile au îndatorirea să îndeplinească obligaţiile impuse de lege sau de judecător la termenele şi în condiţiile stabilite, conform dispoziţiilor înscrise în art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Îndatorirea instanţei, consacrată la nivel de principiu general în acelaşi text de lege, de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, trebuie înţeleasă şi din perspectiva unei abordări care exclude formalismul excesiv.
Cu alte cuvinte aprecierea asupra neîndeplinirii obligaţiilor statuate de instanţă, trebuie să se realizeze în mod concret în raport de circumstanţele cauzei, de susţinerile părţii şi nu în ultimul rând de buna sau reaua credinţă pe care o relevă conduita lor procesuală.
Or, în cauză, la termenul acordat pentru ca reclamantul să achite diferenţa de taxă de timbru datorată de 4.320 lei, diferenţă stabilită în sarcina sa nu prin rezoluţia de primire a acţiunii aşa cum reţine prima instanţă ci prin încheierea de şedinţă de la primul termen de judecată din 6 octombrie 2008, acesta a depus o chitanţă de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 432 lei şi timbru judiciar de 3 lei, arătând că din eroare a consemnat numai suma respectivă şi declarând că înţelege să o achite integral, sens în care a solicitat un termen pentru efectuarea plăţii.
Instanţa fondului nu examinează această cerere, nu răspunde în nici un mod solicitării reclamantului, ci reţine cauza în pronunţare pe excepţia netimbrării, ceea ce echivalează cu o interpretare şi aplicare excesiv de formală a dispozitivelor legale incidente aşa cum a apreciat şi instanţa de apel.
În îndeplinirea rolului său, instanţa era datoare să explice reclamantului consecinţele neachitării taxei de timbru la acel termen de judecată şi să-i acorde posibilitatea îndeplinirii obligaţiei lăsând dosarul la a doua strigare, susţinerile reclamantului şi conduita sa procesuală până la acel moment neimpunând concluzia unei rele credinţe ci, mai degrabă a unei erori în înţelegerea cuantumului sumei datorate.
Depunerea sumei datorate în cursul aceleiaşi zile de către reclamanta este de natură să confirme prezumţia de bună credinţă pe care era îndreptăţit să o solicite, distinct de faptul că, cererea de depunere a chitanţei poartă două rezoluţii, respectiv primirea la registratura instanţei, fără menţionarea orei şi, rezoluţia grefierului de şedinţă cu menţiunea orei 12 fără nicio precizare, în ceea ce priveşte terminarea şedinţei de judecată.
În acest context, repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii constituia o măsură adecvată care să răspundă şi exigenţei accesului la justiţie, în condiţiile în care conduita procesuală a părţii justifica o astfel de măsură.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, constatând că motivul de nelegalitate invocat nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.P.S. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 299 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 694/2010. Comercial. Pretenţii. Contestaţie... → |
|---|
