ICCJ. Decizia nr. 708/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 708/2010
Dosar nr. 7761/2/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10538 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în dosarul nr. 24787/3/2007 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, fiind respinsă ca neîntemeiată şi acţiunea formulată de către reclamanta SC O. SA, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, aceasta nu operează întrucât există identitate între reclamantă şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, reclamanta justificând interesul în sensul valorificării dreptului de creanţă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că motivul de nulitate absolută invocat de societatea reclamantă şi anume frauda la lege şi cauza imorală pentru contractul de ipotecă autentificat din 22 august 2003 este inexistent. Din contractul de ipotecă a cărui nulitate absolută se solicită s-a constata în opinia primei instanţe s-a apreciat că în cuprinsul acestuia este menţionată atât suma pentru care se garantează, cât şi situaţia imobilului, iar pe de altă parte faţă de incidenţa viciilor contractului de cesiune asupra contractului de ipotecă mai sus-menţionat, în ce priveşte nulitatea absolută a contractului de cesiune s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 9094 din 2008.
Instanţa de fond a mai reţinut că în speţă nu a fost nerespectat principiul dublei specializări potrivit art. 1774 şi art. 1776 C. civ.
Examinând apelurile declarate de către pârâta SC K.N.E. SRL şi reclamanta SC O. SA, în raport cu motivele de apel invocate, cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, cu prevederile art. 294 şi art. 295 C. proc. civ., Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă doar petitul 2 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. SA, înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, din 4 iulie 2006, prin care s-a solicitat să se constate doar nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat din 22 august 2003 al BNP M.G.O. pentru fraudă la lege şi cauză imorală.
Astfel, s-a considerat că motivele de apel invocate de către reclamanta SC O. SA sunt nefondate, întrucât instanţa de fond a soluţionat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 22 august 2003 pentru cauză imorală şi fraudă la lege, aşa cum s-a invocat în petitul doi, argumentând şi dezvoltând în considerente motivele respingerii pentru toate aspectele invocate chiar de către reclamantă în petitul doi al cererii introductive mai sus-menţionate.
În ce priveşte principiul dublei specializări în materie de ipotecă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 1774 şi art. 1776 C. civ.
Potrivit acestui principiul, ipoteca trebuie să fie determinată sub dublu aspect, atât asupra imobilului afectat de garanţie (articolul 1774 C. civ.), cât şi asupra valorii creanţei garantate (articolul 1776 C. civ.). În speţă, s-a apreciat că aceste două condiţii sunt satisfăcute, fiind determinat atât imobilul afectat garanţiei, precizându-se pe lângă istoricul proprietăţii, locaţia, suprafaţa şi vecinătăţile acestuia, dar şi creanţa garantată.
S-a constatat că instanţa de fond a reţinut corect şi faptul că faţă de incidenţa viciilor contractului de cesiune asupra contractului de ipotecă, în ce priveşte nulitatea absolută a contractului de cesiune s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 9094/2008, iar incidenţa principiului „resoluto iure dantis" cu aplicaţia particulară constând în principiul „accesorium sequitur principale" se justifică doar în cazul desfiinţării actului juridic principal pe cale judiciară.
Faţă de obiectul petitului doi al cererii de chemare în judecată, cu care instanţa a fost investită, respectiv nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 22 august 2003 pentru fraudă la lege şi cauză imorală (cauza) invocarea direct în apel a nulităţii contractului pentru o altă cauză, respectiv pretinsa incapacitate a reprezentantul legal al SC A.U. SRL de a încheia contractul de ipotecă nu este posibilă, în caz contrar încălcându-se şi dreptul la apărare al părţilor potrivnice ce ar fi private de un grad de jurisdicţie. Pe cale de consecinţă şi acest motiv de apel este găsit ca fiind nefondat.
De asemenea s-a considerat că este nefondat şi motivul de apel invocat de către pârâta apelantă SC K.N.E. SRL, care a criticat soluţia primei instanţe doar asupra excepţiei, nu şi asupra fondului, întrucât în cauză nu operează excepţia lipsei calităţii procesuale active, reclamanta având calitatea de creditoare a pârâtei SC A.U. SRL, justificând interesul în sensul valorificării dreptului de creanţă, existând identitate între reclamantă şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, iar pe de altă parte, nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană interesată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC O. SA Râmnicu. Vâlcea, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- În mod greşit s-a reţinut de către instanţa apelului că prin sentinţă s-ar fi analizat petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă atât sub aspectul cauzei invocate cât şi din prisma cauzei de nulitate ce a vizat frauda la lege.
În realitate susţine recurenta, cauza de nulitate a contractului pentru cauză imorală nu a fost analizată.
- Greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că pricina a fost soluţionată în fond, în condiţiile în care analizarea nulităţii absolute a contractului pentru frauda la lege s-a făcut într-o singură fază ceea ce echivalează şi cu o nemotivare a acestui petit.
- Decizia atacată este nelegală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 1774 şi art. 1776 C. civ. privind principiul dublei specializări în materie de ipotecă.
- În mod nelegal nu a fost luat în considerare motivul de nulitate constând în incapacitatea reprezentantului legal al SC A.U. SRL Bucureşti de a încheia contractul de ipotecă, motivat de faptul că ar fi fost invocat direct în apel în condiţiile în care nulitatea absolută poate fi atacată atât pe cale de acţiune cât şi pe cale de excepţie.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa a fost sesizată cu o acţiune în nulitatea absolută a unui contract de ipotecă, invocându-se ca şi cauze de nulitate absolută frauda la lege, cauza imorală şi încălcarea principiului dublei specializări a ipotecii.
Cu toate acestea, prima instanţă a analizat actul dedus judecăţii numai prin prisma dispoziţiilor art. 1774 şi art. 1776 C. civ., fără a face referire şi la celelalte cauze de nulitate.
Deşi, din faza procesuală a apelului s-a criticat această omisiune a primei instanţe, în mod eronat s-a reţinut – în considerentele deciziei – că petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă a fost supus analizei instanţei prin prisma ambelor cauze de nulitate.
Instanţa de apel avea a constata că, cel puţin sub aspectul pretinsei cauze imorale a contractului de ipotecă pricina nu a fost examinată.
Cum, motivele de nulitate au fost invocate în mod distinct şi nu prin raportare la dispoziţiile art. 1774 – art. 1776 C. civ. se constată că devin incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., nefiind cercetat fondul pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul ca fondat şi va casa ambele hotărâri cu consecinţa transmiterii cauzei spre soluţionare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC O. SA Râmnicu. Vâlcea împotriva deciziei nr. 314 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 10538 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre soluţionare la instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 689/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 720/2010. Comercial → |
|---|
