ICCJ. Decizia nr. 86/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 86/2010
Dosar nr. 24034/3/2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2388 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta A.V.A.S. a solicitat – în contradictoriu cu pârâta SC A.G. SA – anularea pct. 5 din hotărârea A.G.A. din 23 aprilie 2008 prin care societatea pârâtă şi-a asumat calitatea de fidejusor al SC C. SA, pe motiv că data de referinţă, deşi anterioară publicării convocatorului, a fost stabilită la 20 martie 2008, cu încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a utilizat calea de atac împotriva hotărârii acţionarilor nu în scopul prevăzut de legiuitor, respectiv anularea unei hotărâri luată aparent cu încălcarea legii – ea solicitând doar anularea pct. 5 din hotărâre, dar invocând neregularitatea convocării adunării – ci pentru a preîntâmpina exprimarea în mod valabil a voinţei sociale cu privire la un act juridic care se doreşte a fi încheiat prin votul majoritar al acţionarului majoritar, aspectele invocate vizând oportunitatea deciziei şi nu nelegalitatea ei.
Împrejurarea că a fost o scurtă întârziere în publicarea convocatorului în raport de dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, a fost apreciată a nu fi fost de natură să influenţeze procedura de adoptare a hotărârii, mai ales că reclamanta deţinea un procent de 4,35644% din capital şi nu putea influenţa Decizia prin votul său.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 341 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că deşi aparent dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 par a fi fost încălcate prin publicarea convocatorului cu doar o zi înainte de data stabilită drept dată de referinţă, în realitate acest fapt nu a prejudiciat interesele reclamantei, acţionar minoritar, structura acţionariatului nesuferind modificări, iar rolul fundamental al datei de referinţă – acela de a permite identificarea acţionarilor cu dreptul de a participa la adunare – nu a fost afectat.
De asemenea, s-a reţinut din atitudinea ei procesuală că reclamanta a abuzat de poziţia sa minoritară şi a încercat să blocheze sistematic luarea unor decizii necesare bunei funcţionări a societăţii, împiedicând astfel adunarea generală să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute în art. 111 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 31/1990 referitoare la gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică Decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora data de referinţă va fi ulterioară publicării convocatorului.
Or, în speţă, data de referinţă stabilită pentru 20 martie 2008 a fost anterioară publicării convocatorului, acesta fiind publicat la 21 martie 2008.
De asemenea, recurenta apreciază că prin cele hotărâte la pct. 5 din hotărârea atacată, ea a fost prejudiciată deoarece fidejusorul răspunde pentru obligaţiile comerciale solidar cu debitorul, aşa încât i-au fost afectate drepturile sale de acţionar, instanţa de apel înlăturând neîntemeiat apărările sale referitoare la încălcarea art. 112 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 31/1990.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare dar la termenul de astăzi a depus la dosar relaţii de la D.C. SA prin care dovedeşte că recurenta nu mai are în prezent calitatea de acţionar în societate, solicitând ca interesul recurentei în cauza de faţă să fie apreciat şi din această perspectivă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În speţă, recurenta a solicitat anularea doar a unui punct (pct. 5) din hotărârea A.G.O.A. din 23 aprilie 2008 din societatea intimată, invocând însă nelegalitatea convocării ei, respectiv nerespectarea datei de referinţă în raport de dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 data de referinţă stabilită de consiliul de administraţie sau directorat în convocator pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în adunarea generală, va fi ulterioară publicării convocatorului şi nu va depăşi 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima dată.
În speţă, data de referinţă stabilită prin convocatorul publicat în Monitorul Oficial din 21 martie 2008, pentru adunarea generală din 23 aprilie 2008, a fost stabilită pentru 20 martie 2008.
Stabilirea datei de referinţă cu o zi înainte de publicarea convocatorului a fost corect apreciată de instanţa de apel a nu-i fi produs recurentei vreo vătămare sau prejudiciu, câtă vreme scopul pentru care se stabileşte această dată este acela de a putea fi înştiinţaţi acţionarii cu drept de vot.
Or, în speţă, reclamanta nu a susţinut că nerespectarea termenului de referinţă ar fi pus-o în imposibilitate să-şi exercite votul sau că i-ar fi fost afectat astfel dreptul său de a fi înştiinţată de convocarea adunării generale, ea însăşi precizând la 21 octombrie 2008 că nu a participat la această adunare.
În consecinţă Curtea apreciază că din moment ce convocarea adunării generale s-a făcut cu respectarea cerinţelor art. 117 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, iar acţiunile societăţii pârâte sunt nominative (conform relaţiilor O.R.C., dosar fond) şi nu la purtător – dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 31/1990 vizând convocarea acţionarilor se deţin asemenea acţiuni – instanţa de apel a pronunţat o soluţie temeinică şi legală.
Cât priveşte înlăturarea neîntemeiată a argumentelor sale referitoare la prejudicierea intereselor instituţiei recurente, Curtea apreciază că acestea vizează netemeinicia soluţiei recurate şi nu nelegalitatea ei, aspecte ce nu pot formula obiectul criticilor în recurs.
În consecinţă, Curtea apreciază recursul ca nefondat urmând a-l respinge în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 341 din 29 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 87/2010. Comercial → |
|---|
