ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Comercial. Acţiune în revendicare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 732/2010

Dosar nr. 4159/105/2007

Şedinţa publică de la 24 februarie 2010

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin Decizia nr. 234 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC. C.C.C.F. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 656 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, hotărâre prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare formulată de către reclamantă.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, a apelului şi a acţiunii în revendicare precum şi a cererii de chemare în garanţie astfel cum au fost formulate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.civ.

Decizia a fost criticată de către recurentă din perspectiva modului în care au fost apreciate probele administrate în cauză, fără a se indica în mod concret care este textul de lege greşit aplicat ori interpretat de către curtea de apel.

Intimaţii au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, şi răspunzând printr-un considerent comun criticilor subsumate de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul pentru cele ce se vor arăta mai jos:

Încheierile de intabulare şi extrasele de carte funciară probează că toate bunurile ce formează obiectul acţiunii au fost la data licitaţiei proprietatea intimatei-pârâte SC C.C.C.F. SA Filiala Ploieşti; acesta a constituit şi temeiul pentru care ele au fost scoase la licitaţie şi adjudecate cu bună-credinţă de intimata chemată în garanţie SC S.I. SRL iar apoi vândute altor cumpărători.

Conform art. 30 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicităţii imobiliare, republicată, „(1) Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul (2) Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există. ,,Aceeaşi lege stipulează în art. 31 următoarele: „(1) Cuprinsul cărţii funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credinţă un drept real înscris în cartea funciară. (2) Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului si din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordantă între aceasta si situaţia juridică reală,,.

Prevederile legale de mai sus au scopul de a ocroti persoana a cărei dobândire s-a întemeiat pe cuprinsul înscrierii din cartea funciară, în sensul că dreptul său va fi apărat de cauzele de evicţiune ce ar rezulta din nevalabilitatea titlurilor anterioare dobândirii sale. În cazul de faţă trebuie apărat dreptul adjudecatarului S.I. şi al celorlalţi cumpărători ulteriori de bună-credinţă, printre care şi 18 familii ce locuiesc acum în apartamentele confort 3 revendicate de apelanta - reclamantă.

Vânzarea la licitaţie a bunurilor ce formează obiectul acţiunii s-a făcut cu acordul creditorilor, întruniţi în şedinţa din 01 iunie 2007, printre care se afla şi reclamanta.

Bunurile ce formează obiectul acţiunii au fost dobândite de pârâtă în urma Protocolului de predare-primire a activelor şi pasivelor. Deci, pasivele preluate de pârâtă reprezintă de fapt preţul activelor (bunurile dobândite - ce formează obiectul prezentului proces).Deoarece intimata pârâtă a preluat bunuri în valoarea de 65.353.573.028,12 lei dar şi pasive (datorii) în sumă tot de 65.353.573.028,12 lei.

Ieşirea bunurilor din patrimoniul apelantei reclamante este evidenţiată în conturile de mijloace fixe pe când reintrarea bunurilor în patrimoniu nu mai există.

Bunurile ce fac obiectul cauzei sunt înregistrate în bilanţul filialei pârâte şi nu în conturi din afara ei. Este de neconceput ca, după transferul activelor şi pasivelor, reclamanta să revendice activele, în condiţiile în care pasivele au rămas în sarcina intimatei pârâte.

Recurenta arată în cererea de recurs (pag. 4) că imobilele identificate, sunt intabulate pe numele SC C.C.C.F.B. SA, iar nu pe numele filialei cum au reţinut instanţele de fond si apel.

Aceasta critică este eronată fiindcă din încheieri se observă că intabularea este făcută pe numele SC C.C.C.F.B. SA și SC F.C.F.D.P.P. SA.

Dacă reclamanta ar fi de bună-credinţă, ar putea revendica nu bunurile dobândite acum de cumpărători ci, preţul obţinut din vânzarea acestora, mai ales că reclamanta este socitatea-mamă iar pârâta este una din filiale. Altfel, se poate spune că în urma unui litigiu „în familia C.C.C.F. ,,ar putea fi prejudiciate numeroase persoane, cumpărători de bună-credinţă, printre care şi 18 familii ce locuiesc acum în apartamentele confort 3, revendicate de reclamantă.

Referitor la susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, se va reţine faptul că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca de altfel şi celelalte mijloace de probă.

Privitor la chemarea în garanţie, instanţa de fond în mod legal a respins această cerere ca inadmisibilă, iar instanţa de apel a menţinut sentinţa, având în vedere următoarele considerente:

SC S.I. SRL nu datorează garanţie reclamantei SC C.C.C.F.B. SA, iar aceasta din urmă nici nu s-ar putea îndrepta împotriva acesteia cu o cerere de despăgubire dacă ar cădea în pretenţii.

Această cerere de chemare în garanţie nu poate fi primită pentru că nu se poate ca dobânditorul de bună credinţă al unor bunuri (SC S.I. SRL) să fie chemat a-l garanta pe reclamantul (SC C.C.C.F.B. SA) din acţiunea în revendicare a acelor bunuri.

SC S.I. SRL a dobândit unele bunuri dintre cele care formează obiectul acţiunii, prin adjudecarea lor la licitaţia organizată de SC P. SPRL în calitate de lichidator judiciar al S.C. C.C.C.F. B.F.C.F.D.P.P. SA, numit de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 59/2006, pentru aceste bunuri adjudecate plătind preţul de 1.175.400 lei.

SC S.I. SRL nu datorează garanţie reclamantei SC C.C.C.F.B. SA deoarece între ele nu există niciun raport juridic de garantare, dimpotrivă, de protecţia acordată de chemarea în garanţie ar trebui să beneficieze SC S.I. SRL, în calitate de dobânditor de bună credinţă al bunurilor prin licitaţie.

În consecinţă şi soluţionarea cererii de chemare în garanţie s-a făcut cu respectarea art. 60 C. pr. civ.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.C.C.F.B. SA Bucureşti - societate în reorganizare - împotriva Decizia nr. 234 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei pârâte SC C.C.C.F.F.D.P. SC Ploieşti prin lichidator SC P. Sprl Ploieşti suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.C.C.F. Bucureşti SA Bucureşti, societate în reorganizare - împotriva Deciziei nr. 234 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatei pârâte SC C.C.C.F. F.C.F.D.P. SA Ploieşti prin lichidator SC P. SA Sprl Ploieşti suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Comercial. Acţiune în revendicare. Recurs