ICCJ. Decizia nr. 731/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 731/2010
Dosar nr. 1951/110/2007
Şedinţa publică de la 24 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC T.S. SRL Iaşi a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.B. SA Bacău, pentru a fi obligată să încheie un contract de prestări servicii privind îmbarcarea călătoriilor în Autogara SC T.B. SA Bacău în vederea efectuării plecării zilnice Iaşi - Slănic Moldova şi daune cominatorii de 300 lei pe zi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat pentru obţinerea licenţei de execuţie pentru traseul Iaşi - Slănic Moldova sunt necesare contracte de prestări servicii în autogările de pe traseu. A obţinut contractul cu autogările din Iaşi, Roman, Comăneşti şi Slănic Moldova, dar nu şi cu pârâta deşi, în prealabil, obţinuse la data de 12 august 2003 aprobarea M.T.C. în vederea preluării traseului 245/Iaşi - Slănic Moldova, pentru două microbuze.
Reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei şi la plata sumei de 400 lei reprezentând daune, respectiv prejudiciul creat în imposibilitatea desfăşurării activităţii de transport pe ruta menţionată, invocând dispoziţiile art. 41 din ordonanţa M.T.C. nr. 1842 din 4 decembrie 2001, privind obţinerea licenţei de execuţie şi prioritatea pe care ar fi obţinut-o în prelungirea acesteia.
La calculul daunelor s-a avut în vedere un număr mediu de călători zilnic de 20 de persoane, în două autobuze, iar la un preţ de 22 lei biletul/călătorie ar fi rezultat un venit mediu zilnic de 440 lei/zi, iar suma de 40 000 lei reprezintă profitul net al societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 20 martie 2008, în rejudecare, Tribunalul Bacău a admis acţiunea reclamantei SC T.S. SRL; a obligat-o pe pârâta SC T.B. SA Bacău să încheie cu reclamanta contract de acces în Autogara Bacău; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 19.877,90 lei, reprezentând beneficiu nerealizat pe o perioadă de 2 ani, începând cu 1 iulie 2004; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei cu titlu de daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a sentinţei până la încheierea contractului, plus cheltuieli de judecată în sumă de 3.667,7 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: reclamanta a solicitat pârâtei să încheie un contract de prestări servicii, privind îmbarcarea - debarcarea călătorilor din Autogara Bacău, pentru a presta obiectul de activitate de transport public persoane, prevăzut în statut şi pentru care obţinuse în prealabil aprobarea M.T.C.T.
Sub motivul că cererea înregistrată la reclamantă din 25 iunie 2004 nu a fost prezentată de un delegat cu procura specială din partea reclamantei, pârâta nici nu a răspuns reclamantei, nici nu a solicitat actele privind dovada calităţii de operator transport al reclamantei.
Reclamanta, pentru traseul Iaşi - Slănic Moldova a încheiat contracte de prestări servicii cu societăţile care deţin autogări pe întregul traseu, cu excepţia autogării Bacău, care este în proprietatea pârâtei.
Conform Ordinului nr. 1842 din 04 decembrie 2001 al M.L.P.T.L. privind aprobarea normelor metodologice de autorizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, la anexa 7. privind caietul de sarcini, se prevede imperativ că „deţinătorii de licenţe de execuţie pentru autogară şi activităţi desfăşurate în cadrul acesteia, au obligaţia de a permite în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară".
De asemenea, la pct. 6 lit. b) privind condiţiile comerciale, se prevede obligativitatea deţinătorilor de licenţe de execuţie de a primi şi înregistra toate cererile operatorilor de transport rutier, care solicită accesul în autogara, cereri la care va răspunde afirmativ sau negativ, în termen de 5 zile, cu motivarea refuzului.
Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta a îndeplinit toate condiţiile necesare unui operator de transport, cu excepţia licenţei de execuţie a cărei aprobare este condiţionată de contractul ce face obiectul cauzei.
Văzând şi dispoziţiile lit. c) din „condiţii speciale" ale actului normativ amintit, care prevăd că deţinătorii de licenţe de execuţie pentru autogară şi activităţi desfăşurate în cadrul acesteia au obligaţia de a încheia contracte în acest sens, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de prestări servicii, privind îmbarcarea-debarcarea călătorilor din autogara Bacău.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, expertiza contabilă depusă în cauză concluzionează că beneficiul nerealizat de reclamantă este de 19.877,90 lei calculat pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 1 iulie 2004.
În cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 998 C. civ., caracterul ilicit al refuzului de a permite accesul în autogara din Bacău, vinovăţia pârâtei în îngrădirea dreptului de executare a activităţii de transport, legătura de cauzalitate, precum şi prejudiciul rezultat, instanţa a admis şi acest capăt de cerere şi a obligat-o pe pârâtă la plata beneficiului nerealizat sub sancţiunea daunelor cominatorii de 10 lei/zi.
Prin Decizia nr. 94 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
A respins, de asemenea, cererea de suspendare ca fiind fără obiect.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
Prin Decizia civilă nr. 4778/1/2006 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta SC T.S. SRL IAŞI; a casat decizia şi trimis cauza instanţei de fond spre rejudecare motivând că prin refuzul încheierii contractului, pârâta i-a produs reclamantei un prejudiciu, ce constă în beneficiul nerealizat în perioada respectivă şi care se impune a fi reparat; s-a reţinut că în mod greşit instanţele au respins acţiunea reclamantei, sub acest aspect, fără a-1 lămuri pe deplin, întrucât existau posibilităţi de dovedire, respectiv de evaluare a prejudiciului, fie cu evidenţele contabile, fie prin efectuarea unei expertize contabile, cum de altfel s-a solicitat de către reclamantă, dar ambele instanţe au respins nejustificat administrarea acestei probe.
Faţă de această situaţie, motivele de apel ce fac referire la încheierea contractului, nu au mai fost analizate de instanţă, ci numai cele ce privesc despăgubirile acordate de instanţa de fond, după rejudecare.
Curtea de apel a reţinut astfel că, la instanţa de fond s-a dispus şi s-a efectuat un raport de expertiză sub acest aspect, la care obiecţiuni a formulat doar reclamanta nu şi pârâta - apelantă; de asemenea, în urma obiecţiunilor formulate de intimata reclamantă, s-a dispus completarea raportului de expertiză, la care apelanta nu a avut propriile obiecţiuni, neadministrând nici alte probatorii prin care să combată capătul de cerere privind despăgubirile.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a respins apelul, ca nefondat, şi a păstrat în totalitate sentinţa apelată.
Faţă de soluţionarea cererii de apel, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinţei.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC T.B. SA Bacău, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârilor atacate şi, pe cale de consecinţă, rejudecând cauza, respingerea acţiunii formulate de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Recurenta susţine, în esenţă, că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au luat în considerare sentinţa civilă nr. 4162 din 22 iunie 2005, pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. 5106/2005, rămasă irevocabilă, din care rezultă că vinovată de neîncheierea contractului de peron se face SC T.S. SRL Iaşi, pentru neprezentarea documentelor obligatorii pentru încheierea contractului. În concluzie, susţine că, SC T.S. SRL Iaşi, nefăcând dovada calităţii de operator de transport, SC T.B. SA Bacău nu avea obligaţia de a încheia contractul solicitat de aceasta.
Mai arată că, în momentul când instanţa a considerat că SC T.S. SRL Iaşi a îndeplinit toate condiţiile necesare unui operator de transport, ca urmare a documentelor depuse de aceasta ulterior în instanţă, SC T.B. SA Bacău, cu adresa din 10 iunie 2005 a invitat-o pe reclamantă la sediul său pentru a încheia contractul de prestări servicii, dar nici de această dată reclamanta nu s-a prezentat pentru a încheia contractul, or, în aceste condiţii, consideră nu poate fi sancţionată cu daune cominatorii, iar cererea o consideră ca rămasă fără obiect.
Susţine, de asemenea, că expertiza efectuată în prezenta cauză nu poate fi luată în calcul, atâta timp cât este culpa reclamantei, pentru neîncheierea contractului, iar pe de altă parte, nu numai calculul privind beneficiul nerealizat de reclamantă, susţinut de expertul parte al acesteia este eronat, ci s-a făcut şi cu interpretarea greşită a legislaţiei, încercând inducerea în eroare a instanţei prin promovarea ideii că microbuzul de rezervă este realizator de venituri concomitent cu microbuzul activ.
În final, arată că afirmaţia reclamantei SC T.S. SRL Iaşi că dacă s-ar fi încheiat contractul respectiv ar fi avut prioritate în vederea prelungirii aprobării traseului la licitaţiile din 20 decembrie 2004 sau cea din 3 iunie 2005 este complet falsă, pentru că traseele se obţin ca urmare a unei licitaţii şi nu a unei aprobări, iar conform criteriilor de evaluare şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii curselor la licitaţie, SC T.S. SRL Iaşi nu ar fi avut nicio şansă de a câştiga atribuirea cursei pe acel traseu.
La data de 30 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei precizări la recursul declarat, reiterând şi dezvoltând susţinerile din recurs şi susţinând că potrivit dispoziţiilor art. 2821 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., calea de atac de urmat era recursul, iar curtea de apel, fără a se pronunţa sub acest aspect, a soluţionat cauza sub formă de apel.
A mai precizat că temeiul de drept invocat îl constituie dispoziţiile legale mai sus menţionate, coroborate cu art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 1, art. 311 şi 312 C. proc. civ., cât şi cu dispoziţiile art. 942, 948 şi 988 C. civ. şi Ordinul 1842/2004.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor din recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
Susţinerea recurentei-pârâte din precizările depuse la recursul declarat în cauză, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia curtea de apel avea obligaţia de a cerceta şi a se investi cu soluţionarea căii de atac a recursului, ce trebuia de urmat în conformitate cu dispoziţiile art. 2821 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi nu de a soluţiona cauza fără temei legal, sub forma apelului, nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, atâta timp cât, din actele dosarului, se constată că la termenul din 25 noiembrie 2004 stabilit la Judecătoria Bacău, reclamanta şi-a completat acţiunea iniţială, solicitând obligarea pârâtei şi la plata unor daune în cuantum de 400 000 000 lei, reprezentând prejudiciul ce i-a fost cauzat de aceasta, judecătoria şi-a declinat competenţa la Tribunalul Bacău, secţia comercială, care a soluţionat fondul cauzei, conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., fiind legal investit şi tot legal investită a fost şi curtea de apel, care a avut competenţă să soluţioneze apelul, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. şi nu recursul, aşa cum afirmă recurenta, întemeindu-se eronat pe dispoziţiile art. 2811 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dispoziţii legale care nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
De asemenea, neîntemeiate, sunt şi susţinerile recurentei-pârâte, formulate pe fondul cauzei, în legătură cu care aceasta precizează că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în ce priveşte capătul de cerere referitor la încheierea contractului de acces în autogara Bacău, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a fost admis, fără ca instanţele să ia în considerare sentinţa civilă nr. 4162 din din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Bacău, irevocabilă, din care rezultă vinovăţia reclamantei, prin neprezentarea documentelor obligatorii pentru încheierea contractului.
În consecinţă, consideră că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de operator de transport, împrejurare în care pârâta nu avea obligaţia de a încheia contractul în discuţie şi, mai mult, chiar în situaţia în care instanţa a apreciat că reclamanta a îndeplinit toate condiţiile necesare unui operator de transport, urmare documentelor depuse, aceasta nu s-a prezentat pentru încheierea contractului, aşa încât pârâta nu poate fi sancţionată cu plata daunelor cominatorii.
Aceste susţineri nu pot fi primite, deoarece cele reţinute în considerentele sentinţei, prin care s-a admis o plângere a pârâtei şi s-a anulat un proces-verbal de contravenţie nu pot beneficia de autoritate de lucru judecat şi nu au relevanţă în prezenta cauză, în care capătul de cerere privind încheierea contractului a fost admis pe baza probelor administrate, probe care au dovedit nelegalitatea refuzului pârâtei, în contextul în care reclamanta a îndeplinit toate condiţiile necesare unui operator de transport, cu excepţia licenţei de execuţie, a cărei aprobare era condiţionată de încheierea contractului, pe care, potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, deţinătorul de licenţă de execuţie pentru autogară şi activităţile desfăşurate în cadrul acesteia avea obligaţia de a-l încheia.
În fine, nici susţinerile vizând expertizele efectuate în cauză, cu referire la calculul eronat al beneficiarului nerealizat de reclamantă şi interpretarea eronată a legislaţiei aplicabile nu pot fi primite, întrucât, pe de-o parte, acestea reprezintă în mod evident critici de netemeinicie şi nu de legalitate a hotărârii instanţei de apel, ce nu pot face obiectul examinării instanţei de recurs, iar, pe de altă parte, se constată că pârâta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat la fond şi nici când s-a dispus completarea acestuia, necombătând sub acest aspect, în niciun mod în apel capătul de cerere referitor la despăgubiri.
În consecinţă, reţinându-se că pârâta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de pârâta SC T.B. SA Bacău, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 94 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 730/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Comercial. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
