ICCJ. Decizia nr. 751/2010. Comercial. Obligatia de a face. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 751/2010
Dosar nr. 4715/1/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 370 din 13 martie 2007 Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantului N.G. şi a intervenienţilor, a anulat certificatele de acţionar emise de pârâta P.A.S. C. Dâmboviţa Târgovişte la data de 4 decembrie 2002 în baza hotărârii din 4 octombrie 2001 în privinţa reclamantului şi a intervenienţilor; a constatat valabilitatea certificatelor de acţionar emise de pârâtă anterior Hotărârii A.G.A. din 4 octombrie 2001; a admis primul capăt de cerere şi a respins cererea privind restabilirea situaţiei anterioare.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 40 din 5 martie 2008 a admis apelul pârâtelor SC C. SA Dâmboviţa şi Asociaţia P.A.S. C. prin lichidator, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea şi cererile de intervenţie privind anularea certificatelor de acţionari emise de pârâtă la 4 decembrie 2002 şi cel privind constatarea valabilităţii certificatelor de acţionari emise de pârâte anterior Hotărârii A.G.A. din 4 decembrie 2001, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi intervenienţi prin procurator.
Prin Decizia nr. 1326 din 7 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a respins excepţia nulităţii recursului ; s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamant şi intervenienţi şi s-a luat act de renunţarea intervenienţilor C.G.M. şi P.G. la judecarea recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Reclamantul N.G. şi intervenienţii C.G.M., C.D., L.V.M., P.G., S.G. şi T.G. prin mandatar S.M., Z.M.T. şi M.L.M. au formulat contestaţie în anularea acestei decizii în temeiul dispoziţiilor art. 318 din (1) C. proc. civ. întrucât nu a fost analizat motivul de recurs cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel.
Au susţinut contestatorii că prin Decizia nr. 40 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinţei nr. 370 din 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi au fost obligaţi fără nicio motivare la plata sumei de 20388 lei cheltuieli de judecată în baza unei note de cheltuieli generale depusă de intimată.
În recursul pe care l-au declarat împotriva acestei decizii, au susţinut că au formulat critici sub acest aspect şi au arătat că au fost obligaţi la plata sumei de 20.383 lei fără a se verifica apărările lor în sensul că suma a fost acordată intimatei în lipsa unor documente justificative.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Deşi contestatorii în cererea formulată au invocat aceste prevederi legale, în motivare au susţinut numai cazul prevăzut de art. 318 din (1) C. proc. civ., text de lege care prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie cât dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi nu greşeli de judecată, respectiv de reapreciere a probelor.
În speţă, contestatorii critică soluţia instanţei de recurs care a confirmat decizia instanţei de apel privind obligarea lor la plata sumei de 20.383 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a exista documente justificative.
Acest aspect nu constituie un motiv de contestaţie în anulare în sensul dispoziţiilor art. 318 din (1) C. proc. civ. care se referă la erori materiale şi nu la modul în care instanţa de recurs a examinat motivul privind cheltuielile de judecată la care au fost obligaţi contestatorii de către instanţa de apel.
Din considerentele deciziei a cărei anulare se solicită rezultă că instanţa de recurs a analizat critica privind plata cheltuielilor de judecată şi a reţinut că instanţa de apel le-a acordat corect pentru cele două faze procesuale în concordanţă cu soluţia pronunţată privind respingerea celor trei capete de cerere.
În raport de considerentele reţinute nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 318 din (1) C. proc. civ. şi urmează a se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii N.G., C.G.M., C.D., L.V., P.G., S.G. şi T.G., toţi reprezentaţi prin mandatar S.M., precum şi de contestatoarele Z.M.T. şi M.L.M. împotriva Deciziei nr. 1326 din 7 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pronunţată în Dosarul nr. 1091/42/2007 .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2010. Comercial. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 752/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
