ICCJ. Decizia nr. 762/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 762/2010
Dosar nr. 7943/3/2008
Şedinţa publică de la 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
p rin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 21797/2005, reclamanta CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA (fosta SC G.S.L.S. SA), solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.697.280.860 lei din care 623.659.808 lei chirii restante şi 2.073.621.052 lei penalităţi de întârziere.
Pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 4.135 lei reactualizată reprezentând contravaloarea unor aparate de aer condiţionat; a diferenţei de preţ actualizată; a dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 2/2002 de la data facturării şi până la plata efectivă a preţului reactualizat cu cheltuieli de judecată.
Deasemenea, pârâta - reclamantă a formulat cerere de chemare în garanţie a U.S.I.F. din România A. solicitând în cazul admiterii cererii reclamantei şi respingerea cererii reconvenţionale, să fie obligată chemata în garanţie la plata sumei de 4.135 lei reprezentând contravaloarea unor aparate aer condiţionat, a diferenţei de preţ actualizată şi a dobânzilor legale prevăzute de O.G. nr. 2/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 5263/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă cererea formulată de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA şi chemata în garanţie U.S.I.F. din România - U.S.I.F.E.R. Atlas, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 2.697.280.860 lei pretenţii şi 5.703,48 lei cheltuieli de judecată.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanţie a fost disjunsă.
Sentinţa civilă nr. 5263/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost anulată cu reţinerea cauzei pentru judecata în primă instanţă, prin Decizia comercială nr. 54/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 22162/3/2005.
Prin sentinţa comercială nr. 5539/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în Dosarul nr. 4089/3/2007, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale a CN C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, iar cererea principală a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC Filiala C.C.C.F.I. SA a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Cererea de chemare în garanţie a U.S.I.F. din România U.S.I.F.E.R. Atlas a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Sentinţa comercială nr. 5539/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost desfiinţată prin Decizia comercială nr. 613/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că a avut loc o delegare, transferare, a capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a C.N. C.F.R. SA către Sucursala Regională Bucureşti, reprezentată de directorul acesteia, astfel că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 14240/2008 pronunţată în Dosarul nr. 7943/3/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiată. Cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA, şi cererea de chemare în garanţie a U.S.I.F. din România Atlas au fost respinse ca nefondate.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta - pârâtă nu a probat în condiţiile art. 1169 C. civ. pretenţiile solicitate, în condiţiile în care facturile solicitate la plată în baza raporturilor locative, nu poartă semnătura de primire şi numărul de înregistrare de la societatea debitoare. Cererea reconvenţională a fost respinsă ca nefondată, motivat de faptul că pârâta - reclamantă nu a probat predarea - primirea celor nouă aparate de aer condiţionat.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 14240/2008 a Tribunalului Bucureşti a formulat apel reclamanta SN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, iar prin Decizia comercială nr. 216 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis apelul, sentinţa nr. 14240 din 24 decembrie 2008 a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti iar pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA a fost obligată să plătească reclamantei, suma de 269.728,0860 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, intimata - pârâtă, fiind obligată să plătească şi cheltuielile de judecată în sumă de 12.447 lei.
În motivarea deciziei menţionate, instanţa a reţinut că prin procesul - verbal de conciliere din 26 iulie 2005, intimata a recunoscut obligaţia de achitare a debitului solicitat, rezultat din facturile invocate prin cererea de chemare în judecată, mai puţin contravaloarea facturii din 23 septembrie 2003 deoarece în luna octombrie nu a mai ocupat spaţiul dar pentru luna octombrie 2003 plata chiriei era datorată în raport de art. 14 lit. d) din contractul de locaţiune, contractul fiind încetat la data de 31 octombrie 2003.
Penalităţile de întârziere au fost contestate de pârâtă pe motiv că facturile nu au fost emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din contract, respectiv faptul că facturile nu au fost emise în perioada 20 - 25 a fiecărei luni pentru luna următoare dar această neregularitate nu împiedică curgerea penalităţilor de întârziere de 0,5 % pe zi, prevăzută de art. 7 din contract, întrucât alin. (2) al articolului respectiv prevede că „penalităţile se calculează începând cu data de 16 ale lunii pentru care se face plata”.
Ca urmare, faţă de data scadenţei plăţii chiriei, dată stabilită contractual de părţi, precum şi faţă de dispoziţiile art. 43 C. com., instanţa a reţinut că penalităţile de întârziere sunt datorate de la scadenţă indiferent de data emiterii facturii.
Cu adresa din 17 octombrie 2003 SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA a comunicat reclamantei CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti că denumirea fostei SC G.S.L.S. SA s-a transformat în SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA precum şi faptul că solicită rezilierea contractului de închiriere, obligându-se ca până la data de 14 octombrie 2003 să achite toate obligaţiile ce decurg din contractul de închiriere din 2003.
Având în vedere adresa menţionată prin care intimata s-a obligat să achite debitul rezultat din derularea contractului de închiriere încheiat cu SC G.S.L.S. S.A., precum şi faptul că reclamanta a acceptat solicitarea intimatei - pârâte, instanţa a apreciat că a avut loc concomitent o novaţie potrivit art. 1128 C. civ., precum şi o delegaţie potrivit art. 1132 C. civ. prin care intimata s-a obligat să achite debitul acumulat de SC G.S.L.S. SA.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 216 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile legale şi contractuale fără să se ţină cont de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.
Instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile legale menţionate iar penalităţile acordate depăşesc cu mult debitul fără ca în contract să fie inserată o clauză în sensul că valoarea penalităţilor poate depăşi valoarea debitului. Un alt motiv de apel vizează netemeinicia hotărârii apelate, întrucât în mod greşit s-a apreciat în raport de probatoriul administrat că debitul este datorat.
Contractul de închiriere din 2003 a fost încheiat de intimată cu SC G.S.L.S. SA Bucureşti, societate ce a fost radiată din registrul comerţului iar SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA este o entitate distinctă cu personalitate juridică proprie şi nu este continuatoarea în dreptului şi obligaţii a societăţii radiate, astfel că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că a avut loc o novaţie prin schimbare de debitor şi în acelaşi timp o delegaţie. SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA nu s-a subrogat în calitate de locatar în contractul de închiriere iar aprecierea instanţei de apel în sensul că o novaţie produce efecte retroactive este total greşită.
Intimata CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti, a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că recurenta - pârâtă şi-a însuşit contractul de închiriere nr. C 16/2003, cu toate obligaţiile ce decurg din acest contract, inclusiv obligaţia de plată a chiriei şi a penalităţilor aferente chiriei neachitate.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente.
Părţile pot stabili în contract, conform principiului libertăţii contractuale, clauze privind penalităţile de întârziere în orice cuantum sau procent. Când penalităţile sunt prevăzute sub formă de procent pe zi de întârziere, este evident că ele curg până la data achitării debitului, dar Legea nr. 469/2002 interzice ca ele să depăşească debitul, dacă nu se menţionează expres. Astfel, părţile au prevăzut în contractul de închiriere la art. 7 că neplata la termen a chiriei atrage plata penalităţilor de 0,5 % pe zi de întârziere dar nu au prevăzut că poate fi depăşit cuantumul debitului principal. Clauza penală prin care părţile au stabilit un anumit cuantum al despăgubirilor până la data achitării debitului, fără să precizeze expres că aceasta poate depăşi creanţa principală, ca întindere, nu constituie o excepţie de la regula instituită de art. 4 din Legea nr. 469/2002. Instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în condiţiile în care părţile nu au prevăzut expres posibilitatea depăşirii debitului principal cu penalităţile, context în care motivul de recurs astfel evocat este apreciat de Înalta Curte ca fiind fondat.
Criticile privind interpretarea probelor administrate în cauză pentru stabilirea situaţiei de fapt, nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei ci vizează netemeinicia hotărârii.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost şi ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză a avut loc concomitent, o novaţie, potrivit art. 1128 şi următoarele C. civ. cât şi o delegaţie, potrivit art. 1132 C. civ. întrucât chiar recurenta - pârâtă prin adresa din 17 octombrie 2003 arată că S.C. G.S.L.S. S.A. s-a transformat în Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA, obligându-se să achite debitul acumulat de SC G.S.L.S. SA, solicitând totodată şi rezilierea contractului de închiriere.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul formulat de pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. Bucureşti SA dar numai cu privire la cuantumul penalităţilor al cărui cuantum va fi redus la nivelul debitului principal potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, astfel că Decizia nr. 216 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti urmează a fi modificată în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti suma de 124.731,96 lei în loc de 269.728,086 lei, reprezentând chirie restantă în cuantum de 62.365,9808 şi 62.365,9808 penalităţi de întârziere. Deasemenea dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. privind culpa procesuală cheltuielile de judecată vor fi reduse la suma de 4.613,76 lei în raport de cuantumul pretenţiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta filiala C.C.C.F.I. Bucureşti S.A., împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 216 din 4 mai 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei CN C.F. C.F.R. SA - Regionala Bucureşti suma de 124.731,96 lei, în loc de 269.728,086 lei, reprezentând chirie restantă şi penalităţi şi suma de 4.613,76 lei, în loc de 12.447 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fond şi apel.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 763/2010. Comercial. Completare/lămurire... → |
|---|
