ICCJ. Decizia nr. 748/2010. Comercial. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 748/2010
Dosar nr. 4705/1/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin Decizia nr. 60/A din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, s-a respins apelul declarat de SC P. SRL Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 1102 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, hotărâre prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta solicitase să se constate nulitatea parţială a contractului de vânzare cumpărare din 06 aprilie 2004 pentru adăugarea nelegală în preţ a taxei pe valoarea adăugată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, a apelului şi a acţiunii în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr.civ. Decizia a fost criticată de către recurentă deoarece s-a reţinut greşit că aplicarea eronată a dispoziţiilor C. fisc. nu ar constitui motiv de nulitate absolută parţială şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 din Codul Fiscal. Recurenta a fost nemulţumită şi de reţinerea inaplicabilităţii art. 141 alin. (2) lit. k) şi lit. l) raportat la nedovedirea condiţiilor prevăzute de normă, respectiv nededucerea T.V.A.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, şi răspunzând printr-un considerent comun motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., va respinge recursul pentru cele ce se vor arăta mai jos:
Prin acţiunea formulată iniţial în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara, ulterior cu Municipiul Timişoara în calitate de reprezentant al Statului Roman şi cu M.F.P. în calitate de reprezentant al Statului Roman, reclamanta a cerut instanţei de judecata constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare - cumpărare din 06 aprilie 2004 în ce priveşte cuprinderea în preţul vânzării a taxei pe valoarea adăugata si restituirea sumei de 15.294 lei reprezentând T.V.A. achitat de reclamanta.
Înalta Curte apreciază ca în mod corect atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că reclamanta nu a invocat nicio cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 06 aprilie 2004 ca de exemplu: cauza ilicită, lipsa totala a consimţământului ori lipsa obiectului sau a cauzei.
De asemenea, în mod temeinic în cuprinsul sentinţei primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel s-a reţinut că susţinerea reclamantei potrivit căreia aplicarea greşită a dispoziţiilor C. fisc. ar constitui un motiv de nulitate a clauzei contractuale privitoare la preţ este greşita, întrucât chiar dacă s-ar accepta ideea unei aplicări greşite a dispoziţiilor C. fisc., aceasta nu se poate asimila cu cauza ilicită. Astfel, includerea în preţul de vânzare a imobilului a taxei pe valoare adăugată vizează doar stabilirea preţului, iar nu scopul urmărit de părţile contractului de vânzare - cumpărare, respectiv transmiterea dreptului de proprietate.
Totodată, în mod corect prima instanţa şi cea de apel au apreciat că în speţă se aplică prevederile art. 126 din C. fisc., astfel cum erau în vigoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, potrivit cărora intra în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată livrările de bunuri, prin bunuri înţelegându-se conform art. 128 alin. (2) din C. fisc., bunuri corporale mobile si imobile. În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat ca în mod temeinic şi legal în preţul vânzării a fost inclusă şi taxa pe valoare adăugată.
Mai mult decât atât, pentru ca societatea reclamanta sa nu plătească taxa pe valoarea adăugata, trebuia sa fie îndeplinită condiţia ca cele două părţi contractante (în speţa intimata, în calitate de vânzător, si reclamanta în calitate de cumpărător) să fie persoane plătitoare de T.V.A. Atâta vreme cât reclamanta nu este plătitoare de T.V.A. şi cu atât mai puţin intimata vânzătoare - ca instituţie publică -a cărei situaţie specială este reglementată de art. 128 alin. (4): „instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi”, în sarcina recurentei cade obligaţia de plata a T.V.A.-ului, nefiind scutită de nici una din prevederile legale în materie de la plata acesteia.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au considerat ca nefiind dovedită de către reclamanta vreo cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 235/04 iunie 2004, fiind aplicabile prevederile C. fisc., astfel cum erau acestea în vigoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 60/A din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 60/A din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2010. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 751/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
