ICCJ. Decizia nr. 767/2010. Comercial. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 767/2010
Dosar nr. 126/108/2008
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 1241 din 2 iulie 2008, Tribunalul Arad a respins acţiunea promovată de reclamantul F.B. în contradictor cu pârâţii V.A. şi SC T.I. SRL având ca obiect excludere asociat, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul V.A. şi a dispus excluderea reclamantului din societatea pârâtă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit că aportul la capitalul social aparţine în exclusivitate pârâtului V.A.
II. Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 12/A din 26 ianuarie 2009 a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii cererii reconvenţionale cu menţinerea restului dispoziţiilor pe care aceasta le conţine.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a procedat la reaprecierea probelor administrate în raport de care a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit nici de către reclamant şi nici de către pârât vreunul din cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, neînţelegerile grave dintre aceştia constituind motiv de dizolvare a societăţii conform art. 227 din Legea nr. 31/1990.
III. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.B. pentru motivul prevăzut de art. 3049 C. proc. civ. invocând greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 222 şi 227 din Legea nr. 31/1990, precum şi pârâtul V.A.
IV. Cu privire la recursul declarat de reclamant
Înalta Curte constatând că la cererea de recurs nu s-a ataşat conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. dovada achitării taxelor de timbru, a procedat la citarea recurentului cu menţiunea cuantumului taxelor datorate şi a contului în care acestea trebuiau plătite.
Cum până la termenul acordat recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) C. proc. civ. şi va anula recursul astfel declarat ca netimbrat.
V. Cu privire la recursul declarat de pârât
Recurentul pârât nu-şi întemeiază recursul pe vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt făcând însă posibilă încadrarea criticilor formulate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la aplicarea art. 222 din Legea nr. 31/1990.
Sub acest aspect recurentul invocă tratarea incidenţei art. 222 din Legea nr. 31/1990 în cauza de faţă cu superficialitate întrucât faptele reclamantului pot fi considerate ca fiind exercitate în contra intereselor societăţii, neexecutându-şi corespunzător obligaţiile care îi reveneau în calitate de administrator cu privire la convocarea adunării generale şi comunicarea lunară a balanţei contabile.
De asemenea, nu s-a avut în vedere decizia Înaltei Curţi prin care s-a respins cererea de dizolvare.
VI. Recurentul reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât prin care invocă excepţiile tardivităţii declarării recursului, lipsei calităţii de reprezentant şi nulităţii cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că Decizia de dizolvare pe care pârâtul o invocă nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, referă la motive anterioare cauzei de faţă.
VII. Recursul nu este fondat.
1. Verificând regularitatea sesizării constată că recursul declarat de pârât a fost promovat în termen la 4 martie 2009 în raport cu data comunicării hotărârii atacate: 16 februarie 2009, că dezvoltarea cererii de recurs permite încadrarea acesteia în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. iar neregularitatea reprezentării recurentului a fost acoperită prin depunerea împuternicirii avocaţiale aşa încât susţinerile recurentei reclamante sub acest aspect nu pot fi primite.
2. În ce priveşte critica recurentului pârât privind incidenţa art. 222 din Legea nr. 31/1990 se constată că instanţa de apel a apreciat asupra acesteia în raport cu probele administrate iar această apreciere a probelor excede controlului de legalitate al instanţei de recurs astfel cum este el configurat de art. 304 C. proc. civ.
În ce priveşte Decizia nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, asupra dizolvării, aceasta a fost pronunţată anterior promovării acţiunii şi respectiv cererii reconvenţionale din cauza de faţă pentru motivele pe care aceasta le constată.
3. Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menţinând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul F.B. împotriva Deciziei nr. 12/A din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul V.A., împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 766/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 768/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
