ICCJ. Decizia nr. 769/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 769/2010
Dosar nr. 8918/3/2008
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 august 2006 reclamantul P.D.V. cheamă în judecată pe pârâta SC N. SA Pantelimon, solicitând instanţei numirea unui auditor sau expert pentru reluarea procedurii de întocmire şi prezentare a unui raport suplimentar potrivit art. 113 lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 şi art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, precum şi obligarea pârâtei de a-i pune la dispoziţie, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 209 din Legea nr. 297/2004, toate actele juridice încheiate de aceasta cu persoanele implicate, în special a celor încheiate cu acţionarul majoritar SC M. SA.
Prin sentinţa comercială nr. 9014 din 26 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge excepţiile lipsei de obiect, a autorităţii de lucru judecat, a inadmisibilităţii şi a prematurităţii invocate de pârâtă, admite excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de aceeaşi parte, şi respinge acţiunea reclamantului ca lipsită de interes, reţinând că reclamantul nu a precizat care sunt informaţiile ce-i sunt necesare şi în ce mod acestea i-ar fi utile demersului său ca acţionar deţinând 5% din capitalul social al pârâtei.
Prin Decizia comercială nr. 122 din 26 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite apelul reclamantului împotriva sentinţei primei instanţe pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că în cauză interesul reclamantului apelant este legitim fiind expres prezumat de lege, este născut şi actual întrucât informaţiile cerute nu sunt nici furnizate şi nici publicate, este personal şi direct dată fiind calitatea sa de acţionar al pârâtei.
Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei de mai sus este constatat nul de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 62 din 17 ianuarie 2008, instanţa de recurs reţinând neinvocarea de către recurentă a vreunui motiv de nelegalitate a deciziei recurate, prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar dezvoltările din declaraţia de recurs neputând fi încadrate în vreunul din menţionatele motive, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 6143 din 8 mai 2008, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondată acţiunea reclamantului faţă de faptul că pârâta a făcut dovada că, după introducerea acţiunii, a fost numit un auditor al societăţii respective şi că, deşi a solicitat în scris reclamantului să precizeze ce acte solicită a i se pune la dispoziţie şi pe ce perioadă, acesta nu şi-a precizat poziţia în acest sens.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond este admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care, prin Decizia comercială nr. 565 din 18 decembrie 2008, desfiinţează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând că instanţa de fond s-a mărginit doar să constate că pârâta a numit, prin hotărâre a A.G.A., un auditor, măsură ce nu are legătură cu solicitarea reclamantului formulată în temeiul dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 297/2004 şi ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006, astfel că instanţa nu a cercetat fondul acestui prim capăt de cerere, dar că este neîntemeiată critica reclamantului apelant cu privire la soluţionarea celui de al doilea capăt de cerere faţă de refuzul nemotivat al reclamantului de a preciza care sunt documentele pe care le solicită şi pentru ce perioadă.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, susţinând, în fundamentarea recursului său, că cererea reclamantului de desemnare a unui auditor nu precizează că acesta ar trebui să fie altul decât comisia de cenzori, respectiv de auditorul desemnat ulterior de A.G.A., că reclamantul exercită un abuz de drept minoritar, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 297/2004, apreciind nelegal că instanţa de fond nu a cercetat fondul sub acest aspect, luând act în acest sens doar de înlocuirea comisiei de cenzori cu un auditor înregistrat la Camera auditorilor financiari din România.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat, respectiv acela al greşitei aplicări a legii de către instanţa de apel, se constată că acesta este fondat.
Din actele dosarului se reţine că în mod judicios instanţa de apel a constatat că soluţia instanţei de fond cu privire la primul capăt de acţiune este netemeinică şi nelegală, prima instanţă nejustificând căror dispoziţii de lege le-a dat eficienţă, respectiv dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, care permit societăţii pe acţiuni să-şi aleagă comisie de cenzori sau auditor financiar (art. 159, art. 163 din Legea nr. 31/1990) sau dispoziţiilor Legii nr. 297/2004 (art. 259 alin. (2)) şi ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 (art. 113 lit. f)), dar se reţine, de asemenea, că instanţa de control judiciar în mod netemeinic a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă a primului capăt de cerere, în loc să dea eficienţă dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., încălcând astfel dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi casată şi cauza urmează a fi trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Dând eficienţă caracterului devolutiv al apelului, în rejudecarea primului capăt de cerere instanţa de apel va stabili ea dacă prima instanţă a apreciat corect că faţă de faptul că pârâta a desemnat în A.G.O.A. din 28 decembrie 2006 un auditor, respectivul capăt de cerere al reclamantului este nefondat, instanţa de fond cercetând de altfel în fond menţionatul capăt al acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC N. SA Pantelimon împotriva Deciziei comerciale nr. 565 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 770/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
