ICCJ. Decizia nr. 805/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 805/2010
Dosar nr. 4/42/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 7 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgovişte împotriva pârâtei Primăria Comunei Gura Foii, a obligat pe pârâtă la 89.159,38 lei contravaloarea facturilor emise în executarea contractului din 2007, la 8.281,63 lei penalităţi de întârziere şi la 2.593 lei cheltuieli arbitrale.
Cererea reconvenţională a pârâtei şi cererea de chemare în garanţie au fost anulate ca netimbrate.
Prin acţiunea în anulare exercitată împotriva hotărârii arbitrale, pârâta a susţinut că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe cale arbitrală întrucât privea executarea unui contract administrativ de achiziţii de lucrări publice; tribunalul a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală; hotărârea dată încalcă normele de ordine publică şi bunele moravuri; şi tribunalul nu a fost legal constituit, arbitrul unic şi consultantul arbitral fiind rude de gradul 1.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 34 din 27 februarie 2009 a admis acţiunea Primăriei Comunei Gura Foii şi a anulat sentinţa arbitrală.
Instanţa a reţinut în esenţă că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice sunt asimilate actelor administrative astfel încât lipsind caracterul comercial al contractului încheiat între părţi, soluţionarea pe calea arbitrajului nu este posibilă iar clauza penală lovită de nulitate absolută.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, reclamanta SC R.L.C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi art. 312 C. proc. civ.
Recurenta susţine că acţiunea în anulare trebuia anulată ca netimbrată, cererea fiind evaluabilă în bani; clauza compromisorie este încheiată în condiţiile art. 341 şi art. 343 C. proc. civ. iar Ordonanţa nr. 34/2006 reprezintă reglementări pentru conduita internă de atribuire a contractelor de achiziţie publică, dar nu poate interzice comercianţilor care vin în parteneriat cu autoritatea publică stabilirea modului de soluţionare a litigiilor.
Instanţa nu a avut în vedere Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional de la Geneva şi nici Convenţia pentru recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine de la New York.
Greşit instanţa a calificat contractul ca având natură administrativă deşi părţile prin acord de voinţă au încheiat un contract, pe care primăria trebuia să îl respecte, prin care au determinat arbitralitatea litigiului. Clauza arbitrală a fost stipulată în contractul de execuţie care a generat un litigiu având ca obiect o acţiune în pretenţii izvorât dintr-un contract comercial.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
În mod excepţional, prin dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a statuat în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, asupra caracterului contractelor încheiate de autorităţile publice care au ca obiect, printre altele, executarea lucrărilor de interes public, definindu-le ca asimilate actelor administrative.
Astfel a fost determinată competenţa de soluţionare a litigiilor izvorâte din raporturile juridice născute în asemenea condiţii, ca fiind a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal; iar prevederile legale atributive de competenţă, fie chiar stabilite prin norme speciale, sunt imperative şi vizează ordinea publică.
Faptul că părţile, încălcând prevederi imperative ale legii, au convenit asupra atribuirii competenţei de soluţionare a litigiului dintre ele instanţelor arbitrale, nu oferea acestora şi dreptul pozitiv de a se adresa jurisdicţiei alternative. Pacta sunt servanda este dispoziţia Codului civil (art. 969) potrivit căreia convenţiile au putere de lege între părţi, dacă s-au născut în respectul prevederilor legale.
Dispoziţiile contractului încheiat după apariţia Legii nr. 554/2004, care contravine legii sunt lovite de nulitate, întrucât în faţa acordului de voinţă al părţilor, prevalează principiul legalităţii, care a avut în vedere şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia acţiunea în anulare introdusă de primărie trebuia timbrată. Art. 17 din Legea nr. 146/1997 exceptează de la plata taxelor de timbru, pentru acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti, printre altele, şi pe cele ale instituţiilor publice când au ca obiect venituri publice; în contractul de execuţie de lucrări avea în vedere un contract de achiziţii publice privind „modernizarea instalaţiilor de iluminat public" încheiat în temeiul OG nr. 34/2006.
Clauza compromisorie înfrânge normele de ordine publică, astfel cum judicios a stabilit instanţa de fond, întrucât legea a asimilat contractele de tipul celui încheiat între părţi, actelor administrative.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei 34 din 27 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.L.C. SA Târgovişte împotriva sentinţei nr. 34 din 27 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 810/2010. Comercial → |
|---|
