ICCJ. Decizia nr. 801/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 801/2010
Dosar nr. 2174/101/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC F.R.B. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC I.L. SAsolicitând prin acţiunea precizată să fie obligată să emită facturile la contractele din 2007, pe care din luna decembrie 2007 nu le-a emis, astfel încât este în imposibilitatea de a-şi plăti obligaţiile contractuale.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr. 696/Com din 23 septembrie 2008 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită facturi pentru contractele de leasing financiar din 13 iulie 2007 şi a respins excepţia lipsei de interes invocată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin decizii administrative directorul general al societăţii pârâte a reziliat unilateral contractele menţionate, încălcând prevederile art. 10 pct. 1 lit. c) al acestora care stipula încetarea contractelor prin acordul expres de voinţă al părţilor şi că reclamanta a făcut dovada plăţii cu întârziere de o zi de la data scadenţei, dar în termenul de 15 zile stipulat în contract.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei, considerând că în conformitate cu clauzele contractuale, pactul comisoriu de gradul IV se activa dacă utilizatorul nu plătea ratele în termen de 15 zile de la data scadenţei.
A mai reţinut instanţa de apel, că dreptul finanţatorului de a rezilia contractele se năştea în condiţiile stipulaţiilor contractuale, iar susţinerea că plata din data de 20 noiembrie 2007 reprezenta o datorie restantă nu a fost dovedită.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine în prezentarea situaţiei de fapt, că în afara plăţii facturilor de avans, nicio altă factură emisă nu a mai fost plătită de utilizator şi a reziliat contractele la 20 noiembrie 2007 conform art. 10 pct. 2 din contracte, pe care instanţa de apel l-a interpretat în afara regulilor stabilite de art. 982 C. civ. Astfel potrivit art. 4.9 din contracte plata se imputa mai întâi penalităţilor şi dobânzilor iar reclamanta – utilizator al autoturismelor – avea datorii mai vechi, fapt care a condus la rezilierea de drept care intervenea în situaţia în care utilizatorul nu efectua plata în termen de 15 zile de la scadenţă.
Mai susţine recurenta că deşi facturile au fost emise la 12 decembrie 2007, ele au fost stornate pentru că dintr-o greşeală a programului de contabilitate s-au emis.
Revenind asupra pactului comisoriu de gradul IV, recurenta consideră că instanţa de apel nu a interpretat corect dispoziţiile art. 10.2.1.3 şi art. 10.2.9.2, în faţa pactului comisoriu neputându-se opune aprecierea oportunităţii rezilierii contractului.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Dispoziţiile contractuale stabileau rezilierea de drept a acestuia în cazul în care, utilizatorul nu efectuează plata ratelor în termen de 15 zile de la scadenţă (art. 10.2.1.3) sau când utilizatorul nu respectă oricare dintre clauzele contractuale (art. 10.2.9.2).
Pe aceste stipulaţii contractuale, recurenta şi-a bazat deciziile de reziliere, fără însă a dovedi care sunt datoriile mai vechi pentru care se impunea imputaţia plăţii. Chiar emiterea facturilor din 12 decembrie 2007, motivate ca eroare a programului de contabilitate, creează un dubiu în privinţa rigurozităţii verificărilor de către pârâta recurentă a plăţilor, îndoială care se interpretează potrivit regulilor generale de interpretare a actelor juridice în favoarea debitorului (art. 983 C. civ.).
Astfel cum instanţele de fond judicios au statuat, efectuarea plăţii cu o zi întârziere de la data scadenţei nu dădea pârâtei decât dreptul la despăgubirile convenite, iar în situaţia în care nu respecta alte clauze contractuale sau întârzia plata cu 15 zile aceasta era îndreptăţită să rezilieze contractul în condiţiile art. 10.2.1.3 şi art. 10.2.9.2.
Evocarea art. 4.9 din contract nu este relevantă în condiţiile lipsei dovezilor unor datorii anterioare şi care de altfel soluţionează în maniera stabilită de instanţele de fond, a pactului comisoriu de gradul IV.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.L. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 805/2010. Comercial → |
|---|
