ICCJ. Decizia nr. 810/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 810/2010
Dosar nr. 8869/3/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata apelului declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 3636 din 13 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în contradictoriu cu SC P. SA, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 702/120/2008 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ.
Instanţa de apel a reţinut că în dosarul aflat pe rolul său obiectul judecăţii îl constituie rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare autentificat din 27 iunie 2000, iar pricina aflată pe rolul Tribunalului Neamţ, are ca obiect obligarea reclamantei intimate la plata sumei de 203.565,50 lei cu titlu de restituire plată nedatorată achitată în plus faţă de valoarea contractului a cărui rezoluţiune se cere, aşa încât judecata cauzei depinde de soluţionarea dosarului tribunalului.
Împotriva încheierii, intimata reclamantă a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 2441, art. 299 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a suspendat judecata pricinii în condiţiile în care, cu rea credinţă apelanta pârâtă a ascuns faptul că dosarul Tribunalului Neamţ a fost suspendat prin rezoluţia Preşedintelui secţiei comerciale a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în dosarul de strămutare până la 13 ianuarie 2010.
Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care arată că instanţa poate suspenda judecata pricinii când dezlegarea pricinii atârnă de existenţa sau inexistenţa unui drept subiectiv sau a unui mijloc de probă.
În pricina de faţă existenţa dreptului subiectiv se cere a se constata prin desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare- cumpărare (pentru îndeplinirea pactului comisoriu de gradul IV în condiţiile neachitării a şase rate consecutive) iar în dosarul de la Tribunalul Neamţ se are în vedere un mijloc de probă prin care pârâta caută să diminueze suma ce trebuie plătită ca preţ al imobilului. Instanţa nu a ţinut cont de notele scrise prin care a atenţionat-o cu privire la desfiinţarea cu efect retroactiv al contractului, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, SC P. SA fiind oricum nevoită să restituie preţul indiferent dacă sumele plătite drept preţ au fost invocate corect.
Curtea de apel suspendând pricina nu a ţinut cont de principiul celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. şi nu a ţinut cont de practica judiciară în privinţa litigiilor dintre părţi.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 244 C. proc. civ. care instituie o suspendare legală facultativă care în condiţiile alin. (1) pct. 1 supune dezbaterii o chestiune prejudicială a cărei soluţie poate avea înrâurire asupra dreptului dedus judecăţi.
Existenţa sau inexistenţa dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii aflată pe rolul curţii de apel, a fost judicios sesizată de această instanţă.
Obiectul dosarului care priveşte rezilierea contractului din 2000 (întrucât el apare în contract cu executare succesivă de plată a preţului) se întemeiază pe neplata preţului în timp ce obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Neamţ priveşte încasarea de către vânzător a unui preţ mai mare, situaţie în care în mod greşit susţine recurenta că indiferent dacă preţul a fost încasat în cuantum corect, ca urmare a constatării rezoluţiunii, el va fi restituit.
Apare cu evidenţă dependenţa soluţiei dată în reziliere contractului pentru neplata a şase rate consecutive din preţ, de aceea dată în pricina privind plata unui preţ mai mare decât cel stabilit în contract. Astfel, de existenţa sau inexistenţa dreptului de creanţă pe care Tribunalul Neamţ îl are de soluţionat, depinde rezilierea contractului de vânzare- cumpărare.
Recurenta, subiectiv apreciază că Tribunalul Neamţ soluţionează o cauză care nu priveşte un drept subiectiv ci un mijloc de probă. Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa necunoscută de dreptul obiectiv unei persoane fizice sau juridice de a pretinde subiectului pasiv să dea să facă sau să nu facă ceva, folosind la nevoie forţa publică, iar între aceste drepturi se numără şi dreptul la creanţă.
În privinţa încălcării principilor celerităţii şi dreptului la un proces echitabil, acestea se impun ca principii ale preeminenţei dreptului în condiţiile asigurării garanţiilor procesuale; iar din această perspectivă curtea de apel, judicios a făcut aplicaţie dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În sfârşit, ca motiv de recurs nu se poate invoca practica pe care instanţele de diferite grade a avut-o în timpul desfăşurării litigiului dintre părţi, cu atât mai mult cu cât aceasta este nerelevantă.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 8869/3/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Bucureşti împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 832/2010. Comercial → |
|---|
