ICCJ. Decizia nr. 882/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 882/2010
Dosar nr. 69/42/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 59 din 27 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC P.L. SA cu sediul social în Ploieşti în contradictoriu cu SC P. SA cu sediul social în Ploieşti.
În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut în principal că, prin hotărârea nr. 8 din 26 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a fost respinsă excepţia cu privire la prescrierea dreptului la acţiune, respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat şi obligată SC P.L. SA la plata sumelor de 66.878 lei cu titlu de prejudiciu, 2.838 lei reprezentând taxă de arbitraj şi 1.250 lei reprezentând cotă parte în onorariul expertului.
Hotărârea arbitrală nu a încălcat dispoziţiile legale imperative privind prescripţia extinctivă, la data introducerii cererii, dreptul material la acţiune nefiind prescris.
Deoarece reclamanta, în calitatea de beneficiar, nu a respectat dispoziţiile art. 6.2 din contract şi nu a emis facturi pentru valoarea materialelor rezultate din curăţare şi demolare s-a reţinut că dreptul la acţiune s-a născut la data rezilierii contractului, respectiv la data de 31 ianuarie 2005.
În consecinţă, cererea de obligare a reclamantei la plata despăgubirilor formulată de pârâtă în faţa instanţei arbitrale, la data de 31 ianuarie 2008, nu poate fi apreciată ca fiind formulată după expirarea termenului de prescripţie, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care termenul de prescripţie este de 3 ani, precum şi dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care termenele stabilite pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
Reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la plata sumei de 66.878 lei reprezentând prejudiciu creat prin nepreluarea cantităţilor de deşeuri metalice de 221.920 kg la preţul când trebuiau preluate. Această cantitate de deşeuri metalice reprezintă contravaloarea lucrărilor efectuate de executant până la momentul rezilierii, potrivit art. 6.1 din contract.
Împotriva sentinţei nr. 59 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC P.L. SA Ploieşti, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, determinat de împrejurarea că respingând excepţia prescrierii acţiunii a fost încălcată ordinea publică şi dispoziţiile imperative cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
De asemenea se impune desfiinţarea hotărârii arbitrale, în condiţiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. prin aceea că Tribunalul Arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC P.L. SA Ploieşti pentru următoarele considerente.
Din verificarea documentaţiei existente, rezultă fără putere de tăgadă că SC P. SA la data de 30 ianuarie 2008 a depus o cerere de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, prin care a cerut, în contradictoriu cu SC P.L. SA obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate până la momentul rezilierii unilaterale a contractului din 2004 şi neachitate.
Corect a stabilit instanţa de fond că hotărârea arbitrală nr. 8 din 26 noiembrie 2008 nu a încălcat dispoziţiile imperative cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
Potrivit raporturilor contractuale dintre părţi şi a celor două acte adiţionale, s-a urmărit, aşa cum s-a precizat la art. 2.1. demolarea de către executant a 15 blaze de bitum şi a rezervoarelor din P.R.I.D. aflate pe teritoriul SC P.L. SA, curăţarea utilajelor menţionate de rămăşiţele de produse aflate în ele cât şi demolarea fundaţiilor rezervoarelor, precum şi evacuarea materialelor şi deşeurilor rezultate din aceste operaţiuni.
În invocarea prescripţiei dreptului la acţiune, se susţine în faza procedurii arbitrale de către SC P.L. SA atât prin întâmpinare cât şi prin notele scrise că ultima cantitate de fier vechi ridicată de SC P. SA a fost efectuată pe data de 17 noiembrie 2004 (47.810 kg) iar până la acest moment se ridicase cantitatea de 667 tone de fier vechi.
Relevanţă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o reprezintă adresa din 21 ianuarie 2005 prin care este notificată SC P. SA că începând cu data de 31 ianuarie 2004 contractul din 1994 este reziliat din iniţiativa beneficiarului.
Prescripţia extinctivă este caracterizată ca mijloc prin care se stinge dreptul la acţiune în sens material, în cazul în care nu este exercitată înlăuntrul unui anumit interval de timp fixat de lege. În acest sens, în actul normativ în materie, Decretul nr. 167/1958, în art. 1 alin. (1) se statorniceşte că „dreptul la acţiune, având ca obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege".
Termenul general de prescripţie, potrivit art. 3 alin. (1) din actul normativ expus anterior este de 3 ani şi el începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acţiune.
Amplu documentat, prima instanţă a evocat că raportat la momentul rezilierii contractului, respectiv data de 31 ianuarie 2005 şi cel al înregistrării acţiunii arbitrale, respectiv 30 ianuarie 2008, demersul juridic nu poate fi apreciat că intră sub incidenţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
De remarcat că tribunalul arbitral s-a pronunţat în deplină concordanţă cu cererile părţilor şi numai în limitele cererii de chemare în judecată.
Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile imperative ale art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., în cauză neregăsindu-se niciuna din situaţiile pe care recurenta le-a dezvoltat în calea de atac a recursului.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC P.L. SA Ploieşti împotriva sentinţei nr. 59 din 27 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nicio cerinţă a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.L. SA Ploieşti împotriva sentinţei nr. 59 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 891/2010. Comercial → |
|---|
