ICCJ. Decizia nr. 863/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 863/2010

Dosar nr. 8753/1/2009

Şedinţa publică din 3 martie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanţă, la data de 9 noiembrie 2009 sub numărul de mai sus, revizuienta SC B. SRL a solicitat revizuirea deciziei nr. 2484 din 20 octombrie 2009 pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. arătând că trimiterea pricinii la Judecătoria Constanţa, subsecvent admiterii recursului pe care aceasta l-a promovat contravine încheierii nr. 2725 din 20 septembrie 2007 prin care s-a dispus strămutarea pricinii de la Tribunalul Constanţa.

Verificând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii ei din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată:

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru cazurile limitativ prevăzute de acest text de lege.

În cauza de faţă hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca instanţă de recurs şi deci pentru a putea fi supusă revizuirii ea trebuia să evoce fondul condiţie pe care aceasta nu o îndeplineşte.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 2484 din 20 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC B. SRL, revizuientă în cauza de faţă, a casat Decizia nr. 210 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa nr. 493 din 27 mai 2008 a Tribunalului Buzău şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Constanţa.

Cum prin Decizia menţionată a cărei revizuire se solicită nu s-a evocat fondul, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL Bucureşti cu privire la Decizia nr. 2484 din 20 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 5482/114/2007, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 863/2010. Comercial