ICCJ. Decizia nr. 883/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 883/2010
Dosar nr. 5340/1/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 17 martie 2008 SC U. SA a formulat în contradictoriu cu A.V.A.S. contestaţie la executare prin care solicită anularea executării silite declanşate în baza titlului executoriu comunicat cu adresa somaţie din 5 martie 2008 reprezentat de un contract de gaj intervenit la data de 7 mai 1996 între SC M. SRL Marpod şi B.A. SA, sucursala Sibiu.
Contestatoarea a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune de a cere executarea silită iar pe fondul contestaţiei se menţionează că A.V.A.S. a preluat o creanţă garantată printr-un un gaj condiţionat.
Se mai precizează că SC M. SRL nu a livrat societăţii SC U. SA nicio cantitate de cartofi sămânţă din cantitatea totală de 400 de tone cartofi sămânţă şi în aceste condiţii nu poate cesionarul cel dintâi „banca" sau ultimul A.V.A.S. să pretindă îndeplinirea obligaţiei corelative.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa nr. 65 din 21mai 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare şi a respins contestaţia la executare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aceasta nu operează întrucât creanţa în valoare de 89.963,5 lei reprezintă soldul creanţei preluate de A.V.A.S. în calitate de cesionar de la B.A. SA, în calitate de cedent, prin contractul de cesiune de creanţă din 15 decembrie 1999 privind-o pe debitoarea SC M. SRL Sibiu.
Titlul executoriu constatator al creanţei A.V.A.S. este contractul de cesiune de creanţe aduse în gaj, încheiat la data de 7 mai 1996 pentru garantarea creditului acordat de SC M. SRL de B.A. SA şi înregistrat la SC U. SA Sibiu din 7 mai 1996.
La data de 15 mai 2000 faţă de debitoarea SC M. SRL s-a deschis procedura falimentului în dosarul nr. 5671/1999 al Tribunalului Sibiu, iar potrivit art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 64/1995, republicată, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţei asupra debitorului sau bunurile sale.
Ca urmare a intervenit suspendarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită prin intrarea debitorului principal SC M. SRL în procedura falimentului începând cu data de 15 mai 2000.
Astfel în cauză, prescripţia dreptului de a cere executarea silită începe să curgă în felul următor:
- la data de 20 noiembrie 1994 când s-a născut obligaţia debitorului principal de a rambursa împrumutul potrivit primului contract de credit din 25 martie 1994, la care s-a încheiat convenţia de reeşalonare a datoriilor din 26 august 1996;
- la data de 25 noiembrie 1996, când s-a născut obligaţia debitorului principal de a rambursa împrumutul, potrivit celui de al doilea contract de credit din 7 mai 1996 cu actul adiţional din data de 7 mai 1996.
In aceste condiţii, la data preluării, creanţa nu era prescrisă, termenul de prescripţie fiind întrerupt devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 privind valorifici unor active ale statului.
La data de 21 noiembrie 2000, procedura falimentului SC M. SRL a fost închisă, ca urmare prescripţia începe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 4052 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. civ. după reluare, cursul prescripţiei fiind întrerupt prin actele de executare făcute în cauză şi depuse la dosarul cauzei printre care adresa din 21 decembrie 2001,prin care A.V.A.S. a comunicat debitoarei SC M. SRL titlurile executorii cu confirmare de primire la 9 ianuarie 2002; adresa din 21 decembrie 2001 prin care A.V.A.S. a comunicat cauţionarului M.G. titlurile de primire în data de 9 ianuarie 2002, precum şi ordinul din 4 aprilie 2005 prin care a instituită poprirea asupra conturilor SC M. SRL.
Între SC M. SRL şi SC U. SA a existat contractul de vânzare - cumpărare din 18 aprilie 1996, conform căruia SC M. SRL avea de primit de la SC U. SA suma de 275.000.000 rol. Cu această sumă SC M. SRL a garantat creditul acordat de B.A. SA prin contractul de cesiune de creanţe aduse în gaj încheiat la 7 mai 1996.
În situaţia în care contractul de vânzare - cumpărare încheiat între cele două părţi ar fi fost desfiinţat pentru neexecutare obligaţia de a dovadă în acest sens îi revenea SC U. SA, întrucât potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
La dosarul cauzei nu există dovada făcută de către contestatoare că executarea contractului de vânzare - cumpărare nu a avut loc, iar simpla afirmaţie a SC U. SA că SC M. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare a mărfii nu o îndreptăţesc la formularea prezentei contestaţii la executare.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs SC U. SA în termen şi legal timbrat criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 299, art. 3021 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel se susţine că s-a rezolvat greşit problema prescripţiei extinctivă, motivând că la data de 25 noiembrie 1996 a devenit exigibilă obligaţia SC M. SRL Marpod Sibiu de a restitui capitalul împrumutat conform contractului de credit din 7 mai 1996 al cărui accesoriu este contractul de cesiune creanţe adus în gaj din 7 mai 1996 opozabil SC U. SA, instanţa de fond ar fi trebuit să observe că la data de 25 noiembrie 1999 s-a împlinit termenul general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958 în ceea ce priveşte obligaţia garantată.
Or, la data când s-a încheiat contractul de cesiune creanţă din 15 decembrie 1999 între A.V.A.S. (cesionară) şi B.A. SA (cedentă) creanţa garantată de recurent era prescrisă astfel încât în speţă nu operează termenul de 7 ani consacrat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
Actele de executare enumerate de Curte ca având valoare întreruptivă de prescripţie în sensul art. 4052 alin. (1) sunt în fapt limitate sub aspectul opozabilităţii la SC M. SRL şi la fidejusorul M.G. (administrator SC M. SRL) neavând vreo însemnătate practică împotriva SC U. SA.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului „Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris".
Din economia textului precitat cât şi practica judiciară a acestei instanţe, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 ani începe să curgă de la data când titlu executor a devenit scadent respectiv la data de 25 noiembrie 1996 cu condiţia ca la data când se cere executarea silită să nu fi fost prescrisă.
În adevăr stabilind faptul că la 25 noiembrie 1996 a devenit exigibilă obligaţia SC M. SRL Marpod Sibiu de a restitui capitalul împrumutat conform contractului de credit din 7 mai 1996 al cărui accesoriu este contractul de cesiune creanţe aduse în gaj din 7 mai 1996 opozabil SC U. SA, instanţa de fond ar fi trebuit să observe că la 25 noiembrie 1999 s-a împlinit termenul general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958,în ceea ce priveşte obligaţia garantată.
Or, la data de 15 decembrie 1999 s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă între A.V.A.S. (cesionară) şi B.A. SA (cedentă) creanţa garantată de SC U. SA era prescrisă astfel încât nu opera în speţă termenul special de 7 ani consacrat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
În aceste condiţii motivarea instanţei de fond că la data de 15 mai 2000 faţă de debitoarea SC M. SRL ar fi intrat în procedura falimentului nu are relevanţă, neputând interveni suspendarea prescripţiei când deja termenul de prescripţie era împlinit.
Din această perspectivă, recursul este fondat, sentinţa atacată urmând a fi modificată în sensul că va fi admisă contestaţia la executare dreptul la executare al intimatei fiind prescris, situaţie în care se impune şi anularea tuturor formelor de executare întocmite în mod nelegal.
Constatând caracterul fondat al criticii de nelegalitate întemeiată pe greşita interpretare a legii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici nu se mai justifică a fi supuse analizei având în vedere soluţia adoptată.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea SC U. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 65 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite contestaţia la executare formulată de SC U. SA Bucureşti. Anulează formele de executare constatând că dreptul la executare este prescris.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Comercial → |
|---|
