ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 890/2010
Dosar nr. 1365/100/2006
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, sub nr. 1542/2005, reclamantul B.C.I. a chemat în judecată pe pârâtul N.C., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 76.760 dolari S.U.A., sau echivalentul sumei în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri datorate în virtutea răspunderii pentru evicţiune; să se dispună compensarea sumelor la plata cărora pârâtul va fi obligat, cu preţul stabilit al vânzării prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiat între părţi în data de 17 septembrie 2001, până la concurenţa sumei celei mai mici, să fie obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat în cerere că între părţi a fost încheiat, la data de 17 septembrie 2001, un contract de vânzare - cumpărare a 2.595 de acţiuni ale SC C. SA Zalău, preţul de vânzare fiind de 48,169 dolari S.U.A. per acţiune, respectiv 125.000 dolari S.U.A., în total, preţ ce urma a fi plătit în două rate, în echivalent lei. Reclamantul consideră că a fost evins de către pârât prin aceea că în balanţa financiară pe luna august 2001 – care a stat la baza informării sale asupra situaţiei financiare a societăţii - nu a fost evidenţiată valoarea reală a datoriilor societăţii.
Prin încheierea din 14 februarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj a fost scoasă de pe rol cauza şi a fost trimis dosarul spre soluţionare la Tribunalul Maramureş, avându-se în vedere încheierea nr. 328 din 27 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a fost admisă în parte, cererea reclamantului; a fost obligat pârâtul către reclamant la 36.850 dolari S.U.A. şi la 655.639,9 lei, cu aplicarea dobânzii legale la această din urmă sumă, de la data deschiderii procedurii de faliment a SC C. SA (4 septembrie 2003) şi până la data plăţii efective.
S-a constatat că între creanţa pârâtului, în sumă de 92.144 dolari S.U.A., stabilită prin sentinţa comercială nr. 1094 din 7 martie 2005 (dosar nr. 11991/2004) şi creanţa reclamantului, în sumă de 36.850 dolari S.U.A., a intervenit compensarea legală, până la concurenţa sumei de 36.850 dolari S.U.A. şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 55.294 dolari S.U.A.
Pârâtul a fost obligat şi la 24.304,12 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de către instanţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1392 C. civ., reclamantul fiind evins de către pârât, prin aceea că i-a ascuns situaţia reală a datoriilor societăţii SC C. SA Zalău, acesta fiind nevoit ca în afara sumei de 6.325.285.512 lei (rol), pe care a cunoscut-o ca datorie a societăţii, să plătească în plus suma de 6.556.368.955 lei (rol), pentru a putea salva societatea de la faliment.
În cauză a fost efectuată şi o expertiză, pentru a se putea stabili valoarea reală a unei acţiuni a SC C. SA.
S-a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 1143 şi urm. C. civ.
Ulterior, prin încheierea din 9 iunie 2007 a Tribunalului Maramureş (dosar nr. 1365/100/2006), a fost respinsă excepţia tardivităţii, s-a admis cererea reclamantului şi a fost lămurit dispozitivul sentinţei nr. 489 din 1 aprilie 2008 în sensul că data de la care operează compensarea legală este de 1 aprilie 2008.
Împotriva sentinţei şi încheierii din 9 iunie 2008, a declarat apel atât pârâtul N.C. cât şi reclamantul B.C.I.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1365/100/2006.
Prin încheierea nr. 222 din 17 noiembrie 2008 a acestei din urmă instanţe, cauza a fost scoasă de pe rol şi a fost trimisă Curţii de Apel Braşov, avându-se în vedere faptul că prin încheierea din 3 septembrie 2008 (dosar nr. 7040/1/2008) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov.
Prin Decizia nr. 36/AP din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş; a fost respins apelul declarat de reclamant; a fost admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 489 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş şi a încheierii din 9 iunie 2008, ambele pronunţate în dosarul nr. 1365/2006; au fost schimbate în tot aceste hotărâri; a fost respinsă acţiunea reclamantului precum şi cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 489 din 1 aprilie 2008.
A fost obligat reclamantul la 34.057,49 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Critica pârâtului N.C. cu privire la necompetenţa Tribunalului Comercial Cluj nu se justifică, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., instanţa locului plăţii fiind cea de la Cluj, unde îşi are domiciliul reclamantul, potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (2) C. com. raportat la art. 897 C. com. şi la art. 1104 C. civ.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod corect respinsă, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 1201 C. civ., obiectul dosarului nr. 17193/2/2005 fiind plata preţului iar al cauzei de faţă, despăgubiri pentru evicţiune.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, greşit a raţionat instanţa de fond că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie este cel de la care lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanţelor SC C. SA, urmare a soluţionării contestaţiilor din dosarul de faliment nr. 1024/2001, prin sentinţa nr. 1937 din 10 iulie 2003, acest moment fiind cel al încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, respectiv 17 septembrie 2001.
Chiar dacă nu s-ar lua în calcul această dată, oricum, la data de 10 octombrie 2001 reclamantul a luat la cunoştinţă de tabelul preliminar al creanţelor SC C. SA, deci cel mai târziu de la această dată curge termenul de prescripţie.
În raport de ambele date, acţiunea reclamantului, formulată la data de 18 august 2005 este prescrisă.
Pe fondul cauzei, corect a stabilit prima instanţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1392 C. civ., fără ca aceasta să echivaleze cu îndeplinirea condiţiilor pentru existenţa evicţiunii.
Vânzătorul era obligat să garanteze existenţa acţiunilor şi nu bonitatea acestora.
Prin urmare, valoarea mai mică a acţiunilor nu constituie motiv pentru ca pârâtul să răspundă pentru evicţiune.
În mod nelegal a admis instanţa de fond o modificare a cererii introductive, în ce priveşte suma de 826.647 lei, împrumutată de reclamant societăţii comerciale SC C. SA Zalău, modificare ce nu s-a făcut până la prima zi de înfăţişare.
De asemenea în mod nelegal a fost operată compensarea între sumele de 92.144 dolari S.U.A. cu suma de 36.850 dolari S.U.A., sentinţa pronunţată în dosarul nr. 1365/100/2006 al Tribunalului Maramureş nefiind irevocabilă.
S-a mai reţinut că nu constituie o încălcare a principiului disponibilităţii stabilirea, ca moment al compensării, a unei alte date decât cea reţinută iniţial, atâta timp cât obiectul cererii îl constituie tocmai lămurirea dispozitivului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.C.I., aducându-i următoarele critici.
1. În mod greşit a apreciat instanţa de apel că termenul de prescripţie începe să curgă de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, acest termen neputând să curgă înainte de data de 28 iulie 2003, dată la care a achitat în mod efectiv suma de 655.636,9 lei, în baza raportului de expertiză întocmit de B.I.
Este evident faptul că reclamantul nu ar fi putut cunoaşte întinderea efectivă a prejudiciului înainte de întocmirea tabelului definitiv al creanţelor, acesta fiind depus la 11 iulie 2003, reclamantul plătind în mod efectiv suma respectivă la data de 28 iulie 2007.
2. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1392 C. civ., atunci când, deşi a arătat că aceste dispoziţii sunt incidente în cauză, a reţinut că pârâtul era dator doar să garanteze existenţa valabilă a acţiunilor, nu şi valoarea la momentul vânzării.
Datoriile SC C. SA s-au dovedit a fi mai mari cu 655.636,9 lei decât cele prezentate de pârât, mai mult decât dublu, astfel încât reclamantul a fost evins, fiind obligat de situaţia de fapt, reală să plătească suma totală de 14.551.755.446 lei cu toate că debitul declarat şi respectiv acceptat era de 6.325.285.512 lei.
Reclamantul mai susţine că vânzătorul acţiunilor în cadrul unor societăţi comerciale pe acţiuni trebuie să garanteze realitatea valorii de bilanţ a acţiunii la momentul vânzării, valoare de bilanţ sau contabilă ce se determină în funcţie de valoarea reală a activului şi a pasivului.
3. Apelul formulat de reclamant a fost respins în mod nelegal, instanţa de apel neţinând cont de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul B.I.
Din conţinutul acestui raport rezultă că este necesară antrenarea răspunderii pentru întreaga sumă câtă vreme valoarea contabilă reală a unei acţiuni la momentul vânzării era negativă, de – 2.307.706 lei (rol), ceea ce echivalează cu o pierdere reală a preţului acţiunii, mai ales că aceste concluzii ale expertului nu au fost contestate de către pârât.
Instanţa de apel nu a analizat nici susţinerile sale cu privire la neluarea în calcul, de către prima instanţă, a datoriilor către societăţile comerciale F. şi A.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
1.Potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în cazurile în care situaţia de fapt a fost pe deplin lămurită, or, în cauza de faţă acest lucru nu s-a petrecut.
2. Instanţa de apel, deşi a reţinut, în considerentele deciziei, că cererea reclamantului este tardivă, în dispozitivul deciziei recurate nu se regăseşte acest aspect, existând astfel, contrarietate între considerente şi dispozitiv.
Fie şi numai pentru acest motiv, instanţa de apel trebuie să reanalizeze situaţia şi să pună în concordanţă dispozitivul cu considerentele deciziei, urmând să analizeze cu mai multă atenţie momentul de la care s-a născut, în mod efectiv dreptul reclamantului de a cere daune interese pentru prejudiciul produs de pârât prin ascunderea situaţiei sale a patrimoniului SC C. SA şi respectiv, a existenţei acţiunilor acestei societăţi, la valoarea pretinsă.
3. Instanţa de apel, reţinând incidenţa art. 1392 C. civ., a considerat că pârâtul era dator să garanteze doar existenţa valabilă a acţiunilor, la data vânzării, nu şi valoarea lor la acel moment, neanalizând însă, dacă lipsa totală de valoare, aşa după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert B.I., sau măcar lipsa de valoare convenită de părţi, nu echivalează cu lipsa existenţei valabile a acţiunilor, în sensul convenţiei părţilor, concluzie care ar duce la cu totul altă soluţie decât cea adoptată de instanţa de apel.
Acest aspect trebuie reanalizat din perspectiva diferenţei uriaşe de valoare dintre suma datoriilor, înfăţişată de pârât şi suma datoriilor reale, aşa după cum rezultă din probele administrate.
4. Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte reţine că existenţa contrarietăţii dintre considerente şi dispozitiv, echivalează cu o nepronunţare asupra fondului, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi celelalte susţineri ale părţilor, din apelurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.C.I. împotriva deciziei nr. 36/AP din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 883/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 900/2010. Comercial → |
|---|
