ICCJ. Decizia nr. 959/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 959/2010
Dosar nr. 22022/215/2007
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 102, pronunţată la data de 26 iunie 2009, Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a admis, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatoarea SA W., în contradictoriu cu A.D.S., a anulat toate formele de executare silită efectuate de către A.D.S. cu privire la creanţa în cuantum de 795.571,55 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi pentru nerealizarea investiţiilor, menţinând formele de executare silită efectuate de către A.D.S. cu privire la creanţa de 883 lei, reprezentând penalităţi aferente plăţii cu întârziere a contravalorii ratei a IV-a şi dobânzile aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, efectuând o investiţie de 1.254.220,50 lei, mai mare decât cea prevăzută în contract de 1.054.195 dolari S.U.A., contestatoarea şi-a îndeplinit anticipat obligaţia asumată, aşa încât nu mai avea cum să respecte termenele scadente ulterioare impuse de contract, a cărui clauză penală se aplică doar în cazul în care cumpărătorul nu realizează volumul de investiţii angajat, în cuantumul şi termenele prevăzute în anexă, fără a conţine prevederi pentru situaţia îndeplinirii anticipate a acestei obligaţii, deci clauza penală, prevăzută de art. 9.5, nu poate fi aplicată în cazul îndeplinirii anticipate a obligaţiei, chiar dacă această obligaţie s-a îndeplinit parţial, doar sub aspectul cuantumului nu şi al termenelor contractuale, şi a constatat că executarea silită pornită de intimată pentru creanţa solicitată cu titlu de penalităţi pentru nerealizarea investiţiilor asumate nu îndeplineşte, în totalitate, condiţiile prevăzute de art. 379 C. proc. civ., sub aspectul caracterului cert şi lichid, iar, potrivit alin. (1) al acestui articol, nicio urmărire silită nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, cerinţe pe care nu le îndeplineşte creanţa în cuantum de 795.571,55 dolari S.U.A. În ce priveşte cealaltă creanţă, cuprinsă în titlu executoriu, în cuantum de 883 Ron, instanţa a reţinut că nu a fost contestată şi nici nu s-au produs dovezi în sensul că nu se datorează.
Împotriva menţionatei hotărâri a formulat recurs intimata A.D.S., fără a indica temeiul de drept al cererii sale, solicitând modificarea, în parte, a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii contestaţiei la executare şi cu privire la creanţa de 795.571,55 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi pentru nerealizarea investiţiilor.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, dată cu greşita interpretare a art. 46 din OUG nr. 51/1998 în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei la executare prin încheierea din data de 22 februarie 2008, cu încălcarea art. 969 C. civ., faţă de prevederile art. 9.5 şi art. 9.6 din contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 10 octombrie 2002, modificat prin actul adiţional din 19 iulie 2004 şi cu nesocotirea art. 2 din OUG nr. 64/2005, în conformitate cu care contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu A.D.S. constituie titluri executorii, dispunându-se, greşit, anularea formelor de executare privind suma de 795.571,55 dolari S.U.A., întrucât cumpărătoarea nu a realizat investiţiile asumate prin menţionatele acte juridice şi nu a făcut dovada realizării acestora din surse proprii, potrivit clauzelor contractuale şi cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, prin ignorarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1277 din 5 mai 2009, considerentele şi dispoziţiile instanţei de fond neavând nici suport legal şi nici suport contractual, aspecte ce pot fi încadrate, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, respingând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare invocată de intimată, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998, prin încheierea pronunţată la data de 22 februarie 2008, cu motivarea că sancţiunea nerespectării acestor prevederi legale constă în neprimirea cererii de către judecător, scopul prevăzut de lege fiind comunicarea actelor către partea potrivnică, se constată că instanţa a dat o corectă interpretare acestor dispoziţii legale, întrucât raţiunea instituirii obligaţiei de comunicare a documentelor prevăzute de precitatul text legal constă în asigurarea celerităţii soluţionării cauzei, iar procedura administrativă pe care o prevede nu reprezintă o procedură prealabilă în sensul art. 109 C. proc. civ.
Este de observat că prima instanţă a constatat, cu justeţe, că intimata a pornit executarea silită pentru creanţa solicitată cu titlu de penalitate pentru nerealizarea investiţiilor asumate, fără ca aceasta să îndeplinească, în totalitate, condiţiile prevăzute de art. 379 C. proc. civ., sub aspectul caracterului său cert şi lichid, în raport cu modul de executare a obligaţiei de a face investiţiile în speţă, prevederi ce constituie fundamentul juridic al sentinţei recurate, aşa încât nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor contractuale evocate, nici a principiului statornicit prin art. 969 alin. (1) C. proc. civ., iar autoritatea de lucru judecat, invocată în raport cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1277 din 5 mai 2009, nu-şi găseşte incidenţa în speţă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ., întrucât obiectul prezentei contestaţii la executare este diferit de cel ce a constituit obiectul contestaţiei la executare soluţionată irevocabil prin menţionata decizie, aşa încât nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 102 din 26 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 952/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 960/2010. Comercial → |
|---|
